ÎCCJ, Decizia nr. 136/2004

ÎCCJ, Decizia nr. 136/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

19 iunie 2001, S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., a solicitat, în contradictoriu

cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prahova, să se dispună anularea deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 818

din 29 mai 2000, a procesului verbal de control înregistrat la Direcția

Generală a Finanțelor Publice Prahova, sub nr. 930 din 18 aprilie 2000, a

adresei nr. 430668 din 31 martie 2000 a Ministerului Finanțelor Publice, prin

care s-au revocat înlesnirile acordate reclamantei, precum și a somației nr. 3264

din 11 mai 2000, emisă de Percepția Fiscală Ploiești.

Totodată, reclamanta a solicitat

obligarea Ministerului Finanțelor Publice să-i restituie suma de 28.360.000.000

lei, ce i-a fost reținută prin blocarea contului.

Motivând acțiunea, reclamanta a

relevat că, prin procesul-verbal de control nr. 6750 din 17 aprilie 2000,

înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, sub nr. 930 din

18 aprilie 2000, s-a constatat că ar fi pierdut facilitățile fiscale ce-i

fuseseră comunicate de Ministerul Finanțelor, prin adresa nr. 440500 din 23

aprilie 1999, pe motiv că o altă sucursală a S.N.P. P. SA (Baza de aprovizionare

F.L.) nu și-a respectat obligațiile ce-i reveneau în urma acordării înlesnirilor.

Or, s-a arătat, în motivarea

acțiunii, că o atare constatare este nelegală, pe de o parte, pentru că

retragerea facilităților nu s-a făcut cu consultarea tuturor factorilor care au

decis să fie acordate, iar pe de altă parte, nu s-ar justifica dezavantajarea

reclamantei, pe motiv că o altă unitate, din același sistem, nu și-a îndeplinit

obligațiile ce i-au revenit datorită primirii facilităților, mai ales că, în

urma unui control ulterior, s-a ajuns la concluzia că nici nu erau reale

constatările referitoare la neîndeplinirea obligațiilor de către Baza de aprovizionare

F.L..

Ulterior, reclamanta și-a precizat

acțiunea în sensul că a renunțat la judecată, în ceea ce privește solicitarea

anulării somației nr. 3264/2000 a Percepției Fiscale Ploiești și a adresei nr. 930669/2000

a Ministerului Finanțelor.

În timpul judecării cauzei,

Ministerul Finanțelor Publice a prezentat documentația ce a stat la baza

emiterii deciziei nr. 818 din 29 mai 2001, iar Direcția Generală a Finanțelor

Publice Prahova a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 276 din 18

decembrie 2001, a admis în parte acțiunea și:

- a anulat în parte decizia nr. 818

din 29 mai 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și procesul verbal de control

nr. 930 din 18 aprilie 2000, în privința majorărilor de întârziere în valoare

de 869.510.978.783 lei și a dispus restituirea sumei de 29.576.010.319 lei

reținută de organele fiscale;

- a menținut restul dispozițiilor

deciziei menționate și a actului de control;

- a luat act de renunțarea

reclamantei la judecata capătului de cerere privind anularea somației nr. 3264

din 11 mai 2000.

Prin considerentele sentinței s-a

învederat că reclamanta nu a contestat, la Ministerul Finanțelor Publice,

accizele recalculate prin procesul-verbal de control nr. 930/2000, în valoare

de 797.471.409.844 lei, iar Curtea, învestită cu cererea de anulare a deciziei nr.

818/2001 a Ministerului Finanțelor Publice, nu poate soluționa o cerere care nu

a făcut obiectul căii administrative de atac, obligatorie a fi urmată, astfel

că soluția Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi analizată decât sub

aspectul majorărilor de întârziere aferente accizelor, pentru care s-a respins

contestația debitoarei.

S-a mai subliniat că, de altfel, în

conformitate cu O.U.G. nr. 205/2000, prin care s-a aprobat conversia în acțiuni

a creanțelor cuvenite bugetului de stat, prin hotărârea A.G.A. nr. 4 din 14

decembrie 2000 a S.N.P. P. SA, s-a stabilit conversia în acțiuni, în beneficiul

statului, a unor obligațiuni în valoare de 4.394.552.000.000 lei, din care 599.998.776.487

lei aparțineau sucursalei P.T.B., privind accizele eșalonate, stingându-se,

astfel, obligația plății acestora în proporție de 86,48%, așa cum rezultă din

raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul Ș.T. și din actele de la

dosar nr. 4479/2001.

În ceea ce privește majorările de

întârziere aferente accizelor, s-a motivat că, în raport cu concluziile

raportului de expertiză întocmit de expertul Ș.T., cu răspunsul dat de acesta

la obiecțiunile pârâtelor, precum și cu celelalte acte ale dosarului, se impune

să se rețină că în mod greșit s-au recalculat majorări de întârziere aferente

accizelor, deoarece în mod eronat s-a constatat pierderea facilităților fiscale

de către reclamantă. Ca urmare, s-a apreciat că decizia Ministerului Finanțelor

Publice nr. 818 din 29 mai 2001 și procesul-verbal de control înregistrat sub nr.

930 din 18 aprilie 2000 trebuie anulate în privința majorărilor de întârziere

aferente accizelor, în valoare de 869.510.978.783 lei și a se dispune

restituirea către reclamantă a sumei de 29.576.010.319 lei, ce a fost reținută

de către organele fiscale.

Totodată, s-a apreciat că se impune

menținerea dispozițiilor din decizia nr. 818/2001 a Ministerului Finanțelor

Publice și ale procesului-verbal de control la care s-a făcut referire, privind

majorările de întârziere aferente accizelor, în valoare de 196.770.642.217 lei,

stabilite printr-un act de control anterior, necontestat de reclamantă, în

privința acestora urmând a opera regimul scutirilor de plată pentru

159.099.939.992 lei, conform adresei Ministerului Finanțelor Publice nr. 440500/1999

și a se analiza incidența O.U.G. nr. 163/2000 și nr. 222/2000, privind

diminuarea arieratelor la buget.

Făcându-se referire la capătul de

cerere prin care s-a solicitat anularea adresei Ministerului Finanțelor Publice

nr. 430668 din 31 martie 2000, s-a relevat că acesta nu poate fi soluționat pe

calea specială a invocării O.U.G. nr. 13/2001, ci numai conform Legii nr. 29/1990,

a contenciosului administrativ.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 2354 din 13 iunie 2003, a respins

recursul declarat de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., și, admițând recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și

în numele Ministerului Finanțelor Publice, a casat sentința civilă nr. 276 din

18 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, iar în fond a respins acțiunea formulată de S.N.P. P. SA, sucursala

P.T.B.

În motivarea deciziei, s-a subliniat

că, așa cum rezultă din actele dosarului, Ministerul Finanțelor a aprobat, la

data de 13 aprilie 1999, pentru S.N.P. P. SA și cele 85 sucursale ale sale,

eșalonarea la plată a obligațiilor restante la bugetul statului la data de 31

decembrie 1998, în sumă de 4.094.004.043.026 lei, pe o perioadă de 5 ani, și

scutirea la plată a majorărilor de întârziere aferente, calculate până la 31

decembrie 1998, în sumă de 3.059.036.150.773 lei.

Or, s-a relevat, prin considerentele

deciziei, eșalonarea, așa cum a fost aprobată prin adresa nr. 440182 din 22

aprilie 1999, era condiționată de achitarea obligațiilor curente la bugetul

statului, nu mai târziu de 30 de zile, virarea sumelor trebuind să se facă în

mod centralizat de către S.N.P. P. SA, care are personalitate juridică.

S-a învederat că întârzierile de

plată ale sucursalei Baza de aprovizionare F.L., constatate de Direcția

Controlului Financiar Prahova, au determinat pierderea facilităților fiscale pe

ansamblul S.N.P. P. SA, care are personalitate juridică, situație față de care

au fost recalculate și obligațiile reclamantei către bugetul de stat.

S-a motivat că prima instanță nu era

îndreptățită să considere că întârzierea la plată din partea sucursalei Baza de

aprovizionare F.L. nu poate determina pierderea facilităților fiscale și de

către sucursala P.T.B., care și-a achitat la timp obligațiile, deoarece, din capitolul

al III-lea al procesului-verbal de control nr. 930/2001, rezultă că această

sucursală datora încă sume importante de bani la buget, iar Baza de aprovizionare

F.L., contrar celor reținute prin sentință, nu și-a achitat la termen suma

datorată, astfel că nu au fost respectate condițiile pentru păstrarea

facilităților.

În ceea ce privește recursul

declarat de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., prin care s-a susținut că prima

instanță nu s-a pronunțat cu privire la menținerea eșalonării la plată a sumei,

reprezentând accize datorate, s-a considerat că este nefondat, deoarece

reclamanta nu a contestat, în procedură prealabilă, suma pentru care i s-a

stabilit obligația cu acest titlu și, oricum, nu poate beneficia de menținerea

eșalonării la plata sumei reprezentând accize, cât timp nu a respectat

condițiile referitoare la înlesnirile respective.

Invocând prevederile art. 330 pct. 2

C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile menționate au devenit

irevocabile, precum și dispozițiile art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25

iunie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a declarat recurs în anulare.

S-a susținut că ambele hotărâri au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a prevederilor O.U.G. nr. 222/2000,

pentru modificarea O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare,

precum și a art. 2 din O.U.G. nr. 205/2000, privind conversia în acțiuni a

creanțelor cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale,

bugetului fondurilor sociale și fondului proprietății de stat, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. S-a mai susținut că

hotărârile pronunțate în cauză sunt și vădit netemeinice.

În sensul acestor susțineri, s-a

relevat că ambele instanțe au pronunțat soluții greșite, contrare prevederilor

O.U.G. nr. 222/2000 și nr. 205/2000, precum și cu nesocotirea concluziilor

expertizei contabile și a celorlalte probe administrate în cauză.

S-a învederat că, din ansamblul

materialului probator administrat, rezultă că S.N.P. P. SA i s-au aprobat, prin

adresa nr. 440182 din 22 aprilie 1999 a Ministerului Finanțelor, înlesniri la

plata obligațiilor către bugetul de stat, sucursala Baza de aprovizionare F.L.

beneficiind de reeșalonarea datoriilor la accize, pentru suma de 23.590.281.196

lei și de 112.971.238 lei la majorări de întârziere, iar sucursala P.T.B., beneficiind

de reeșalonarea datoriilor pentru 693.812.560.365 lei la accize și

159.099.939.992 lei la majorări de întârziere.

Făcându-se referire la aceeași

adresă, s-a subliniat că din aceasta mai rezultă că virarea sumelor respective

la bugetul de stat urma să se facă de către S.N.P. P. SA în mod centralizat, la

termenele scadente, pentru toate cele 85 unități ce-i aparțin, care nu au

personalitate juridică, astfel că, pentru a se stabili dacă societatea

respectivă nu mai beneficia de înlesnirile acordate nu era suficientă

verificarea unei singure unități, ci trebuia să se verifice situația achitării

datoriilor de către societate, în ansamblul său.

S-a susținut, în această privință,

că din procesele-verbale de control încheiate la 14 decembrie 1999 și la 24 mai

2000, coroborate cu celelalte probe administrate, reiese că la sucursala Baza

de aprovizionare F.L. nu s-au constatat situații de natură a justifica

pierderea eșalonării obținute de S.N.P. P. SA.

De asemenea, s-a arătat că trebuia

să se aibă în vedere că, prin adresa Ministerului Finanțelor nr. 440182 din 22

aprilie 1999, s-a comunicat că sucursala P.T.B. nu a avut datorii restante,

precum și că, prin nota Direcției Controlului Fiscal Prahova din 20 decembrie

2000, s-a menționat că sucursala P.T.B. poate beneficia de scutirea la plată

pentru majorări de 13.083.998.453 lei.

S-a mai învederat că nu s-a ținut

seama că, în urma operațiunii de conversie în acțiuni a creanțelor cuvenite

bugetului de stat, sucursalei P.T.B. i s-a repartizat suma de 599.998.776.487

lei, cu care aceasta a lichidat în proporție de 86,48% accizele eșalonate, iar

pentru diferența de 13,52%, încă nu era scadentă rata de plată a accizelor.

Conchizându-se, s-a susținut că din

expertiza efectuată în cauză și celelalte probe administrate, rezultă că Baza

de aprovizionare F.L. și sucursala P.T.B. nu aveau datorii fiscale neachitate, care

să determine pierderea dreptului acestora la eșalonare.

În concluzie, s-a cerut admiterea

recursului în anulare, casarea celor două hotărâri atacate, iar pe fond,

admiterea acțiunii reclamantei, cu consecința anulării actelor supuse

controlului de legalitate.

Recursul în anulare este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se constată

că, prin decizia nr. 818 din 29 mai 2001, Ministerul Finanțelor Publice –

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus „respingerea ca

neîntemeiată a contestației formulată de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., pentru

suma de 869.510.978.783 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente accize”

(dosarul nr. 4479/2001).

Pentru justificarea soluției de

respingere a contestației, a fost invocat procesul-verbal de control din 14

decembrie 1999, prin care s-a constatat că Baza de aprovizionare F.L. a achitat

cu întârziere obligațiile curente, astfel că, datorită nerespectării

condițiilor eșalonării, S.N.P. P. SA a pierdut dreptul la eșalonarea plății

față de bugetul de stat, precum și la scutirea de a plăti majorări de

întârziere.

Este de observat că, referindu-se la

susținerea contestatoarei S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., că i-ar fi aplicabile

prevederile O.U.G. nr. 68/1999, Ministerul Finanțelor Publice a motivat că

societatea contestatoare nu poate beneficia de prevederile acelei ordonanțe,

„întrucât, odată cu pierderea facilităților acordate prin eșalonarea la plată a

obligațiilor restante, la data de 31 decembrie 1998, organele de control erau

îndreptățite să aplice prevederile O.G. nr. 11/1996, privind executarea

creanțelor bugetare, modificată și completată prin Legea nr. 108/1996,

coroborate cu prevederile pct. 2.3 din Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 620/1997

și să procedeze la stabilirea obligației de plată față de bugetul statului”

(dosar nr. 4479/2001).

Dar, O.G. nr. 11/1996, invocată în

argumentarea soluției de respingere a contestației, a fost modificată prin O.U.G.

nr. 222 din 24 noiembrie 2000, dispozițiile acesteia, favorabile pentru S.N.P.

P. SA, sucursala P.T.B., fiind aplicabile la data soluționării contestației.

Sub acest aspect, prin art. 82 alin.

ultim din O.G. nr. 11/1996, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 222/2000,

s-a prevăzut că „debitorii, persoane juridice, care au avut aprobate, în

condițiile legii, înlesniri la plata obligațiilor față de bugetul de stat și

care achită ratele restante, precum și obligațiile de plată curente până la

data de 15 decembrie 2000, prin derogare de la dispozițiile art. 84,

beneficiază de menținerea înlesnirii la plată acordate cu toate efectele

prevăzute de reglementările legale în vigoare”.

În raport cu aceste dispoziții

legale, prin decizia nr. 818 din 29 martie 2001, s-a apreciat greșit că sucursala

P.T.B. a pierdut dreptul la eșalonare pe motiv că nu ar fi achitat obligațiile

curente datorate bugetului de stat, mai ales că, din adresa nr. 440182 din 22

aprilie 1999 a Ministerului Finanțelor, rezultă că, la acea dată, unitatea

respectivă nu avea datorii restante (dosar nr. 4479/2001).

Mai mult, este relevant că, prin

nota de constatare din 20 decembrie 2000, întocmită de inspectori de

specialitate din Direcția Controlului Financiar Fiscal Prahova, s-a ajuns la

concluzia că S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., obținuse eșalonare la plată pentru

accizele în sumă de 599.998.776.487 lei și că majorările de întârziere

stabilite de organele de control din cadrul Percepției Fiscale Ploiești, ca și

majorările de întârziere, intră sub incidența O.U.G. nr. 163/2000 (dosar nr. 4479/2001),

iar din Hotărârea nr. 4 din 14 decembrie 2000 a Adunării Generale a Acționarilor

S.N.P. P. SA și situația obligațiilor de plată, care se achită prin compensare,

rezultă că suma menționată, de 599.998.776.487 lei, a fost vărsată la bugetul

statului prin compensare în acțiuni, temeiul legal fiind O.U.G. nr. 205/2000

(dosarul nr. 4479/2001).

Tot în această privință, este de

subliniat că, prin raportul de expertiză contabilă, s-a ajuns la concluzia că

datoria efectivă a reclamantei către bugetul de stat a fost de 107.513.944.066

lei, iar bugetul de stat trebuia să ramburseze reclamantei 144.907.849.212 lei,

astfel că bugetul de stat a rămas dator, față de reclamantă, cu suma de

42.503.612.911 lei (dosarul nr. 4479/2001).

De asemenea, este de relevat că,

prin raportul de expertiză contabilă, s-a ajuns la concluzia că nici Baza de aprovizionare

F.L. și nici sucursala P.T.B. nu aveau înregistrate debite către bugetul de

stat neachitate în termen, astfel că trebuiau să beneficieze în continuare,

prin S.N.P. P. SA, de care aparțineau, de facilitățile de plată la care s-a

făcut referire.

Așa fiind, în raport cu cele arătate,

cele două hotărâri atacate cu recurs în anulare apar a fi pronunțate cu

încălcarea O.U.G. nr. 163/2000, nr. 205/2000 și nr. 222/2000, aplicabile în

cauză, deoarece nu s-a ținut seama de dispozițiile neechivoce, din aceste

ordonanțe, referitoare la condițiile ce trebuiau îndeplinite pentru menținerea

facilităților de plată acordate pentru sumele datorate bugetului statului de

societățile comerciale beneficiare și la conversia în acțiuni preluate de stat

a unora dintre aceste datorii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

Totodată, ca urmare a acestei

soluționări greșite a fondului cauzei, la care s-a ajuns și datorită

incompletei aprecieri a materialului probator administrat, hotărârile

pronunțate sunt și vădit netemeinice.

În atare situație, constatându-se că

sunt îndeplinite cerințele înscrise în art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recursul

în anulare va fi admis și se va casa decizia nr. 2354 din 13 iunie 2003 a

Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, cu consecința

respingerii recursului declarat de pârâte, a admiterii recursului reclamantei

și casării sentinței, în sensul admiterii în tot a acțiunii. Ca urmare, se va

dispune anularea deciziei nr. 818 din 29 mai 2000 a Ministerului Finanțelor

Publice și a procesului verbal de control înregistrat sub nr. 930 din 18

aprilie 2000, anularea adresei Ministerului Finanțelor Publice nr. 430668 din

31 martie 2000, privind înlesnirile acordate S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., a

somației nr. 3264 din 11 mai 2000, emisă de Percepția Fiscală Ploiești, precum

și a dispoziției Ministerului Finanțelor Publice de blocare a contului bancar

al sucursalei P.T.B. a S.N.P. P. SA cu privire la suma de 28.360.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Casează decizia nr. 2354 din 13

iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, în nume propriu și

în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 276

din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ.

Admite recursul declarat de S.N.P.

P. SA, sucursala P.T.B., împotriva aceleiași sentințe, pe care o casează, iar

în fond admite în tot acțiunea formulată de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B.,

dispunând:

- anularea deciziei nr. 818 din 29

mai 2000 a Ministerului Finanțelor Publice și a procesului verbal de control nr.

930 din 18 aprilie 2000, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prahova;

- anularea adresei Ministerului

Finanțelor nr. 430668 din 31 martie 2000, referitoare la înlesnirile acordate S.N.P.

P. SA, sucursala P.T.B.;

- anularea somației nr. 3264 din 11

mai 2000, emisă de Percepția Fiscală Ploiești;

- anularea dispoziției Ministerului

Finanțelor Publice de blocare a contului bancar al sucursalei P.T.B. a S.N.P.

P. SA, cu privire la suma de 28.360.000.000 lei.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 24 martie 2004.