ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 358/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, sub nr. 536 din 11 decembrie 2002, reclamanta C.A. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov - Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 487 din 22 octombrie 2002,

prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acesteia, calitatea de beneficiară a

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru întreaga perioadă

menționată în cererea adresată comisiei, respectiv perioada 1 iulie 1943 - 6

martie 1945.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în urma cererii depuse la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, aceasta nu i-a recunoscut calitatea de

beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru întreaga

perioadă de refugiu menționată în cerere, respectiv 1 iulie 1943 - 6 martie

1945, perioadă în care s-a aflat în localitatea Zlatna, județul Alba, împreună

cu părinții săi, fiind refugiați din Basarabia, comuna Puhoi, județul Lăpușna;

pârâta, prin hotărârea nr. 487 din 22 octombrie 2002, i s-a recunoscut

calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea sus-menționată, doar

pentru perioada 20 iunie 1944 - 6 martie 1945, refuzând să-i ia în considerare,

și perioada 1 iulie 1943 - 20 iunie 1944, perioadă în care tatăl său, împreună

cu întreaga familie, a locuit ca refugiat, în localitatea Zlatna, județul Alba,

situație ce rezultă din certificatul nr. 176 din 15 februarie 1944, al

Protopopiatului Ortodox Român Zlatna, prin care se atestă că tatăl său, preotul

C.M., începând cu luna iunie 1943, a solicitat în repetate rânduri, post în

acel protopopiat, fiind numit de Consiliul Vicarial Ortodox Român din Alba

Iulia, prin ordinul nr. 255 din 20 ianuarie 1944, ca preot ajutător la parohia

Zlatna, post pe care, în fapt, l-a deținut imediat după înființarea acestei

parohii, respectiv 15 decembrie 1943.

Prin sentința civilă nr. 1143/C

din 12 martie 2003, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 487 din 22

octombrie 2002, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă

hotărâre prin care să-i fie recunoscută reclamantei, calitatea de beneficiară a

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada de refugiu, 15

decembrie 1943 - 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând-o, ca

netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs,

recurenta a arătat că în mod greșit, instanța de fond a reținut ca început al

perioadei de refugiu, data de 15 decembrie 1943; în adresa nr. 176/1945, a

Protopopiatului Ortodox Român Zlatna, se menționează doar că postul pe care

urma să-l ocupe tatăl reclamantei, a fost înființat la data de 15 decembrie

1943, angajarea tatălui acesteia făcându-se imediat după înființarea postului,

începând cu data numirii în funcție; din certificatul de serviciu nr. 211/1945,

eliberat de același protopopiat, rezultă că tatăl contestatoarei, C.M., a

servit în calitate de preot ajutător la Parohia Zlatna, de la data de 10 februarie 1944, iar nu de la data de 15 decembrie 1943;

evacuarea locuitorilor din Basarabia și Bucovina de Nord s-a făcut începând cu

anul 1944, când ambele ținuturi au fost ocupate de trupele sovietice și anexate

U.R.S.S., iar după intrarea României în al doilea război mondial (iunie 1941)

și până în anul 1944, atât Basarabia, cât și Bucovina s-au aflat sub

jurisdicția autorităților românești, astfel că nu se poate reține vreo

persecuție pe motive etnice, în acest interval.

Examinând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și

cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., această instanță constată că recursul este nefondat, după cum se

va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de

prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

În certificatul nr. 176/945

din 15 februarie 1944, eliberat de Protopopiatul Ortodox Român Zlatna, județul

Alba, se menționează că numitul C.M., tatăl intimatei-reclamante C.A., începând

cu luna iunie 1943, a solicitat în repetate rânduri, post în acest protopopiat,

deținând în fapt postul de preot ajutător la parohia Zlatna, imediat după

înființarea acestei parohii, respectiv data de 15 decembrie 1943, iar Consiliul

Vicarial din Alba Iulia, prin adresa nr. 255 din 20 ianuarie 1944, i-a adus la

cunoștință angajarea sa pe postul sus-menționat.

Cât privește certificatul de

serviciu nr. 211 din 9 august 1945, eliberat de Protopopiatul Ortodox Român

Zlatna, acesta a fost eliberat la cererea tatălui intimatei-reclamante, într-un

anumit context și pentru un anumit scop și nu este de natură să înlăture datele

din certificatul nr. 176/945 din 15 februarie 1944.

Coroborând datele din

certificatul nr. 176/945 din 15 februarie 1944, cu cele din declarația martorei

P.M., rezultă că la data de 15 decembrie 1943, când s-a înființat parohia

Zlatna, tatăl reclamantei și familia acestuia din care făcea parte și

intimata-reclamantă, locuiau, ca refugiați, în comuna Zlatna, județul Alba.

Prin urmare, în mod corect,

instanța de fond a stabilit ca perioadă de refugiu, 15 decembrie 1943 - 6

martie 1945 și i-a acordat reclamantei, drepturile aferente prevăzute de lege.

Referitor la critica prezentată

de recurenta-pârâtă, potrivit căreia, în cazul intimatei-reclamante nu poate fi

vorba de persecuție etnică, pe motivul că din luna iunie 1941 și până în anul

1944, ținuturile românești Basarabia și Bucovina s-au aflat sub jurisdicția

autorităților românești, aceasta nu poate fi primită, întrucât refugiul

populației românești a fost determinat de presiunile exercitate de trupele

sovietice, presiuni care s-au accentuat după cedarea de către Statul Român, a

celor două ținuturi, când autoritățile române au fost puse deja în fața

faptului împlinit.

Pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 192/F din 9

septembrie 2003, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2005.