ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2553/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 471 din 1

noiembrie 2004, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului V.D.,

formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, având ca

obiect anularea Ordinului nr. 952 din 27 august 2004, prin care s-a aplicat

reclamantului, sancțiunea diminuării drepturilor salariale cu 15%, pe o

perioadă de 3 luni, în baza art. 64 alin. (1) art. 65 alin. (1), alin. (2) lit.

g) și j) și alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că în fapt, reclamantului i s-a imputat faptul că

prin comportamentul său a adus atingere prestigiului corpului funcționarilor

publici, constând în aceea că a stat într-un loc public timp de 2 ore, în

timpul programului de lucru, cu un coleg care a comandat și consumat alcool.

După ce au servit masa și au

mai rămas în local, au intrat în discuții aprinse cu un grup de șoferi care au

reproșat lucrătorilor vamali, că în timpul orelor de program preferă să stea

într-un restaurant.

Întrucât faptele reținute în

sarcina reclamantului, prin ordinul emis, nu au fost infirmate prin

declarațiile martorilor audiați, instanța a apreciat că ordinul emis este legal

și temeinic, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gravitatea faptei

comise.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, conform art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de

recurs, reclamantul-recurent a arătat că prevederile legale în baza cărora i-a

fost aplicată sancțiunea constând în diminuarea drepturilor salariale cu 15%,

pe o perioadă de 3 luni, respectiv art. 64 alin. (1), art. 65 alin. (1), alin. (2)

lit. g) și j) și alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999, au fost abrogate

prin Legea nr. 161/19 aprilie 2003, astfel că ordinul emis la 27 august 2004,

pentru o faptă pretins a fi săvârșită la 29 februarie 2004, nu poate fi legal

și temeinic, așa cum a reținut instanța.

Independent de aceasta,

recurentul a arătat că pe fond, fapta sa de a sta la masă, în restaurant, cu un

coleg de serviciu, pe care nu l-a putut determina să înceteze consumul de

băuturi alcoolice, nu poate fi calificată ca o atitudine incorectă, indecentă,

incompatibilă cu calitatea de funcționar public.

Recursul este nefondat.

Examinând hotărârea

instanței de fond, ca și actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor

formulate și în raport cu prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte reține

că toate susținerile recurentului vizând fondul cauzei, sunt infirmate în

special prin conținutul depozițiilor martorilor audiați, care au evidențiat

conduita necorespunzătoare a reclamantului-recurent și a colegului său.

Discuțiile purtate în restaurant au fost stopate numai prin intervenția

organelor de poliție, ceea ce desigur conferă o anumită gravitate incidentului

petrecut la data de 29 februarie 2004.

Referitor la prevederile art.

64 alin. (1) și art. 65 alin. (1) și alin. (2) lit. g) și j) din Legea nr. 188/1999,

ce au servit ca temei în aplicarea sancțiunii disciplinare și despre care

recurentul susține că au fost abrogate prin Legea nr. 161/2003, este de

menționat că urmare a modificărilor succesive aduse Legii nr. 188/1999, textele

cuprinse în acest act normativ, referitoare la sancțiunile disciplinare și

răspunderea funcționarilor publici au primit numai o numerotare diferită, fără

a fi, însă, înlăturate definitiv prin nici una dintre modificările intervenite.

De altfel, Legea nr. 188/1999

și în versiunea republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004, cu modificările aduse

până la acel moment, prevede în art. 65 alin. (1) și alin. (2) lit. g) și j),

că reprezintă abateri disciplinare manifestările care aduc atingere

prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară

activitatea, precum și încălcarea prevederilor legale referitoare la

îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite

prin lege, pentru funcționarii publici.

Față de toate cele sus

menționate și reținând că nici una dintre criticile formulate de recurent nu

este întemeiată și nu poate fi primită, Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.D. împotriva sentinței civile nr. 471 din 1 noiembrie 2004 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 aprilie 2005.