ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6484/2004

deliberând asupra recursului declarat de petiționarul D.M.G. împotriva sentinței penale nr. 59, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală, la 29 septembrie 2004, în dosarul nr. 1673/P/2004, constată următoarele: Prin rezoluția de la 17 iunie 2004, dată în dosarul nr. 209/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții D.C. și I.D., având calitatea de judecători la Judecătoria Târgu Cărbunești, în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea acestei rezoluții s-a reținut în esență că în cauza amintită au fost efectuate acte premergătoare ca urmare a solicitărilor lui D.M.G.

formulate la 29 aprilie 2004 și 15 iunie 2004 și respectiv a precizărilor aceluiași petiționar, conținute într-o declarație dată la 27 mai 2004. S-a menționat, de asemenea că, în opinia petiționarului, respectiva infracțiune ar fi fost comisă cu prilejul judecării mai multor dosare, înregistrate pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbunești, al Tribunalului Gorj sau, după caz, al Curții de Apel Craiova, și care aveau ca obiect diverse procese purtate între D.M.G. și D.E.G. Totodată s-a relevat că inexistența unor „elemente de fapt prin care să se facă dovada că magistrații judecători D.C. și I.D. și-ar fi încălcat atribuțiunile de serviciu prevăzute de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească” în litigiile amintite „și ca atare nu există temeiuri pentru a se solicita avizul ministrului justiției în vederea cercetării penale a acestora”.

Plângerea făcută ulterior împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. 59, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, la 29 septembrie 2004, în dosarul nr. 1673/P/2004. În considerentele hotărârii astfel pronunțate s-a făcut o expunere a aspectelor evocate de petiționar în sesizările adresate parchetului și în plângerea formulată împotriva rezoluției date la 17 iunie 2004, în dosarul nr. 209/P/2004, conchizându-se ca „în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale”, deoarece „în nici unul din cazuri nu s-a dovedit ca cei doi magistrați și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu”. Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal petiționarul D.M.G., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 5790/2004.

În motivarea recursului au fost evocate, într-o formă nesistematizată, mai multe nemulțumiri ale petiționarului. O parte dintre acestea exced cadrului procesual în măsura în care D.M.G. solicită să fie casate „toate hotărârile date anterior”, referindu-se în mod vădit și la hotărâri judecătorești pronunțate în cauze civile. Tot în afara cadrului procesual sunt și acuzațiile aduse de recurent altor persoane decât cele la care se referea rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Sunt astfel irelevante afirmațiile privind diverse activități ilicite atribuite adversarului recurentului din procesele civile menționate, D.E.G., ori susținerile cu caracter generic privind presupuse fraude comise împotriva sa de un notar precum și de toți judecătorii de la Judecătoria Târgu Cărbunești și de la Curtea de Apel Craiova.

Unele dintre critici vizează totuși, fie explicit, fie indirect, activitatea desfășurată de intimații D.C. și I.D., despre care se afirmă de pildă că în calitate de judecători ar fi încălcat o multitudine de prevederi legale ca de exemplu art. 998 și art. 999 C. civ., art. 248 1 C. pen., art. 2 din Legea nr. 92/1992 și respectiv „Convenția nr. 11/1998 art. 6 și 8”. Susținerea recurentului referitoare la sustragerea din anumite dosare a unor probe pare a-i viza, de asemenea, și pe cei doi intimați. Acest tip de aserțiuni nu pot fi primite, așa cum corect au procedat de altfel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și respectiv instanța de fond, deoarece nu își găsesc susținerea în materialul probatoriu.

Verificând și din oficiu sentința recurată, în raport cu art. 385 9 alin. (1) și (3) C. proc. pen., Curtea constată că nici una dintre prevederile acestor texte de lege nu își găsește incidența în cauza de față. Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește dispozițiile constituționale menționate drept temei al recursului, indiferent dacă referirea recurentului la „art. 48 alin. (1) și (3)” vizează noua numerotare a respectivului text sau, mai probabil, vechea numerotare a art. 52 din textul modificat al legii fundamentale. Nefiind deci fondat, recursul urmează a fi respins conform art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Totodată Curtea va face aplicarea art. 192 alin. (23) C. proc.

pen., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.M.G. împotriva sentinței penale nr. 59 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600 000 lei, cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2004