ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 670/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin încheierea de la 8

decembrie 2004, în dosarul nr. 4129/2004, a dispus menținerea stării de arest

preventiv luată față de inculpatul G.N. în baza art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen.

Hotărând astfel, instanța a apreciat

că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, și anume

gravitatea faptei comise, trafic de droguri de mare risc, se menține și în

acest moment, iar „pentru buna desfășurare a procesului” menținerea arestării,

luată cu respectarea dispozițiilor legale, este necesară.

În termen legal, încheierea a fost

atacată cu recurs de către inculpat, care consideră că poate fi judecat în

continuare în stare de libertate, deoarece a avut o atitudine sinceră față de

organele judiciare și nu are antecedente penale.

Examinând hotărârea criticată în

raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată recursul nefondat,

urmând a fi respins.

În acest sens, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., cu

ocazia verificării, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei arestării

preventive „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate și există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate” aceasta dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii

preventive.

Revenind la cauză se constată că

instanța de control judiciar, menținând starea de arest a inculpatului G.N. a

reținut în mod corect că, cerințele impuse de dispozițiile cuprinse în art. 148

lit. h) C. proc. pen. se mențin, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea săvârșită, respectiv, trafic de droguri de mare risc, prevăzută de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 este de la 10 la 20 de ani

închisoare, deci mai mare de 4 ani închisoare.

Apreciem, totodată, că există și

temeiuri noi care justifică privarea sa de libertate în continuare, întrucât,

prin sentința penală nr. 1345 din 21 octombrie 2004, Tribunalul București, secția

I penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul G.N. la 6

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din același cod,

soluție menținută de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, care prin decizia nr. 996 din 22 decembrie 2004,

a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul G.N. împotriva încheierii din 8 decembrie 2004, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4129/2004 și îl

va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.N. împotriva încheierii din 8 decembrie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4129/2004.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

ianuarie 2005.