ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5748/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4 din

15 ianuarie 2004, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul T.P. la un an și

6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pe o perioadă de un an, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași

lege.

Potrivit art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., același inculpat a

fost achitat pentru infracțiunea de îndemnare la consumul ilicit de droguri,

prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că la data de 4 octombrie 2003, inculpatul a dat

prietenului său minor G.Z. o pungă cu frunze și semințe de cânepă sălbatică,

recoltate de acesta mai înainte din curtea unei locuințe și apoi uscate. În

seara aceleiași zile cei doi au participat la o petrecere organizată de un

coleg de clasă al martorului G.Z. unde mai mulți tineri au consumat băuturi

alcoolice și au fumat țigări în care s-au introdus frunze și inflorescențe de

cannabis puse la dispoziție de martorul menționat. La aceiași dată, o patrulă

de poliție, efectuând o descindere la locuința respectivă a descoperit punga ce

conținea cannabis și a ridicat-o în vederea cercetărilor.

Curtea de Apel Brașov, prin

decizia penală nr. 132/2004, admițând apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Covasna, a casat sentința primei instanțe cu privire la infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la cheltuielile judiciare

și la temeiul achitării pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000.

Rejudecând, instanța de apel

l-a achitat pe inculpatul T.P., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art.

2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Totodată, a schimbat temeiul

achitării dispuse de prima instanță din art. 10 alin. (1) lit. a) în art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și a dispus să rămână în sarcina statului

cheltuielile judiciare efectuate la ambele instanțe.

În considerentele deciziei

s-a motivat că procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție, cu ocazia

percheziției efectuate la 5 octombrie 2003 la domiciliul lui D.M., nu poate

constitui mijloc de probă, fiind obținut în mod ilegal întrucât la data

respectivă nu era începută urmărirea penală, în cauză, iar percheziția s-a

efectuat fără autorizația judecătorului ori a procurorului.

Totodată s-a reținut că pe

cale de consecință, nici concluziile raportului de constatare

tehnico-științifică întocmit în cauză și nici declarațiile olografe date de

inculpat și de alte persoane, nu pot fi luate în considerare.

Împotriva menționatei

decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov,

solicitând casarea acesteia în temeiul art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.

Recursul declarat de

procuror este fondat.

Potrivit art. 96 C. proc.

pen., organul de urmărire penală sau instanța de judecată avea obligația să

ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloace de probă în procesul

penal.

Separat de aceasta,

percheziția, astfel cum este reglementată de art. 100 C. proc. pen., are loc

numai când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris

dintre cele arătate în art. 98 din același cod, tăgăduiește existența sau

deținerea acestuia, precum și ori de câte ori există indicii temeinice că

efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea

probelor.

Din actele dosarului rezultă

că în cauză nu este vorba de o percheziție domiciliară, în sensul prevăzut de

art. 100 C. proc. pen., lucrătorii de poliție deplasându-se la locuința lui

D.M.C. în urma sesizării făcute de colocatarii acestuia pentru tulburarea

liniștii publice, ocazie în care, descoperind punga ce conținea cannabis,

deținută ilegal, a procedat la ridicarea acesteia și predarea ei organelor de

urmărire competente să efectueze urmărirea penală necesară.

Se constată, totodată, că

punga respectivă a fost predarea lucrătorilor de poliție, de bună voie de către

martorul D.M.C.

Mai mult, inculpatul T.P. a

recunoscut pe tot parcursul procesului faptul că a procurat frunzele și

semințele de cânepă cunoscând că acestea conțin substanțe stupefiante și că „se

pot fuma ca drog”.

De altfel inculpatul, deși a

fost condamnat, de către prima instanță, pentru infracțiunea prevăzută de art.

1 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, nu a declarat apel împotriva acesteia.

Susținerile instanței de

apel, în sensul că toate mijloacele de probă administrate de organele poliției

înaintea începerii urmăririi penale în cauză ar trebui înlăturate, nu se

justifică, întrucât, organul de cercetare penală este obligat, potrivit art.

214 C. proc. pen., să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar

dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lui, lucrările

efectuate în astfel de cazuri, urmând a fi trimise de îndată procurorului

competent.

Dar chiar și în situația în

care s-ar accepta aceste susțineri și s-ar înlătura depozițiile date de

persoanele audiate înainte de începerea urmăririi penale, la dosarul cauzei

există totuși suficiente probe de vinovăție a inculpatului, respectiv

declarațiile mai multor martori care au fost reaudiați de procuror și de către

instanța de fond și care se coroborează cu recunoașterile acestuia.

În consecință, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, fiind întemeiat,

urmează a fi admis, a se casa decizia atacată și a se menține sentința

pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva

deciziei penale nr. 132 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Brașov, privind pe

inculpatul T.P.

Casează decizia atacată și

menține sentința penală nr. 4 din 15 ianuarie 2004 pronunțată în fond de

Tribunalul Covasna.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 4 noiembrie 2004.