ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3817/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Lugoj, prin încheierea nr.

210, dată în Camera de Consiliu, fără citarea părților, a admis cererea

petiționarei R.C.C. și a dispus învestirea cu formulă executorie a sentinței

civile nr. 104/2003, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. 76/2003,

rămasă definitivă la data de 20 octombrie 2003, a constituit titlu executoriu.

Curtea de apel Timișoara, prin

decizia nr. 588 din 6 aprilie 2004, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de

debitorul C.I.O.

În contra acestei decizii a declarat

recurs debitorul C.I.O., care a invocat nelegalitatea citării sale, el fiind în

executarea unei pedepse privative de libertate.

La termenul din 19 octombrie 2004,

instanța, din oficiu, a invocat, ca motiv de ordine publică, excepția de

necompetență a curții de apel de soluționare a apelului în speță, în raport cu

prevederile art. 399 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, de necompetență a

Înaltei Curți de soluționare a recursului pe fond, în raport cu prevederile art.

II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003.

Excepțiile invocate sunt întemeiate.

Într-adevăr, cererea de învestire cu

formulă executorie are caracterul unei cereri necontencioase, deoarece, prin

soluționarea ei, nu se tinde la stabilirea unui drept potrivnic față de altă

persoană, fiind supusă, prin urmare, procedurii reglementate de art. 331 – 339 C.

proc. civ.

În același timp, ea este supusă și

normelor speciale care o reglementează, iar potrivit art. 338 alin. (3) C.

proc. civ., materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o

procedură specială, rămân supuse dispozițiilor speciale, care se vor întregi,

însă, cu cele prevăzute în Cartea a III-a a Codului de procedură civilă,

privitoare la procedurile necontencioase.

Așadar, cum, potrivit art. 373

1

coroborat cu art. 374 C. proc. civ., încheierea de învestire cu formulă

executorie este dată de președintele primei instanțe, iar numai încheierea prin

care s-a respins cererea de învestire este supusă recursului, încheierea prin

care s-a admis cererea de învestire este supusă căilor de atac prevăzute de art.

336 C. proc. civ., apel și recurs.

Competența de soluționare a apelului

împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă, potrivit art.

339 C. proc. civ., de tribunal.

În atare situație, cum, în cauza de

față, apelul declarat împotriva încheierii judecătorești a fost soluționat de curtea

de apel, Înalta Curte va casa decizia atacată și va trimite cauza la Tribunalul

Timiș, instanța competentă să soluționeze apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de

debitorul C.I.O., împotriva deciziei nr. 588 din 6 aprilie 2004 a Curții de

Apel Timișoara.

Casează decizia atacată și trimite

cauza, pentru competentă soluționare, la Tribunalul Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 19 octombrie 2004.