ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4620/2004

Deliberând asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1303, pronunțată la data de 19 decembrie 2003, în dosarul penal nr. 2674/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și reținând dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru o infracțiune de tâlhărie. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă de la 7 aprilie 2003 la 5 iulie 2003. Conform art. 14 C. proc.

pen. și art. 346 C. proc. pen., art. 998 și art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.000.000 lei daune morale către partea civilă V.M. și s-a constatat acoperit prejudiciul. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt că la data de 4 aprilie 2003, inculpatul a deposedat prin violență pe partea civilă de bijuterii, într-un context mai puțin obișnuit, în sensul că fiind prieteni mai întâi i le-a cerut, apoi fiindcă a fost refuzat a lovit-o, ba chiar a doua zi când i le-a cerut a tăiat-o pe victimă cu lama la încheietura pumnului. Situația de fapt și vinovăția au rezultat din declarațiile martorilor S.G., R.D., J.I., P.F.

și O.A., din constatările expertizei medico-legale, din procesul verbal de percheziție. Inculpatul s-a apărat arătând că partea vătămată i-a înmânat bijuteriile pentru a i le amaneta, ea fiind minoră. Întrucât sustragerea s-a făcut în două etape diferite, prin acte materiale deosebite dar, în realizarea aceleiași rezoluții delictuoase, infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., a fost reținută în forma ei continuată, art. 41 alin. (2) C. pen. S-a înlăturat apărarea inculpatului care a cerut să se rețină infracțiunea de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen., deoarece chiar și în prima fază când partea vătămată a dat o parte din bijuterii de bună voie voința ei reală nu a fost aceea de a-i ceda posesia bijuteriilor ei, inculpatului, ci aceea de a se salva pe sine, fiind amenințată.

Individualizarea pedepsei s-a făcut ținându-se cont de actul medical, din care rezultă că inculpatul este suferind de tulburare de personalitate, astfel încât s-au reținut circumstanțele atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 136/ A pronunțată în dosarul penal nr. 536/2004 a respins ca nefondat apelul inculpatului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând hotărârea sub aspectul legalității și temeiniciei prin prisma motivelor de casare, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 14 și 17 C. proc. pen. Recurentul a cerut casarea hotărârilor și obligarea la tratament medical, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen.

și suspendarea executării pedepsei. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând decizia și sentința în raport de criticile formulate, constată că recursul nu este fondat. Din probele administrate a rezultat că inculpatul s-a împosedat cu bijuteriile părții civile prin amenințare și violență, ceea ce exclude reținerea art. 213 C. pen., această infracțiune presupunând că bunurile au intrat în posesia făptuitorului cu un titlu legal, iar nu prin forță. Obligarea la tratament, conform art. 113 C. pen., în mod corect i-a fost respinsă deoarece este o măsură de siguranță ce instituie obligații în sarcina inculpatului așa încât ar însemna o înrăutățire a situației în propria sa cale de atac, ceea ce nu se admite.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu era posibilă, conform art. 81 C. pen., datorită neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 alin. (3) C. pen., maximul sporului de pedeapsă, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., mergând peste 15 ani închisoare. Cum instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului dând o încadrare juridică corespunzătoare, iar la pedeapsa pentru sine s-a ținut cont de discernământul scăzut al inculpatului, hotărârile sunt legale și temeinice, urmând a fi menținute. Criticile fiind nefondate, recursul urmează să fie respins, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Inculpatul va fi obligat, conform art. 191 alin. (2) C. proc.

pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C., împotriva deciziei penale nr. 136 din 25 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II a penală. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2004.