ÎCCJ, decizie (scj.ro #84544)

Acte de cercetare care nu suferă amânare. Ridicare de obiecte. Percheziție Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Competența organelor de urmărire penală Indice alfabetic : Drept procesual penal - Ridicare de obiecte - Percheziție - Acte de cercetare care nu suferă amânare C. proc. pen., art. 96, art. 98, art. 100, art. 213 Potrivit art. 213 C. proc. pen., organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lui, iar lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată, procurorului competent. Ca atare, ridicarea de obiecte conținând droguri, dacă acestea au fost descoperite de către lucrătorii de poliție într-o locuință în urma unei sesizări pentru tulburarea liniștii publice, înainte de începerea urmăririi penale, este legală și nu constituie percheziție domiciliară în sensul art. 100 C. proc.

pen. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 5748 din 4 noiembrie 2004 Prin sentința penală nr. 4 din 15 ianuarie 2004, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul T.P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași lege. Instanță a reținut că, la 4 octombrie 2003, inculpatul a dat minorului G.Z. o pungă cu frunze și semințe de cânepă sălbatică. În seara aceleiași zile cei doi au participat la o petrecere, unde mai mulți tineri au consumat băuturi alcoolice și au fumat țigări în care s-au introdus frunze și inflorescențe de cannabis puse la dispoziție de minor. Efectuând o descindere la locuința respectivă, o patrulă de poliție a descoperit punga ce conținea cannabis și a ridicat-o în vederea cercetărilor.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 132/2004, a admis apelul procurorului și, rejudecând cauza, a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție, cu ocazia percheziției efectuate la 5 octombrie 2003, nu poate constitui mijloc de probă, fiind obținut în mod ilegal, întrucât la data respectivă nu era începută urmărirea penală în cauză, iar percheziția s-a efectuat fără a exista în acest scop dispoziția judecătorului. Recursul declarat de procuror, prin care s-a cerut casarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță, este fondat.

Potrivit art. 96 C. proc. pen., organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal. Percheziția, așa cum este reglementată în art. 100 C. proc. pen., are loc când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate în art. 98 tăgăduiește existența sau deținerea acestuia, precum și ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor. Din actele dosarului rezultă că în cauză nu a fost efectuată o percheziție domiciliară în sensul art. 100 C. proc. pen., lucrătorii de poliție deplasându-se la locuința respectivă în urma sesizării făcute de colocatari pentru tulburarea liniștii publice, ocazie cu care, descoperind punga ce conținea cannabis deținută ilegal, au procedat la ridicarea acesteia și au predat-o organelor de urmărire penală competente.

Totodată, punga ce conținea cannabis a fost predată de bună-voie lucrătorilor de poliție. Înlăturarea de către instanța de apel a mijloacelor de probă administrate de lucrătorii de poliție înaintea începerii urmăririi penale nu se justifică, întrucât organul de cercetare penală este obligat, potrivit art. 213 C. proc. pen., să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lui, iar lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată, procurorului competent. În consecință, recursul procurorului a fost admis, decizia atacată a fost casată și s-a dispus menținerea sentinței pronunțate de prima instanță.