ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 670/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin încheierea de la 8 decembrie 2004, în dosarul nr. 4129/2004, a dispus menținerea stării de arest preventiv luată față de inculpatul G.N. în baza art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Hotărând astfel, instanța a apreciat că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, și anume gravitatea faptei comise, trafic de droguri de mare risc, se menține și în acest moment, iar „pentru buna desfășurare a procesului” menținerea arestării, luată cu respectarea dispozițiilor legale, este necesară. În termen legal, încheierea a fost atacată cu recurs de către inculpat, care consideră că poate fi judecat în continuare în stare de libertate, deoarece a avut o atitudine sinceră față de organele judiciare și nu are antecedente penale.

Examinând hotărârea criticată în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată recursul nefondat, urmând a fi respins. În acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cu ocazia verificării, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei arestării preventive „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate și există temeiuri noi care justifică privarea de libertate” aceasta dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii preventive. Revenind la cauză se constată că instanța de control judiciar, menținând starea de arest a inculpatului G.N. a reținut în mod corect că, cerințele impuse de dispozițiile cuprinse în art. 148 lit. h) C. proc.

pen. se mențin, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, respectiv, trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 este de la 10 la 20 de ani închisoare, deci mai mare de 4 ani închisoare. Apreciem, totodată, că există și temeiuri noi care justifică privarea sa de libertate în continuare, întrucât, prin sentința penală nr. 1345 din 21 octombrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul G.N. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din același cod, soluție menținută de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, care prin decizia nr. 996 din 22 decembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva încheierii din 8 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4129/2004 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva încheierii din 8 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4129/2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2005.