ÎCCJ, Decizia nr. 145/2004

Inculpatul Ș.P., fost membru al organizației legionare din anul 1937, a devenit fugar începând din anul 1948, fiind găzduit de coinculpatele D.E. și B.D., iar pentru a nu fi descoperit de autorități a folosit acte false și nume conspirative. Luând apoi legătura cu inculpatul P.N., care a devenit fugar în anul 1949, Ș.P. a pus, împreună cu acesta, bazele organizației subversive P.N.N., pe care au constituit-o după modelul organizației legionare. Ulterior, după ce acești inculpați și-au stabilit atribuțiile, Ș.P. devenind șeful organizației, iar P.N. ideologul acesteia, primul a recrutat, ca membri în organizație, pe coinculpații C.G., M.D., P.M., D.E. și B.D., precum și pe alte persoane. Activitatea desfășurată în cadrul organizației înființate a constat în întâlniri cu membrii acesteia, cu care prilej au fost citite și comentate unele articole din vechi publicații ale organizației legionare sau cuziste. În cadrul acestei activități, inculpatul Ș.P. a redactat mai multe scrieri cu conținut potrivnic regimului de democrație populară instaurat în România, între care și materialul intitulat „Solidaritatea românească”. Totodată, inculpatul Ș.P. a organizat și un mic comerț cu diferite bunuri de uz personal, între care apă de toaletă și cremă de ghete, folosind banii realizați pentru întreținerea sa, în vederea continuării activității subversive. Tot pentru întreținerea sa, inculpatul Ș.P. a primit de la B.D. mai multe monede de aur, pe care le-a vândut prin intermediul coinculpatului M.D. În afară de activitatea desfășurată în cadrul organizației P.N.N., inculpatul Ș.P., folosindu-se de C.G., a ținut legătura cu Ț.P., P.G. și I.P., care erau implicați în acțiuni de propagandă îndreptată împotriva regimului democrat-popular instaurat în țara noastră. Inculpatul Ș.P. a folosit, pentru acțiunile subversive ce le-a întreprins, o mașină de scris, pe care a deținut-o fără autorizație legală, până în iunie 1957, când a fost prins.

Inculpatul P.N., încadrându-se în anul 1925 în L.A.N.C., a devenit director al ziarului A.N., în care calitate a făcut propagandă în favoarea instaurării fascismului în România, prin publicarea unor articole, cum sunt cele intitulate „Dictatura fascistă”, „Teroarea comunistă”, „Țara în care nu se mai râde”, „Spilcuiri sociale”, „Care dictatură?”, „Noul Guvern”, precum și prin scrierea lucrărilor „Regenerarea neamului românesc” și „Ideea liberă”. În anii 1940-1941, același inculpat a publicat articole prin care a făcut propagandă în favoarea regimului legionar instaurat în acea perioadă, iar, ulterior, fiind numit de guvernul antonescian, director al revistei M.N.R. și consilier în Ministerul Muncii, în care calitate s-a ocupat de biblioteci, a făcut deplasări în Germania și Italia, pentru a procura literatură fascistă și a o difuza în țară, în scopul de a abate pe muncitori de la scopurile lor. Începând din anul 1949, devenind fugar, a reluat legătura cu coinculpatul Ș.P., cu care se cunoștea dinainte, iar, în urma discuțiilor ce le-au avut, au pus împreună bazele organizației subversive P.N.N. Atribuindu-i-se calitatea de ideolog al acestei organizații, inculpatul P.N. a redactat lucrarea intitulată „Problema națională”, în care a susținut că organizarea trebuie realizată după sistemul legionar. Tot în scopul consolidării organizației subversive, inculpatul P.N. a mai redactat lucrările „Partidele politice românești”, „Problema socială” și „Problema politică”. Participând la ședințele ținute cu membrii organizației recrutați de Ș.P., inculpatul P.N. a prezentat, în fața acestora, lucrările sale și s-a folosit, în cadrul discuțiilor și comentariilor făcute, de argumente din publicațiile periodice P.V., S.P., B.V., C.L., apărute în perioada interbelică. Pentru a reuși să rămână nedescoperit, inculpatul P.N. a primit de la coinculpata V.Z. două buletine de identitate, pe care el le-a falsificat și folosit până la arestare, legitimându-se pe baza lor cu numele conspirative „Vlaicu”, „Vlaiculescu” și „Ștefănescu”.

Inculpatul C.G., fost membru al organizației legionare din anul 1936, a reluat legătura cu coinculpatul Ș.P. după anul 1948, când acesta a devenit fugar. Acceptând să devină membru al organizației subversive P.N.N., a participat la ședințele acestei organizații, cu care prilej s-a declarat de acord cu ideile susținute prin scrierile redactate de P.N., precum și cu invocarea materialelor cu caracter legionar și antisemit prezentate în cadrul acelor ședințe. Totodată, inculpatul C.G., care participa și la discuțiile cu caracter dușmănos regimului social politic de atunci, purtate în grupul din care făcea parte Ț.P., P.G. și I.P., a informat pe coinculpatul Ș.P. despre conținutul acelor discuții, având și schimburi de păreri în această privință.

Inculpatul M.D., fost membru al organizației legionare din anul 1939, a reluat legătura în anul 1955 cu coinculpatul Ș.P. La propunerea ce i s-a făcut de Ș.P., inculpatul M.D. a acceptat să devină membru al organizației subversive P.N.N., participând apoi la ședințele acestei organizații, cu care prilej a fost de acord cu conținutul materialelor prezentate de P.N. Tot inculpatul M.D. a redactat mai multe scrieri, referitoare la organizarea comerțului în eventualitatea înlăturării regimului democrat-popular. De asemenea, inculpatul M.D. a participat la comerțul clandestin inițiat de Ș.P., pentru a-l sprijini să-și adune banii necesari întreținerii sale și continuării activității și a primit, de la acest coinculpat, 3 monede de aur pe care le-a vândut, dându-i sumele în lei pe care le-a realizat. Inculpatul M.D. a deținut, fără autorizare, o armă Z.B., un pistolet și 83 cartușe, pe care le-a ascuns în podul unei case, unde au fost găsite cu ocazia percheziției făcute după arestarea sa.

Inculpatul P.M., încadrat în organizația legionară în anul 1940, a cunoscut în anul 1955, prin coinculpatul M.D., pe fugarii Ș.P. și P.N. Apoi, inculpatul P.M. a participat la ședințele organizației subversive P.N.N., organizate de Ș.P. și P.N. la domiciliul coinculpatelor D.E. și B.D., cu care ocazie s-a discutat despre scopurile organizației respective, au fost studiate materiale cu caracter legionar și s-au făcut comentarii cu privire la conținutul acestora. Inculpatul P.M. a participat, împreună cu coinculpatul M.D., la comerțul clandestin cu articole de parfumerie și cosmetică, organizat de Ș.P., pentru strângerea fondurilor necesare continuării activității acestuia. În perioada mai-iunie 1957, în care Ș.P. a stat ascuns la inculpatul P.M., au avut loc mai multe întruniri la domiciliul acestuia, la care au participat P.N. și ceilalți membri ai organizației.

Inculpata D.E., încadrată în organizația legionară în anul 1940, a oferit găzduire coinculpatului Ș.P., începând din anul 1948, când acesta a devenit fugar. Ulterior, la domiciliul acestei inculpate s-au ținut, cu regularitate, întruniri ale membrilor organizației subversive P.N.N., la care a aderat și ea. În cadrul acestor întruniri, inculpata D.E. a participat activ la discuțiile, prin care membrii organizației preconizau schimbarea regimului social-politic existent atunci în România. Începând din anul 1952, aceeași inculpată a organizat, împreună cu coinculpatele P.U.M. și Ș.E.T., ședințe de spiritism, în timpul cărora au făcut propagandă împotriva regimului de democrație populară din România. De asemenea, inculpata D.E. a deținut la domiciliul său ziare, cărți și alte publicații, cu caracter legionar, fiind găsite și ridicate cu ocazia percheziției ce i s-a făcut în urma arestării sale.

Inculpata B.D., cunoscându-l pe Ș.P. în anul 1946, l-a găzduit începând din anul 1948, participând, totodată, la activitatea subversivă desfășurată de acesta în cadrul organizației P.N.N. A participat, astfel, la întrunirile clandestine ținute de coinculpații Ș.P., P.G. și C.G., cu care prilej aceștia și-au atribuit funcții în guvernul ce preconizau să-l constituie, în cazul schimbării regimului social-politic de atunci. Inculpata B.D. a participat și la ședințe de spiritism, în timpul cărora a făcut comentarii defavorabile regimului social-politic de atunci, preconizând schimbarea acestuia. Tot această inculpată i-a dat coinculpatului Ș.P. mai multe monede de aur, pentru a le comercializa și a folosi sumele în lei obținute, în scopul continuării activității sale subversive. În luna mai 1957, inculpata B.D. a depozitat, împreună cu C.M., publicațiile legionare folosite de membrii organizației subversive la domiciliul acesteia din urmă și la domiciliul coinculpatului P.M.

Inculpata C.M. a cunoscut pe coinculpatele D.E. și B.D. în anul 1952, prin intermediul lui Ș.P., cu care se cunoștea din perioada în care au fost internați în lagărul de la Caracal. Ulterior, inculpata C.M. a participat la unele întruniri ținute de Ș.P., cu care prilej au fost studiate ziare și alte publicații cu caracter legionar. Totodată, această inculpată l-a ajutat pe Ș.P. să vândă diferite produse cosmetice, pentru a obține banii ce-i erau necesari continuării activității sale subversive.

Inculpata V.Z., cunoscând în anul 1941 pe P.N., cu care a fost în relații de prietenie, l-a găzduit la domiciliul ei în perioada 1949-1959, cu unele întreruperi, în care acesta a locuit la A.K. În perioada în care i-a acordat găzduire, inculpata V.Z. a purtat cu P.N. discuții cu conținut denigrator la adresa regimului social-politic de atunci. Totodată, pentru a-l ajuta pe P.N. să-și continue activitatea subversivă, fără să fie prins, inculpata V.Z. i-a dat două buletine de identitate, eliberate pe numele ei, în care acesta a modificat numele și a înlocuit fotografia cu o fotografie a sa, folosindu-se apoi de acele buletine, pentru a se sustrage de la urmărire.

Inculpata C.D.D. a cunoscut, prin soțul ei C.G., pe fugarul Ș.P., vizitându-l. După arestarea soțului ei, inculpata C.D.D. a reușit, în timpul percheziției, să sustragă unele publicații compromițătoare pentru acesta, transportându-le în apartamentul unde locuise Ș.P. În luna mai 1957, după ce a fost ascultată ca martoră, cu care prilej organele de anchetă au întrebat-o despre fugarul Ș.P., inculpata C.D.D. l-a anunțat pe acesta, prin alte persoane, că trebuie să dispară pentru că era căutat de autorități, ceea ce l-a determinat pe Ș.P. să se mute la P.M.

Inculpata A.K., stabilită în România în anul 1918, după ce a reușit să fugă cu părinții săi din Sankt Petersburg, a cunoscut pe P.N. în anul 1934. Începând din anul 1949, când P.N. a devenit fugar, inculpata A.K. i-a oferit găzduire și l-a ajutat lunar cu câte 100 lei, până în anul 1957, când a fost arestat. În perioada în care l-a găzduit pe P.N., inculpata A.K. a purtat cu acesta discuții ostile regimului social-politic de atunci, aducându-i, totodată, la cunoștință știrile și comentariile pe care ea le asculta de la posturile de radio ale unor țări occidentale. După arestarea lui P.N., pentru a-l ajuta, inculpata A.K. a dat publicațiile cu caracter legionar pe care acesta i le încredințase anterior, precum și o mașină de scris pentru deținerea căreia nu avea autorizare, coinculpatului M.V., portar la blocul în care ea locuia, rugându-l să le ascundă.

Inculpata B.A., cunoscând prin B.D. pe fugarul Ș.P., i-a dat acestuia mai multe materiale de propagandă legionară, printre care și publicația intitulată I.A., pentru a se folosi de ele la redactarea unei lucrări cu caracter antisemit. Sentința a rămas definitivă, față de inculpații Ș.P., P.N., C.G., M.D., P.M., D.E., B.D., C.M., B.A., V.Z. și C.D.D., în urma respingerii recursurilor declarate de acești inculpați, prin decizia nr. 57 din 22 februarie 1958 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar. Prin aceeași decizie, admițându-se recursul declarat de inculpata A.K., s-a dispus casarea sentinței, numai referitor la infracțiunea prevăzută de art. 268 28 a C. pen. anterior, pentru care această inculpată a fost achitată, în baza art. 4 partea I pct. 3 C. proc. pen. atunci în vigoare, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. S-a motivat, în ceea ce privește pe A.K., că din probele dosarului se desprinde, în mod evident, că această inculpată a cunoscut preocupările din trecut și cele ulterioare ale coinculpaților Ș.P. și P.N., în sensul reorganizării activității legionare, precum și că i-a ajutat pe aceștia, așa cum s-a menționat în considerentele sentinței. S-a învederat, însă, că nu se justifică soluția de condamnare a inculpatei A.K., pentru fapta de deținere a unei mașini de scris, deoarece art. 268 28 a C. pen. anterior, prin care s-a încriminat această faptă, a fost abrogat prin Decretul nr. 258 din 15 iunie 1957, astfel că se impune să fie achitată, pentru infracțiunea respectivă, în temeiul art. 4 partea I-a pct. 3 C. proc. pen. ce era în vigoare atunci. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, împotriva celor două hotărâri, cu privire la cei 12 inculpați menționați mai sus, invocând cazul de casare prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen. S-a susținut că, în faptele celor 12 inculpați nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de uneltire, contra ordinii sociale, prevăzute de art. 209 pct. 1 și de art. 209 pct. 2 lit. b) C. pen. anterior, de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare, prevăzută de art. 193 1 alin. (3) și (4) C. pen. anterior și de răspândire de publicații interzise, prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. anterior, învederându-se, în esență, următoarele Realizarea laturii obiective a infracțiunilor, de uneltire contra ordinii sociale, prevăzute de art. 209 pct. 1 și de art. 209 pct. 2 lit. b) C. pen. anterior, era condiționată de existența activităților specifice de inițiere sau de constituire a unor organizații sau asociații, în scopul schimbării ordinii sociale sau a formei de guvernământ, ceea ce, în cauză, nu s-a dovedit, deoarece, din declarațiile martorilor ascultați, rezultă că inculpații și-au manifestat doar nemulțumirea față de regimul politic existent atunci, fără a acționa în vreuna din modalitățile concrete la care se referă acele texte de lege. Tot în acest sens, s-a mai subliniat că, din relatările inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor și cu înscrisul ce s-a pretins că a constituit statutul organizației subversive, rezultă că întâlnirile dintre inculpați nu aveau un caracter organizat, ci erau sporadice, chiar întâmplătoare, iar în discuțiile ce se purtau erau abordate de obicei teme sociale, literare și filozofice, urmate uneori și de recitarea de poezii de R.G. Conchizându-se cu privire la întâlnirile și discuțiile cu tentă politică purtate de inculpați, s-a susținut că, prin caracterul lor întâmplător, neprogramat, precum și prin varietatea subiectelor abordate, care priveau cele mai diverse aspecte ale vieții sociale, politice și ale culturii, nu pot fi considerate ca acțiuni specifice de inițiere sau constituire a unei organizații subversive și nici de participare la activitatea acesteia, ci de manifestare într-un mod aparte a libertății de exprimare, ca trăsătură specifică a unei societăți democratice. Pe de altă parte, s-a învederat că activitatea inculpatului P.N., în calitate de director al ziarului A.N., a fost greșit considerată ca intens desfășurată contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare; cât timp, prin articolele publicate, el nu a făcut altceva decât să-și exercite dreptul la libertatea de opinie. În fine, s-a susținut că, în ceea ce privește pe inculpata B.A., s-a considerat greșit că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de răspândire de publicațiuni interzise, deoarece nu s-a stabilit că această inculpată a încredințat coinculpatului Ș.P. publicațiile în vederea răspândirii lor în public, din probele administrate, reieșind că i le-a dat doar cu împrumut, în scopul limitat de a le folosi la documentarea sa. Făcându-se referire și la situația altor inculpați condamnați prin aceeași sentință, cum sunt Ț.P., P.G., I.P. și Ș.E.T., care au fost achitați prin decizia nr. 55 din 20 octombrie 1997 a Completului de 9 judecători, ca urmare a exercitării căii de atac extraordinare a recursului în anulare, precum și G.G. și C.M., care au fost achitați prin sentințele nr. 84 din 26 februarie 1970 și, respectiv, nr. 176 din 14 septembrie 1971 ale Tribunalului Militar Teritorial București, în urma admiterii cererilor de revizuire pe care le-au formulat, s-a relevat că infirmarea cu autoritate de lucru judecat, în cazul celor 6 inculpați, a soluției de condamnare, prezintă relevanță, deoarece acestora li s-au imputat și reținut în sarcină fapte având vădită legătură cu activitatea reținută în sarcina celor 12 inculpați, vizați prin recursul în anulare de față. În concluzie, s-a arătat că se impune casarea hotărârilor, cu privire la cei 12 inculpați vizați prin recursul în anulare și achitarea acestora, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., precum și înlăturarea pedepsei complementare a confiscării totale a averii ce li s-a aplicat. Recursul în anulare este fondat, în sensul celor ce urmează: Potrivit art. 209 pct. 1 C. pen. anterior, în baza căruia au fost condamnați primii 7 inculpați, era considerat infracțiune de uneltire contra ordinii sociale, „faptul de a iniția sau constitui, în țară sau în străinătate, organizații sau asociații care au drept scop schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice, ori de a activa, în cadrul unei asemenea organizații sau asociații, ori de a adera la acestea”. Or, faptele săvârșite de inculpații Ș.P., P.N., C.G., M.D., P.M., D.E. și B.D., prin conținutul lor, rezultat din materialul probator administrat, nu pot realiza latura obiectivă a infracțiunii de uneltire, contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. anterior, cât timp acțiunile lor concrete s-au limitat la discuții, e adevărat, potrivnice regimului social-politic din acea perioadă, dar care nu au depășit faza exprimării de critici și păreri, astfel că nu sunt susceptibile de a fi considerate acte de inițiere sau constituire a unei organizații sau asociații în accepțiunea prevederilor din acel text de lege și nici de natură a fi privite ca formă de activitate sau modalitate de aderare la o asemenea organizație. În această privință, este de observat că inculpatul Ș.P. a precizat că nu a inițiat sau organizat vreun partid sau vreo organizație naționalistă, precum și că activitatea desfășurată s-a limitat la purtarea de discuții, despre eventuala schimbare a regimului social-politic și posibilul acces la putere, în urma unor alegeri libere, a diferite formațiuni politice, între care și P.N.N., cu privire la constituirea și scopurile căruia s-a consultat cu P.N. și cu o parte din ceilalți inculpați. De asemenea, inculpatul P.N. a declarat că, în urma discuțiilor avute cu Ș.P., s-a convins că „mișcarea legionară nu mai poate continua așa cum a activat în trecut”, preconizând „vot popular și nu dictatură legionară”. A mai relatat acest inculpat, că întreaga lor activitate s-a limitat la discuții teoretice, axate în principal pe numeroasele sale scrieri, în care și-a expus părerile, precum și pe problemele politice ce erau tratate în ziarele de atunci. Referindu-se la P.N.N., a cărui constituire o preconiza, inculpatul P.N. a relevat că a reflectat, împreună cu Ș.P., la înființarea unui astfel de partid, numai pentru eventualitatea în care s-ar fi revenit la sistemul alegerilor libere. Totodată, inculpatul P.N. a menționat că la aceste discuții, în cadrul cărora nu s-au exprimat decât păreri teoretice, cu privire la problemele politice și sociale, au mai luat parte, foarte rar, coinculpații M.D., P.M., C.G., D.E., B.D. și C.M. Tot în acest sens, au făcut declarații și inculpații D.E., C.G., M.D., P.M., B.D., precum și inculpata C.M., condamnată în același dosar, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. b) C. pen. anterior și achitată în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în urma admiterii cererii de revizuire, prin sentința nr. 176 din 14 septembrie 1971 a Tribunalului Militar Teritorial București. Este semnificativ că și din relatările martorilor C.E., P.L., M.Ș., C.M., Ș.D., C.C., Z.A., M.C., R.M. și D.T.M., rezultă că discuțiile cu caracter politic în care s-au implicat cei 7 inculpați sus-menționați au constat, de regulă, în manifestarea unor nemulțumiri față de măsurile luate de guvernul de atunci și în legătură cu evoluția realităților social-politice din acea perioadă, precum și că asemenea discuții se purtau, de cele mai multe ori, în contextul dezbaterii unor teme sociale, literare sau filozofice. Or, astfel de manifestări, specifice formelor de exprimare a libertății de opinie, care nu pot fi interzise într-un stat democratic, chiar dacă se refereau și la eventualitatea organizării unui partid politic, în ipoteza în care evoluția social-politică ar fi creat condiții pentru ținerea de alegeri libere, nu sunt susceptibile de a fi considerate acte de inițiere sau de constituire a unei organizații sau asociații, având drept scop schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice. Așa fiind, faptele comise de inculpații Ș.P. și P.N. nu întrunesc, sub aspectul laturii obiective și al celei subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. anterior, în forma inițierii sau constituirii unei organizații sau asociații de natura celor vizate prin acest text de lege, iar ca urmare nici faptele inculpaților C.G., M.D., P.M., D.E. și B.D. nu întrunesc, tot sub aspectul laturii obiective și al celei subiective, elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni, în forma desfășurării unei activități în cadrul unei asemenea organizații sau asociații, ori a aderării la acestea. Tot astfel, în raport cu lipsa trăsăturilor specifice necesare care să justifice concluzia că a fost constituită de Ș.P. și P.N. o organizație sau asociație în accepțiunea art. 209 pct. 1 C. pen. anterior, nici actele de favorizare reținute ca prestate de inculpatele C.M., V.Z., C.D.D. și A.K. în favoarea membrilor acelei presupuse organizații nu pot fi considerate că întrunesc, sub aspectul laturii obiective și al celei subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, deoarece, potrivit art. 209 pct. 2 lit. b) din același cod, constituie o atare infracțiune numai „faptul de a ajuta în orice mod vreo organizație sau asociație din cele arătate la pct. 1 ori de a face propagandă sau întreprinde acțiuni în favoarea acestora ori a membrilor lor”. O asemenea concluzie este impusă și de împrejurarea că, ulterior, s-a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că alți 6 inculpați, condamnați prin aceeași sentință, pentru săvârșirea de acte de uneltire contra ordinii sociale, în strânsă legătură cu cei 12 inculpați vizați prin recursul în anulare, nu se fac vinovați de astfel de acte, în care sens G.G. și C.M. au fost achitați, prin sentințele nr. 84 din 26 februarie 1970 și, respectiv, nr. 176 din 14 septembrie 1971 ale Tribunalului Militar Teritorial București, ca urmare a admiterii cererilor de revizuire formulate de acești inculpați, iar inculpații Ț.P., P.G., I.P. și Ș.E.T. au fost achitați, în urma admiterii unui recurs în anulare anterior, prin decizia nr. 55 din 20 octombrie 1997 a Curții Supreme de Justiție, în complet format din 9 judecători. De asemenea, așa cum s-a relevat prin recursul în anulare de față, din examinarea actelor dosarului, se constată că, în mod nejustificat, s-a reținut că inculpata B.A. a încredințat coinculpatului publicații cu caracter interzis, în scopul de a le răspândi în public. În această privință, este de observat că inculpata B.A., licențiată în litere și în filozofie, a declarat că, în urma unor discuții avute cu coinculpatul Ș.P., cu privire la problema națională, cu care prilej s-au referit la lucrări având ca autori pe V.A. și pe C.A.R., i-a dat acelui coinculpat cărțile și celelalte publicații considerate interzise cu titlu de împrumut, iar nu pentru a le răspândi în public. În același sens a făcut relatări și inculpatul Ș.P., care a declarat că, atunci când a cerut publicațiile, i-a spus coinculpatei B.A. că îi sunt necesare pentru a se documenta în problema evreiască, menționând că pe el îl interesa mai ales discursul ținut de V.A. în această problemă, în anul 1881. De altfel, în raport cu nivelul deosebit al pregătirii inculpatului Ș.P., care a fost cadru universitar o perioadă îndelungată și a elaborat numeroase scrieri pe teme având legătură cu materialele obținute de la B.A., se impune concluzia că, așa cum el a declarat, nu i-au fost date în vederea răspândirii lor în public, ci în scopul de a se documenta pentru elaborarea de noi studii în problemele ce-l preocupau. Or, prin art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. anterior, în baza căruia a fost condamnată inculpata menționată, se prevede că infracțiunea de răspândire de publicații interzise constă în fapta aceluia „care, cunoscând conținutul, va încredința uneia sau mai multor persoane, în vederea răspândirii în public, chiar dacă răspândirea nu a avut loc, (...), scrisori de orice fel, ziare, corespondențe, gravuri, desene, afișe, embleme, imprimate clandestine, filme, anunțuri luminoase, sau alte asemenea, prin care se provoacă la comiterea unei infracțiuni calificată crimă sau delict”. Așa fiind, și cum, în raport cu cele arătate, nu se poate reține că inculpata B.A. ar fi încredințat publicațiile respective coinculpatului Ș.P., în vederea răspândirii în public, este evident că această faptă a sa nu întrunește, sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în textul de lege arătat. Pe de altă parte, în ceea ce privește infracțiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare, pentru care a fost condamnat inculpatul P.N., este de observat că prin art. 193 1 alin. (3) și (4) C. pen. anterior, a cărui aplicare s-a făcut, s-a prevăzut că „activitatea intensă desfășurată în contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare, de către persoanele care au ocupat efectiv funcțiuni de răspundere în formațiunile fasciste sau alte formațiuni”, era pedepsită „cu detențiune grea de la 3 la 20 de ani și confiscarea totală sau parțială a averii”, cu aceeași pedeapsă sancționându-se” instigatorii, complicii, favorizatorii, tăinuitorii, precum și cei care au ajutat în orice mod pe cei de mai sus”. În această privință, însă, este de observat că, pe lângă că inculpatul P.N. nu a ocupat funcții de răspundere în vreo formațiune politică de natura celor la care se referă textul de lege menționat, dar articolele publicate de el în ziarul A.N., unde era director, nici nu au conținutul incitator și dăunător care să justifice evaluarea lor ca activitate intens desfășurată contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare, ci constituiau o activitate specifică admisă în cadrul schimbului de idei, pe cale publicistică, într-o societate democratică. În atare situație, se impune constatarea că, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 193 1 alin. (3) și (4) C. pen. anterior, încât nu se justifică soluția de condamnare a inculpatului P.N., pentru săvârșirea acestei infracțiuni. În consecință, recursul în anulare, fiind fondat cu privire la toate aspectele menționate, va fi admis, urmând ca, în conformitate cu art. 414 1 alin. (1), cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se dispună, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) din același cod, achitarea inculpaților Ș.P., C.G., M.D., P.M., D.E. și B.D., pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. anterior, a inculpatului P.N., pentru săvârșirea atât a acestei infracțiuni, cât și a infracțiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare, prevăzută de art. 193 1 alin. (3) și (4) C. pen. anterior, a inculpatelor C.M., A.K., V.Z. și C.D.D., pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. b) C. pen. anterior, iar a inculpatei B.A. pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de publicații interzise, prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. anterior. Totodată, ca urmare a admiterii recursului în anulare, examinându-se cauza în ansamblu, se constată că nu se mai justifică menținerea soluțiilor de condamnare a inculpaților Ș.P., P.N., M.D. și B.D. pentru celelalte infracțiuni ce li s-au reținut în sarcină, care nu au făcut obiectul criticilor formulate prin recursul în anulare. Astfel, infracțiunea de operațiuni cu mijloace de plată străine, prevăzută de art. 5 pct. 2 și pct. 14 din Legea nr. 285/1947, pentru care au fost condamnați inculpații Ș.P. și M.D., precum și infracțiunea de deținere și necedare de monede din aur, prevăzută de art. 1 și 2 pct. 2 raportat la art. 8 pct. 2 și la art. 14 din Legea nr. 284/1947, pentru care a fost condamnată inculpata B.D., nu mai sunt prevăzute de legea penală, deoarece art. 37 din Decretul nr. 210/1960, în care s-au inclus faptele respective în urma abrogării prin același decret a celor două legi, a fost abrogat, la rândul său, prin Decretul Lege nr. 9/1989, publicat în M. Of., Partea I, nr. 9 din 31 decembrie 1989. Totodată, infracțiunea de deținere fără autorizație a mașinilor de scris, prevăzută de art. 268 28 a C. pen. anterior, pentru care a fost condamnat inculpatul Ș.P., nu mai este prevăzută de legea penală, reglementarea respectivă, care a fost introdusă prin Decretul nr. 176/1954, fiind abrogată prin Decretul nr. 258 din 15 iunie 1957 și înlocuită ulterior cu o altă reglementare, total diferită, prin Decretul nr. 212/1960. Așa fiind, se impune ca, extinzându-se recursul în anulare, să se dispună casarea celor două hotărâri și cu privire la aceste aspecte, precum și achitarea celor 3 inculpați, pentru infracțiunile menționate, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. De asemenea, constatându-se că în ceea ce privește infracțiunile de fals în acte publice, prevăzută de art. 401 alin. (2) pct. 3 C. pen. anterior și de uz de fals prevăzută de art. 412 din același cod, pentru care a fost condamnat inculpatul P.N., sunt incidente dispozițiile de încetare a procesului penal prevăzute de art. 6 din Decretul nr. 315/1999, iar infracțiunile de deținere de arme militare, prevăzută de art. 14 lit. a) din Decretul nr. 163/1950 și de deținere de munițiuni fără autorizare, prevăzută de art. 12 lit. a) din același decret, pentru care a fost condamnat inculpatul M.D., sunt amnistiate prin art. 1 din Decretul nr. 11/1988, mai urmează a se casa hotărârile și în această privință și a se dispune încetarea procesului penal, pentru acele infracțiuni, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. Totodată, ca urmare a casării hotărârilor în sensul arătat, mai urmează a se înlătura aplicarea, în cauză, a pedepsei complementare a confiscării averii, precum și a dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni prevăzute în art. 101 C. pen. anterior. De asemenea, urmează a se dispune ca onorariile de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpaților, să fie plătite din fondul Ministerului Justiției.