ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6484/2004

deliberând asupra recursului declarat de petiționarul

D.M.G. împotriva sentinței penale nr. 59, pronunțate de Curtea de Apel Craiova,

secția penală, la 29 septembrie 2004, în dosarul nr. 1673/P/2004, constată

următoarele:

Prin rezoluția de la 17 iunie 2004, dată în dosarul

nr. 209/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus

neînceperea urmăririi penale față de numiții D.C. și I.D., având calitatea de

judecători la Judecătoria Târgu Cărbunești, în ceea ce privește infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea acestei rezoluții s-a reținut în esență

că în cauza amintită au fost efectuate acte premergătoare ca urmare a

solicitărilor lui D.M.G. formulate la 29 aprilie 2004 și 15 iunie 2004 și

respectiv a precizărilor aceluiași petiționar, conținute într-o declarație dată

la 27 mai 2004.

S-a menționat, de asemenea că, în opinia

petiționarului, respectiva infracțiune ar fi fost comisă cu prilejul judecării

mai multor dosare, înregistrate pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbunești, al

Tribunalului Gorj sau, după caz, al Curții de Apel Craiova, și care aveau ca

obiect diverse procese purtate între D.M.G. și D.E.G.

Totodată s-a relevat că inexistența unor „elemente de

fapt prin care să se facă dovada că magistrații judecători D.C. și I.D. și-ar

fi încălcat atribuțiunile de serviciu prevăzute de Legea nr. 92/1992 pentru

organizarea judecătorească” în litigiile amintite „și ca atare nu există

temeiuri pentru a se solicita avizul ministrului justiției în vederea

cercetării penale a acestora”.

Plângerea făcută ulterior împotriva acestei rezoluții

a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. 59, pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția penală, la 29 septembrie 2004, în dosarul nr.

1673/P/2004.

În considerentele hotărârii astfel pronunțate s-a

făcut o expunere a aspectelor evocate de petiționar în sesizările adresate

parchetului și în plângerea formulată împotriva rezoluției date la 17 iunie

2004, în dosarul nr. 209/P/2004, conchizându-se ca „în mod corect s-a dispus

neînceperea urmăririi penale”, deoarece „în nici unul din cazuri nu s-a dovedit

ca cei doi magistrați și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu”.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal

petiționarul D.M.G., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație si Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 5790/2004.

În motivarea recursului au fost evocate, într-o formă

nesistematizată, mai multe nemulțumiri ale petiționarului.

O parte dintre acestea exced cadrului procesual în

măsura în care D.M.G. solicită să fie casate „toate hotărârile date anterior”,

referindu-se în mod vădit și la hotărâri judecătorești pronunțate în cauze

civile.

Tot în afara cadrului procesual sunt și acuzațiile

aduse de recurent altor persoane decât cele la care se referea rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale. Sunt astfel irelevante afirmațiile privind

diverse activități ilicite atribuite adversarului recurentului din procesele

civile menționate, D.E.G., ori susținerile cu caracter generic privind

presupuse fraude comise împotriva sa de un notar precum și de toți judecătorii

de la Judecătoria Târgu Cărbunești și de la Curtea de Apel Craiova.

Unele dintre critici vizează totuși, fie explicit, fie

indirect, activitatea desfășurată de intimații D.C. și I.D., despre care se

afirmă de pildă că în calitate de judecători ar fi încălcat o multitudine de

prevederi legale ca de exemplu art. 998 și art. 999 C. civ., art. 248

1

C. pen., art. 2 din Legea nr. 92/1992 și respectiv „Convenția nr. 11/1998 art.

6 și 8”.

Susținerea recurentului referitoare la sustragerea din

anumite dosare a unor probe pare a-i viza, de asemenea, și pe cei doi intimați.

Acest tip de aserțiuni nu pot fi primite, așa cum

corect au procedat de altfel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și

respectiv instanța de fond, deoarece nu își găsesc susținerea în materialul probatoriu.

Verificând și din oficiu sentința recurată, în raport

cu art. 385

9

alin. (1) și (3) C. proc. pen., Curtea constată că nici

una dintre prevederile acestor texte de lege nu își găsește incidența în cauza

de față.

Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește

dispozițiile constituționale menționate drept temei al recursului, indiferent

dacă referirea recurentului la „art. 48 alin. (1) și (3)” vizează noua

numerotare a respectivului text sau, mai probabil, vechea numerotare a art. 52

din textul modificat al legii fundamentale.

Nefiind deci fondat, recursul urmează a fi respins

conform art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Totodată Curtea va face aplicarea art. 192 alin. (23)

C. proc. pen., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul D.M.G. împotriva sentinței penale nr. 59 din 29 septembrie 2004 a

Curții de Apel Craiova.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600

000 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie

2004