ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3817/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Lugoj, prin încheierea nr. 210, dată în Camera de Consiliu, fără citarea părților, a admis cererea petiționarei R.C.C. și a dispus învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 104/2003, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. 76/2003, rămasă definitivă la data de 20 octombrie 2003, a constituit titlu executoriu. Curtea de apel Timișoara, prin decizia nr. 588 din 6 aprilie 2004, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de debitorul C.I.O. În contra acestei decizii a declarat recurs debitorul C.I.O., care a invocat nelegalitatea citării sale, el fiind în executarea unei pedepse privative de libertate.

La termenul din 19 octombrie 2004, instanța, din oficiu, a invocat, ca motiv de ordine publică, excepția de necompetență a curții de apel de soluționare a apelului în speță, în raport cu prevederile art. 399 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, de necompetență a Înaltei Curți de soluționare a recursului pe fond, în raport cu prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003. Excepțiile invocate sunt întemeiate. Într-adevăr, cererea de învestire cu formulă executorie are caracterul unei cereri necontencioase, deoarece, prin soluționarea ei, nu se tinde la stabilirea unui drept potrivnic față de altă persoană, fiind supusă, prin urmare, procedurii reglementate de art. 331 – 339 C. proc.

civ. În același timp, ea este supusă și normelor speciale care o reglementează, iar potrivit art. 338 alin. (3) C. proc. civ., materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială, rămân supuse dispozițiilor speciale, care se vor întregi, însă, cu cele prevăzute în Cartea a III-a a Codului de procedură civilă, privitoare la procedurile necontencioase. Așadar, cum, potrivit art. 373 1 coroborat cu art. 374 C. proc. civ., încheierea de învestire cu formulă executorie este dată de președintele primei instanțe, iar numai încheierea prin care s-a respins cererea de învestire este supusă recursului, încheierea prin care s-a admis cererea de învestire este supusă căilor de atac prevăzute de art. 336 C. proc.

civ., apel și recurs. Competența de soluționare a apelului împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă, potrivit art. 339 C. proc. civ., de tribunal. În atare situație, cum, în cauza de față, apelul declarat împotriva încheierii judecătorești a fost soluționat de curtea de apel, Înalta Curte va casa decizia atacată și va trimite cauza la Tribunalul Timiș, instanța competentă să soluționeze apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de debitorul C.I.O., împotriva deciziei nr. 588 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia atacată și trimite cauza, pentru competentă soluționare, la Tribunalul Timiș. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2004.