ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1190/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 februarie 2003, pe rolul

Judecătoriei Strehaia, reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâții Banca

Națională a României și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând obligarea acestora la restituirea monedelor din aur, și în

cazul în care nu se mai regăsesc fizic să fie obligați la despăgubiri.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în anul 1960, în mod abuziv i-au fost confiscate mai multe monede din

aur de diferite dimensiuni de către organele de miliție a Raionului Strehaia

Regiunea Oltenia.

În drept și-a întemeiat cererea pe

dispozițiile Legii nr. 261/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 190/2000.

Judecătoria Strehaia prin sentința

civilă nr. 1456 din 14 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea obligând

pârâtele să restituie reclamantului cantitatea de 90 monede de aur, confiscate

în anul 1960 sau contravaloarea acestora existentă în momentul executării pe

gram de aur fin.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că din procesele verbale încheiate cu ocazia

predării obiectelor din aur, reclamantul a făcut dovada confiscării abuzive a

90 de monede.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel D.G.F.P. Mehedinți, în numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând

că au fost încălcate prevederile art. 34

1

din Legea nr. 261/2002

întrucât reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a celor 90 de monede

din aur.

Tribunalul Mehedinți, prin decizia

civilă nr. 59 din 16 ianuarie 2004, a declinat competența soluționării apelului

în favoarea Curții de Apel Craiova, reținând că potrivit art. II alin. (2) din O.U.G.

nr. 58/2003, hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a acestei

ordonanțe rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care

au fost pronunțate.

Investită cu soluționarea apelului

declarat de pârâta D.G.F.P. Mehedinți reprezentând Statul Român, prin decizia

civilă nr. 601 din 24 martie 2004, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul

declarat împotriva sentinței civile nr. 1456 din 14 octombrie 2003 pronunțată

de Judecătoria Strehaia, a schimbat sentința și a respins acțiunea

reclamantului față de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de

reprezentant al Statului Român, menținând restul dispozițiilor hotărârilor

apelate.

Instanța de apel a reținut că, în

condițiile H.G. nr. 1344 din 18 noiembrie 2003, privind aprobarea Normelor

Metodologice pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 190/2000, privind regimul

metalelor prețioase, act normativ care prevede în art. 40 din lege, că

reprezentarea statului în fața instanțelor de judecată în litigiile prevăzute

de art. 34

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000, este asigurată de

Banca Națională a României, atât în cazul proceselor aflate pe rol la data

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 190/2000, cât și în cele înființate în baza

acestui act normativ.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel, a declarat recurs pârâta Banca Națională a României, invocând temeiurile

din art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În criticile formulate, pârâta a

susținut că ambele instanțe au încălcat prevederile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., obligând-o pe pârâta Banca Națională a României, sucursala municipiului

București, care nu are calitate procesuală de reprezentant al Statului Român,

fără a fi îndeplinită procedura de citare cu Statul Român reprezentat de Banca

Națională a României, îngrădind astfel dreptul la apărare al statului.

Pârâta recurentă a mai susținut că

hotărârile pronunțate au fost date cu încălcarea dispozițiilor art. 34

1

din Legea nr. 261/2002, respectiv art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000,

întrucât acest text de lege prevede expres că restituirea obiectelor din metale

prețioase se poate face numai dacă aceste obiecte au fost preluate în mod

abuziv.

Față de cele expuse, a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței instanței de fond și

trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor urma.

În cererea introductivă de instanță,

reclamantul M.G. a indicat că înțelege să cheme în judecată, Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României, cu precizarea

adreselor unde urma să li se facă comunicarea actelor de procedură.

În primă instanță (f. 54), Banca

Națională a României, cu adresa nr. XV/1323 din 27 februarie 2003 delegă pe

consilierul juridic A.B. din cadrul sucursalei județului Timiș, să reprezinte

interesele Băncii Naționale a României, în dosarul nr. 515/2003, aflat pe rolul

Judecătoriei Strehaia, cu prim termen la 4 martie 2003 și următoarele.

La fila 53, Banca Națională a

României, sucursala județului Timiș, formulează în temeiul art. 156 C. proc.

civ., o cerere de amânare a judecării cauzei și solicită comunicarea actelor

procedurale la următoarea adresă: Banca Națională a României, sucursala Timiș

1900 Timișoara, județul Timiș.

După termenul din 3 iunie 2003,

instanța de fond a mai acordat încă trei termene, pârâta Banca Națională a

României, fiind citată la sediul central deși comunicarea actelor de procedură

trebuia făcută la Sucursala Timiș, așa cum solicitase.

Pentru termenul din 7 octombrie

2003, când a avut loc dezbaterea în fond a cauzei, pârâta Banca Națională a

României a fost citată tot la sediu central, iar comunicarea hotărârii a fost

făcută la sucursala Timiș.

Prevederile art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., reglementând nulitatea actelor de procedură, dispun că actele

îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin

aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin

anularea lor.

Sintagma „neobservarea formelor

legale” semnifică nu numai condițiile referitoare la forma exterioară a actelor

de procedură, ci toate condițiile necesare pentru desfășurarea procesului

civil.

Printre acestea un loc important îl

ocupă și împiedicarea părții de a-și pregăti apărarea, prin necitarea în

condițiile art. 89 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce a produs recurentei o

vătămare, antrenând în mod virtual, posibilitatea soluționării greșite a

litigiului.

Pentru considerentele arătate și

văzând dispozițiile art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul, se vor casa

hotărârile criticate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru

rejudecare, cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 85 și urm. C. proc.

civ. privind citarea și comunicarea actelor de procedură.

Instanța de trimitere urmează a

examina și celelalte apărări formulate de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Banca

Națională a României împotriva deciziei nr. 601 din 24 martie 2004 a Curții de

Apel Craiova.

Casează

decizia atacată precum și sentința civilă nr. 1456 din 14 octombrie 2003 a

Judecătoriei Strehaia și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la

Judecătoria Strehaia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie

2005.