ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2226/2004

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 846/2003, T.N., prin procurator C.I., a solicitat anularea deciziei nr. 3219 din 29 octombrie 2002 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, întrucât: - Instanțele de fond și recurs nu s-au pronunțat asupra fondului pricinii. - Nici un act normativ de rang inferior nu poate modifica prevederile și textul actului normativ de rang superior (primar), astfel prin H.G. nr. 366/1996, respectiv Instrucțiunile de aplicare ale Legii nr. 86/1996, s-a modificat textul și conținut legii citate. Instanțele de fond și recurs nu s-au pronunțat asupra drepturilor contestatorului T.N., privind drepturile conferite de Legea nr. 105/1992, referitor la drepturile cetățenilor străini pe teritoriul României.

Nu i s-a permis procuratorului, să pună concluzii orale, deși îl reprezenta legal pe reclamant. Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 122/2001, reclamantul T.N. a solicitat anularea deciziei nr. 1514 din 22 decembrie 2000, prin care i s-a respins ca neîntemeiată, contestația împotriva deciziei nr. 142486 din 27 iulie 2000, întrucât i s-a respins cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă. În motivare, s-a arătat că s-a născut în România, la 21 iulie 1929 și deși, este cetățean german, are dreptul la pensie, conform Legii nr. 86/1997. Prin sentința civilă nr. 1712 din 19 decembrie 2001, s-a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere decizia nr. 142.486/2000 a Casei de Pensii a municipiului București . La 7 februarie 1978, reclamantului i s-a aprobat renunțarea la cetățenia română și ca atare, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 86/1997, nu este îndreptățit la acordarea pensiei pentru limită de vârstă. În urma plângerii formulate, s-a emis decizia nr. 1514 din 22 decembrie 2000, prin care i s-a respins cererea, decizia contestate în contencios administrativ. S-a reținut de instanța de fond, că reclamantului nu i-a fost vătămat vreun drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 Legea nr. 29/1990, întrucât nu este cetățean român și ca atare, nu are dreptul de a beneficia de prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 86/1997.

Împotriva sentinței a formulat recurs, reclamantul, prin procurator, criticând-o, în sensul că în mod nelegal, prin H.G. nr. 366/1997, în normele de aplicare a legii s-a dat o altă conotație prevederilor acesteia. A solicitat, totodată, daune morale și materiale. Prin decizia nr. 3219/2002, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, ca nefondat. S-a reținut că recurentul a renunțat la cetățenia română. Din prevederile art. 1 alin. (2), rezultă că pentru pensionarii care-și stabilesc domiciliul sau reședința în străinătate, plata pensiei se face în condițiile alin. (1) din H.G. nr. 366/1997, a probat Normele Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru aplicarea Legii nr. 86/1997.

Art. 2 prevede că înscrierea la pensie, a unui cetățean român, cu domiciliul în străinătate, se poate solicita, dacă îndeplinește condițiile pentru acordarea pensiei prevăzute de legea română. Recurentul a renunțat la cetățenia română, astfel încât nu i se poate acorda pensia solicitată. Interpretarea normelor metodologice este în spiritul Legii nr. 86/1997, fără a se putea susține existența unui abuz legislativ. Daunele morale și materiale nu s-au solicitat la instanța de fond, fiind condiționate de admiterea capătului principal al acțiunii, în situația în care s-ar fi respectat termenul procedural de solicitare. Asupra contestației în anulare; În susținerea cererii s-a invocat art. 317 și 318 C. proc.

civ. Potrivit art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, iar art. 318 C. proc. civ., prevede că: hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, ca nefondat; nici una din instanțe nu a antamat fondul. Dat fiind faptul că soluția instanței de fond s-a constatat, legală și temeinică, soluționarea pe fond a cauzei nu se impunea la cele două instanțe.

Cu privire la susținerea că prin H.G. nr. 366/1997, s-ar fi modificat actul normativ primar de rang superior, respectiv Legea nr. 86/1996, a constituit motiv de recurs, analizat de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia contestată fiind în mod judicios înlăturat. Nici prima ipoteză, existența unei erori materiale ce ar fi condus la o greșită soluționare a cauzei, nu a fost demonstrată. Instanțele s-au pronunțat cu referire la faptul că reclamantul-contestator nefiind cetățean român, nu are vocație la pensie pentru limită de vârstă în România, astfel că neexistând un drept vătămat, s-a făcut aplicația art. 1 din Legea nr. 29/1990. Cu referire la faptul că nu i s-a permis procuratorului să pună concluzii orale în instanța de recurs, în mod corect s-a făcut aplicațiunea art. 68 alin. (4) C. proc.

civ., mandatarul nefiind avocat, nu avea dreptul de a pune concluzii orale, decât prin intermediul unui avocat. Constatându-se că cererea nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 318 C. proc. civ., se constată inadmisibilă și se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de T.N. împotriva deciziei nr. 3219 din 29 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2004.