ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2163/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 272 din 5 decembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.E. SA Câmpina, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova. Au fost anulate decizia nr. 199 din 26 iunie 2003, a Ministerului Finanțelor Publice și Nota de constatare din 18 martie 2003, întocmită de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, reclamanta fiind exonerată de plata sumei de 252.588.496 lei și a penalităților aferente acestei sume. S-a dispus și restituirea către reclamantă, a cauțiunii în valoare de 30.000.000 lei, achitate prin O.P.

nr. 91 din 29 iulie 2003, precum și plata cheltuielilor de judecată suportate de aceasta. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că ambele acte administrative sunt nelegale deoarece: Prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1293/1998, societății reclamante i-a fost acordată eșalonarea la plată a sumei totale de 22.250.489.959 lei, începând cu data de 30 iunie 1999, inițial în 48 de rate, iar ulterior în 53 de rate, suma în discuție reprezentând obligațiile societății la bugetul de stat, calculate până la acea dată.

Raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză a evidențiat că reclamanta a respectat modalitățile de eșalonare la plată acordate de Ministerul Finanțelor Publice, prin adresa nr. 283660/1999, aceleași concluzii rezultând chiar și din actele de control întocmite de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în toată perioada eșalonării, și anume, 1 iulie 1999 - 31 martie 2003. Fiind o obligație stabilită suplimentar la fondul pentru handicapați, aferentă unei perioade anterioare cu trei ani față de data controlului și care a fost contestată de reclamantă, se impunea ca noua interpretare a organului de control să fie argumentată pe un temei legal, ceea ce în cauză nu s-a făcut.

Prin adresa nr. 3647 din 31 ianuarie 2003, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și-a exprimat punctul de vedere cu privire la contestația reclamantei, iar aceasta din urmă s-a conformat celor stabilite prin adresă, achitând în termenul legal, întreaga sumă de 252.588.496 lei, prin O.P. nr. 254 din 3 februarie 2003. Mai mult, având în vedere că reclamanta s-a încadrat în termenele legale de eșalonare la plată, prin adresa nr. 11686 din 31 martie 2003, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a propus, implicit, admiterea plângerii adresate de reclamantă, Ministerului Finanțelor Publice. În termen legal, împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și Ministerul Finanțelor Publice.

Invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenții au arătat, în esență, că nici considerentele sentinței și nici concluziile expertului contabil pe care acestea s-au bazat, nu au ținut seama de dispozițiile legale incidente în cauză și de actele existente la dosar. În raport cu aceasta, în mod legal organele de control au constatat că societatea intimată a pierdut înlesnirea la plată acordată prin adresa nr. 283660 din 12 ianuarie 1999, de Ministerul Finanțelor Publice, întrucât debitul suplimentar reprezentând contribuția la Fondul special de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, trebuia achitat până la 23 iunie 2002. Ca urmare, s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de SC C.E.

SA Câmpina. Intimata a formulat întâmpinare, solicitând menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței recurate. Examinând sentința atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că sunt întemeiate criticile aduse de recurenți. Constatând incidența motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (3) din același cod, recursul va fi admis, cu consecința modificării sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În baza Ordinului ministrului finanțelor nr. 1283/1998, prin adresa nr. 283660 din 12 ianuarie 1999, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală de colectare a veniturilor statului și de aplicare a executării silite, a aprobat cererea societății reclamante privind eșalonarea la plată a sumei totale de 22.250.489.859 lei, în 48 rate lunare (ulterior 53 rate), începând cu data de 30 iunie 1999. Eșalonarea la plată a fost condiționată, astfel cum rezultă din adresa mai sus amintită, de achitarea obligațiilor curente la bugetul de stat, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data scadenței. Totodată, s-a stabilit că pentru neachitarea la scadență se datorează majorări de întârziere calculate conform prevederilor legale.

Prin procesul-verbal nr. 1121 din 9 mai 2002, încheiat de Direcția de Control Fiscal Prahova s-a stabilit că societatea reclamantă are un debit suplimentar de 252.588.496 lei, reprezentând diferență de contribuție la Fondul special de solidaritate socială pentru persoane cu handicap. Acest debit suplimentar a fost achitat cu O.P. nr. 254 din 3 februarie 2003, deci cu depășirea termenului de 30 de zile de la scadență, respectiv 23 iunie 2003, termen calculat conform art. 10 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, cu modificările ulterioare. Potrivit aceluiași art. 10 din O.G. nr. 11/1996, societatea avea obligația de a achita sumele stabilite suplimentar de organele de control, în termen de 15 zile de la data semnării actului de control, chiar dacă s-ar accepta că „nota de divergență” inserată de reclamantă în finalul acestui act, ar reprezenta o contestație în sensul cerut de dispozițiile O.U.G.

nr. 13/2001. Această notă nu poate fi asimilată, însă, unei contestații conform acestei ordonanțe. Constatând neachitarea până la 23 iunie 2002, a diferenței de contribuție la Fondul special de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a constatat și pierderea de către societatea reclamantă, a înlesnirii la plată, aprobată la 12 ianuarie 1999, cu consecința plății de dobânzi și penalități, conform Notei din 18 martie 2003. Prin decizia nr. 199 din 26 iunie 2003, în mod corect Ministerul Finanțelor Publice a respins, ca neîntemeiată, contestația privind măsura pierderii înlesnirii la plată, având în vedere incidența art. 84 din O.G.

nr. 11/1996, coroborat cu art. 19 pct. 2 din Ordinul ministrului finanțelor nr. 580/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura și competențele de acordare a înlesnirilor la plata obligațiilor restante la bugetul de stat, administrate de Ministerul Finanțelor Publice. Apărările intimatei-reclamante, cu privire la notele de constatare din 24 mai 2002 și din 19 iulie 2002, nu sunt pertinente și în mod corect au fost înlăturate de autoritatea administrativ-fiscală competentă să soluționeze contestația, față de obligațiile care au făcut obiectul controalelor respective. Obligațiile aferente lunii iunie 2002, lună în care a devenit scadentă suma de 252.588.496 lei, nu au făcut obiectul celor două note de constatare invocate și depuse la dosarul de fond.

Cele arătate până aici nu sunt în contradicție cu adresa nr. 11686 din 31 martie 2003, prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova face cunoscut Ministerului Finanțelor Publice, doar un punct de vedere privind valabilitatea înlesnirii acordate în baza Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1283/1998. Totodată, pentru cauza dedusă judecății, este lipsit de relevanță certificatul de atestare fiscală nr. 44358 din 22 octombrie 2004, depus de intimata-reclamantă în apărarea sa, în această fază procesuală, potrivit căruia aceasta nu figurează cu debite către bugetul de stat la data de 31 august 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 272 din 5 decembrie 2003, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC C.E. SA Câmpina, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2005.