ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5748/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 4 din 15 ianuarie 2004, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul T.P. la un an și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de un an, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași lege. Potrivit art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., același inculpat a fost achitat pentru infracțiunea de îndemnare la consumul ilicit de droguri, prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 4 octombrie 2003, inculpatul a dat prietenului său minor G.Z. o pungă cu frunze și semințe de cânepă sălbatică, recoltate de acesta mai înainte din curtea unei locuințe și apoi uscate. În seara aceleiași zile cei doi au participat la o petrecere organizată de un coleg de clasă al martorului G.Z. unde mai mulți tineri au consumat băuturi alcoolice și au fumat țigări în care s-au introdus frunze și inflorescențe de cannabis puse la dispoziție de martorul menționat. La aceiași dată, o patrulă de poliție, efectuând o descindere la locuința respectivă a descoperit punga ce conținea cannabis și a ridicat-o în vederea cercetărilor.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 132/2004, admițând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, a casat sentința primei instanțe cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la cheltuielile judiciare și la temeiul achitării pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Rejudecând, instanța de apel l-a achitat pe inculpatul T.P., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Totodată, a schimbat temeiul achitării dispuse de prima instanță din art. 10 alin. (1) lit. a) în art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. și a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate la ambele instanțe. În considerentele deciziei s-a motivat că procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție, cu ocazia percheziției efectuate la 5 octombrie 2003 la domiciliul lui D.M., nu poate constitui mijloc de probă, fiind obținut în mod ilegal întrucât la data respectivă nu era începută urmărirea penală, în cauză, iar percheziția s-a efectuat fără autorizația judecătorului ori a procurorului. Totodată s-a reținut că pe cale de consecință, nici concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză și nici declarațiile olografe date de inculpat și de alte persoane, nu pot fi luate în considerare.

Împotriva menționatei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, solicitând casarea acesteia în temeiul art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond. Recursul declarat de procuror este fondat. Potrivit art. 96 C. proc. pen., organul de urmărire penală sau instanța de judecată avea obligația să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal. Separat de aceasta, percheziția, astfel cum este reglementată de art. 100 C. proc. pen., are loc numai când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate în art. 98 din același cod, tăgăduiește existența sau deținerea acestuia, precum și ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor.

Din actele dosarului rezultă că în cauză nu este vorba de o percheziție domiciliară, în sensul prevăzut de art. 100 C. proc. pen., lucrătorii de poliție deplasându-se la locuința lui D.M.C. în urma sesizării făcute de colocatarii acestuia pentru tulburarea liniștii publice, ocazie în care, descoperind punga ce conținea cannabis, deținută ilegal, a procedat la ridicarea acesteia și predarea ei organelor de urmărire competente să efectueze urmărirea penală necesară. Se constată, totodată, că punga respectivă a fost predarea lucrătorilor de poliție, de bună voie de către martorul D.M.C. Mai mult, inculpatul T.P. a recunoscut pe tot parcursul procesului faptul că a procurat frunzele și semințele de cânepă cunoscând că acestea conțin substanțe stupefiante și că „se pot fuma ca drog”.

De altfel inculpatul, deși a fost condamnat, de către prima instanță, pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, nu a declarat apel împotriva acesteia. Susținerile instanței de apel, în sensul că toate mijloacele de probă administrate de organele poliției înaintea începerii urmăririi penale în cauză ar trebui înlăturate, nu se justifică, întrucât, organul de cercetare penală este obligat, potrivit art. 214 C. proc. pen., să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lui, lucrările efectuate în astfel de cazuri, urmând a fi trimise de îndată procurorului competent.

Dar chiar și în situația în care s-ar accepta aceste susțineri și s-ar înlătura depozițiile date de persoanele audiate înainte de începerea urmăririi penale, la dosarul cauzei există totuși suficiente probe de vinovăție a inculpatului, respectiv declarațiile mai multor martori care au fost reaudiați de procuror și de către instanța de fond și care se coroborează cu recunoașterile acestuia. În consecință, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, fiind întemeiat, urmează a fi admis, a se casa decizia atacată și a se menține sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 132 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul T.P. Casează decizia atacată și menține sentința penală nr. 4 din 15 ianuarie 2004 pronunțată în fond de Tribunalul Covasna. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2004.