ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2536/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2536/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 3286 din 16 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SNP P.M. SA, sucursala P.O. Timiș, în contradictoriu cu pârâtele SNTFM C.F.R.M. SA București, sucursala Timișoara, SC P.S. SA Ploiești și SNP P.M. SA, sucursala A.M. Pitești și a obligat pârâta SNTFM C.F.R.M. SA București, sucursala Timișoara, să plătească reclamantei suma de 31.915.999 lei, reprezentând contravaloarea 2900 kg. motorină lipsă la destinație, precum și suma de 2.634.679 lei, cheltuieli de judecată. Instanța a respins acțiunea, ca neîntemeiată, față de pârâta SC P.S. SA Ploiești și ca inadmisibilă față de pârâta SNP P.M.
SA, sucursala A.M. Pitești. Pentru a se pronunța astfel, instanța a considerat că vagonul a ajuns la destinație cu raport de eveniment, cu 2 sigilii lipsă la domă, lipsa provenind din timpul transportului feroviar, răspunderea juridică aparținând cărăușului. S-a mai reținut că răspunderea cărăușului, în temeiul art. 82 și 83 din Regulamentul de transport, cuprinde nu numai prețul de rafinare de 25.795.500 lei, pe care cărăușul l-a achitat cu O.P. nr. 1098 din 31 iulie 2002, dar și alte daune, taxa de drum, T.V.A. și accize achitate de reclamantă, conform ordinelor de plată depuse la dosar. Apelul declarat de pârâta SNTFM C.F.R.M.
SA, sucursala Timișoara, prin care critică hotărârea de obligare la plata de daune peste prețul de rafinare, a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 51 din 23 ianuarie 2004. Instanța de apel a reținut că întemeiat instanța de fond a obligat cărăușul la plata daunelor, reprezentând taxe de drum, accize, T.V.A., achitate de reclamantă către bugetul de stat, acestea constituind o daună efectivă datorată, conform art. 85.2 din Regulamentul de transport. Împotriva deciziei menționate, pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Timișoara, a declarat recurs, susținând că, potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport C.F.R., daunele pe care le datorează calea ferată în caz de pierdere totală sau parțială a mărfii se calculează după factura de cumpărare a mărfii, fiind excluse alte daune-interese, astfel că greșit a fost obligată la plata de accize, T.V.A.
și taxă de drum, nedovedite ca achitate de reclamantă. Recursul este nefondat și urmează să fie respins, pentru următoarele motive. Potrivit art. 83.1 din Regulamentul de transport C.F.R., calea ferată este răspunzătoare pentru paguba care rezultă din pierderea totală sau parțială și din avarierea mărfii, survenită din momentul primirii la transport și până la eliberare. Pârâta a recunoscut că lipsa a 2.900 kg. motorină, constatată la destinație, îi este imputabilă și a achitat prețul de rafinărie, în sumă de 25.795.500 lei, refuzând suma de 31.915.999 lei, reprezentând accize, taxa de drum și T.V.A. Instanțele de fond și apel au reținut, întemeiat, că în cuantumul daunelor datorate de cărăuș intră și aceste taxe, dovedite ca achitate de reclamantă, conform ordinelor de plată acceptate de B.R.D., sucursala Timiș, depuse la dosar.
În prețul curent al mărfii, prevăzut de art. 85.2 din Regulamentul de transport, privind calculul despăgubirilor, intră, deci, nu numai prețul de rafinare, dar și taxele și impozitele achitate de reclamantă, T.V.A., taxă de drum și accize, astfel că susținerile recurentei sunt de respins. Hotărârile atacate, fiind temeinice și legale, recursul urmează să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Timișoara, împotriva deciziei nr. 51 din 23 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.