ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2163/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 272 din 5

decembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC C.E. SA Câmpina, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova. Au fost

anulate decizia nr. 199 din 26 iunie 2003, a Ministerului Finanțelor Publice și

Nota de constatare din 18 martie 2003, întocmită de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Prahova, reclamanta fiind exonerată de plata sumei de

252.588.496 lei și a penalităților aferente acestei sume. S-a dispus și

restituirea către reclamantă, a cauțiunii în valoare de 30.000.000 lei,

achitate prin O.P. nr. 91 din 29 iulie 2003, precum și plata cheltuielilor de

judecată suportate de aceasta.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că ambele acte administrative sunt nelegale deoarece:

Prin Ordinul Ministerului

Finanțelor Publice nr. 1293/1998, societății reclamante i-a fost acordată

eșalonarea la plată a sumei totale de 22.250.489.959 lei, începând cu data de

30 iunie 1999, inițial în 48 de rate, iar ulterior în 53 de rate, suma în

discuție reprezentând obligațiile societății la bugetul de stat, calculate până

la acea dată.

Raportul de expertiză

contabilă întocmit în cauză a evidențiat că reclamanta a respectat modalitățile

de eșalonare la plată acordate de Ministerul Finanțelor Publice, prin adresa nr.

283660/1999, aceleași concluzii rezultând chiar și din actele de control

întocmite de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în toată perioada

eșalonării, și anume, 1 iulie 1999 - 31 martie 2003.

Fiind o obligație stabilită

suplimentar la fondul pentru handicapați, aferentă unei perioade anterioare cu

trei ani față de data controlului și care a fost contestată de reclamantă, se

impunea ca noua interpretare a organului de control să fie argumentată pe un

temei legal, ceea ce în cauză nu s-a făcut.

Prin adresa nr. 3647 din 31

ianuarie 2003, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și-a exprimat

punctul de vedere cu privire la contestația reclamantei, iar aceasta din urmă

s-a conformat celor stabilite prin adresă, achitând în termenul legal, întreaga

sumă de 252.588.496 lei, prin O.P. nr. 254 din 3 februarie 2003.

Mai mult, având în vedere că

reclamanta s-a încadrat în termenele legale de eșalonare la plată, prin adresa nr.

11686 din 31 martie 2003, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a

propus, implicit, admiterea plângerii adresate de reclamantă, Ministerului

Finanțelor Publice.

În termen legal, împotriva

sus menționatei sentințe au declarat recurs, pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Prahova și Ministerul Finanțelor Publice.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurenții au arătat, în

esență, că nici considerentele sentinței și nici concluziile expertului

contabil pe care acestea s-au bazat, nu au ținut seama de dispozițiile legale

incidente în cauză și de actele existente la dosar. În raport cu aceasta, în

mod legal organele de control au constatat că societatea intimată a pierdut

înlesnirea la plată acordată prin adresa nr. 283660 din 12 ianuarie 1999, de Ministerul

Finanțelor Publice, întrucât debitul suplimentar reprezentând contribuția la Fondul special de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, trebuia achitat până la

23 iunie 2002.

Ca urmare, s-a solicitat modificarea

sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de SC C.E. SA

Câmpina.

Intimata a formulat

întâmpinare, solicitând menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței

recurate.

Examinând sentința atacată,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că sunt întemeiate criticile aduse

de recurenți.

Constatând incidența

motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în

temeiul art. 312 alin. (3) din același cod, recursul va fi admis, cu consecința

modificării sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată,

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În baza Ordinului

ministrului finanțelor nr. 1283/1998, prin adresa nr. 283660 din 12 ianuarie

1999, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală de colectare a

veniturilor statului și de aplicare a executării silite, a aprobat cererea

societății reclamante privind eșalonarea la plată a sumei totale de

22.250.489.859 lei, în 48 rate lunare (ulterior 53 rate), începând cu data de 30

iunie 1999.

Eșalonarea la plată a fost

condiționată, astfel cum rezultă din adresa mai sus amintită, de achitarea

obligațiilor curente la bugetul de stat, dar nu mai târziu de 30 de zile de la

data scadenței. Totodată, s-a stabilit că pentru neachitarea la scadență se

datorează majorări de întârziere calculate conform prevederilor legale.

Prin procesul-verbal nr. 1121

din 9 mai 2002, încheiat de Direcția de Control Fiscal Prahova s-a stabilit că

societatea reclamantă are un debit suplimentar de 252.588.496 lei, reprezentând

diferență de contribuție la Fondul special de solidaritate socială pentru

persoane cu handicap.

Acest debit suplimentar a

fost achitat cu O.P. nr. 254 din 3 februarie 2003, deci cu depășirea termenului

de 30 de zile de la scadență, respectiv 23 iunie 2003, termen calculat conform art.

10 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, cu modificările

ulterioare.

Potrivit aceluiași art. 10

din O.G. nr. 11/1996, societatea avea obligația de a achita sumele stabilite

suplimentar de organele de control, în termen de 15 zile de la data semnării

actului de control, chiar dacă s-ar accepta că „nota de divergență” inserată de

reclamantă în finalul acestui act, ar reprezenta o contestație în sensul cerut

de dispozițiile O.U.G. nr. 13/2001. Această notă nu poate fi asimilată, însă,

unei contestații conform acestei ordonanțe.

Constatând neachitarea până

la 23 iunie 2002, a diferenței de contribuție la Fondul special de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, Direcția Generală a

Finanțelor Publice Prahova a constatat și pierderea de către societatea

reclamantă, a înlesnirii la plată, aprobată la 12 ianuarie 1999, cu consecința

plății de dobânzi și penalități, conform Notei din 18 martie 2003.

Prin decizia nr. 199 din 26

iunie 2003, în mod corect Ministerul Finanțelor Publice a respins, ca

neîntemeiată, contestația privind măsura pierderii înlesnirii la plată, având

în vedere incidența art. 84 din O.G. nr. 11/1996, coroborat cu art. 19 pct. 2

din Ordinul ministrului finanțelor nr. 580/2002, pentru aprobarea Normelor

metodologice privind procedura și competențele de acordare a înlesnirilor la

plata obligațiilor restante la bugetul de stat, administrate de Ministerul

Finanțelor Publice.

Apărările

intimatei-reclamante, cu privire la notele de constatare din 24 mai 2002 și din

19 iulie 2002, nu sunt pertinente și în mod corect au fost înlăturate de

autoritatea administrativ-fiscală competentă să soluționeze contestația, față

de obligațiile care au făcut obiectul controalelor respective. Obligațiile

aferente lunii iunie 2002, lună în care a devenit scadentă suma de 252.588.496

lei, nu au făcut obiectul celor două note de constatare invocate și depuse la

dosarul de fond.

Cele arătate până aici nu

sunt în contradicție cu adresa nr. 11686 din 31 martie 2003, prin care Direcția

Generală a Finanțelor Publice Prahova face cunoscut Ministerului Finanțelor

Publice, doar un punct de vedere privind valabilitatea înlesnirii acordate în

baza Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1283/1998.

Totodată, pentru cauza

dedusă judecății, este lipsit de relevanță certificatul de atestare fiscală nr.

44358 din 22 octombrie 2004, depus de intimata-reclamantă în apărarea sa, în

această fază procesuală, potrivit căruia aceasta nu figurează cu debite către

bugetul de stat la data de 31 august 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 272 din 5 decembrie

2003, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea formulată de reclamanta SC C.E. SA Câmpina, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2005.