ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1100/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 august 2003, M.B. prin P.G. a chemat în judecată O.N.R.C. și ulterior O.R.C. de pe lângă Tribunalul București și a solicitat să se constate nulitatea radierii dispusă față de SC C.C. SRL. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 2294 din 17 februarie 2004, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O.N.R.C. și excepția lipsei capacității juridice a pârâtei SC C.C. SRL și a respins acțiunea reclamantului. Prin aceeași sentință s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei O.R.C. de pe lângă Tribunalul București.

Hotărârea a fost confirmată prin decizia nr. 238 din 26 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în urma respingerii apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului. S-a reținut în considerentele deciziei că în mod corect tribunalul a admis excepția lipsei capacității juridice a intimatei SC C.C. SRL, în raport de dispozițiile art. 40 din decretul 31/1954 și având în vedere că această societate a fost dizolvată de drept și radiată din R.C. Nu s-a făcut dovada de către reclamantă că se încadrează în una din situațiile reglementate de dispozițiile Legii nr. 428/2002, privind nulitatea de drept a radierii societății comerciale care are datorii la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau la datoria publică internă.

M.B. a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică. A arătat recurenta că sumele datorate și încasate de la societate sunt venituri publice. Că legea finanțelor publice nr. 189/1998, stabilește că sumele încasate din concesionarea sau închirierea unor bunuri ale statului constituie venituri ale bugetului de stat sau ale bugetelor locale, iar suma datorată de societate în litigiul de față este asimilată acestei categorii. S-a susținut că legea nr. 189/1998 a prevăzut la capitolul „Venituri curente” - la „Venituri din capital” că, veniturile obținute din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice se fac venit la bugetul local, iar asocierea este o modalitate de valorificare a acestor bunuri.

Cu privire la creanța sa recurenta a susținut că aceasta este certă din momentul semnării contractului de asociere, câtimea fiind determinată de clauzele contractului, iar exigibilitatea prin ajungerea la termen a debitelor datorate. Prin întâmpinare intimata O.N.R.C. a invocat lipsa calității procesuale pasive, întrucât potrivit Legii nr. 26/1990, nu are calitate de parte și numai rolul de a asigura serviciul de registratură și publicitate pentru actele și faptele prevăzute de lege. Pe fondul litigiului, intimata a solicitat respingerea recursului întrucât creanțele invocate de recurentă în susținerea cererii nu sunt datorii la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau datorie publică internă în înțelesul Legii nr. 428/2002.

Recursul nu este fondat. Prin încheierea nr. 7774 din 19 noiembrie 2001 a judecătorului delegat la O.R.C.T.B. s-a constatat dizolvarea de drept a SC C.C. SRL, conform art. 2 din Legea nr. 314/2001 și s-a dispus, radierea din R.C. în condițiile art. 5 din același act normativ. Cu adresa nr. 186760 din 1 septembrie 2003, O.R.C.T.B. a comunicat că radierea societății s-a efectuat din oficiu conform înregistrării din 17 iunie 2002. Potrivit Legii nr. 428 din 27 iunie 2002, pentru aprobarea O.U.G. nr. 181/2002, privind modificarea și completarea Legii nr. 314/2001, pentru reglementarea situației unor societăți comerciale “radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul “instanțelor judecătorești”.

În speță, prin sentința civilă nr. 3132 din 11 septembrie 1996 a Tribunalului București, secția comercială, rămasă definitivă, SC C.C. SRL, a fost obligată la plata sumei de 16.562 dolari S.U.A., reprezentând cota de aport și penalități de întârziere în echivalent lei la data plății, în urma rezilierii contractului de asociere nr. 7 din 20 octombrie 1993 și a evacuării acesteia din spațiul comercial situat în București, str. Academiei. Această creanță invocată de recurenta – reclamantă în susținerile acțiunii nu face parte din categoria de datorii prevăzute de dispozițiile Legii nr. 428/2002 este o creanță în executarea contractului de asociere încheiat între părți. Așa fiind, susținerea recurentei că sumele datorate și încasate de la societate sunt venituri publice va fi înlăturată întrucât nu are temei legal.

Legea prevede limitativ cazurile în care operează nulitatea de drept a radierii din R.C. și acestea nu pot fi extinse la debite de altă natură înregistrate de societățile comerciale, așa cum a susținut recurenta. Pe de altă parte nu s-a făcut dovada că pe rolul instanțelor judecătorești există un litigiu pentru recuperarea acestor creanțe, iar în ceea ce privește sentința civilă nr. 3132 din 11 septembrie 1996 a Tribunalului București, nu s-a făcut dovada că a fost pusă în executare. În raport de considerentele reținute, este fără relevanță, susținerea recurentei că a făcut dovada art. 379 alin. (2) și (3) că are o creanță certă, lichidă și exigibilă. Așa fiind, Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică și urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., să respinsă ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 238 din 26 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 februarie 2005.