ÎCCJ, Decizia nr. 136/2004

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 19 iunie 2001, S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, să se dispună anularea deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 818 din 29 mai 2000, a procesului verbal de control înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, sub nr. 930 din 18 aprilie 2000, a adresei nr. 430668 din 31 martie 2000 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-au revocat înlesnirile acordate reclamantei, precum și a somației nr. 3264 din 11 mai 2000, emisă de Percepția Fiscală Ploiești.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice să-i restituie suma de 28.360.000.000 lei, ce i-a fost reținută prin blocarea contului. Motivând acțiunea, reclamanta a relevat că, prin procesul-verbal de control nr. 6750 din 17 aprilie 2000, înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, sub nr. 930 din 18 aprilie 2000, s-a constatat că ar fi pierdut facilitățile fiscale ce-i fuseseră comunicate de Ministerul Finanțelor, prin adresa nr. 440500 din 23 aprilie 1999, pe motiv că o altă sucursală a S.N.P. P. SA (Baza de aprovizionare F.L.) nu și-a respectat obligațiile ce-i reveneau în urma acordării înlesnirilor.

Or, s-a arătat, în motivarea acțiunii, că o atare constatare este nelegală, pe de o parte, pentru că retragerea facilităților nu s-a făcut cu consultarea tuturor factorilor care au decis să fie acordate, iar pe de altă parte, nu s-ar justifica dezavantajarea reclamantei, pe motiv că o altă unitate, din același sistem, nu și-a îndeplinit obligațiile ce i-au revenit datorită primirii facilităților, mai ales că, în urma unui control ulterior, s-a ajuns la concluzia că nici nu erau reale constatările referitoare la neîndeplinirea obligațiilor de către Baza de aprovizionare F.L.. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a renunțat la judecată, în ceea ce privește solicitarea anulării somației nr. 3264/2000 a Percepției Fiscale Ploiești și a adresei nr. 930669/2000 a Ministerului Finanțelor.

În timpul judecării cauzei, Ministerul Finanțelor Publice a prezentat documentația ce a stat la baza emiterii deciziei nr. 818 din 29 mai 2001, iar Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 276 din 18 decembrie 2001, a admis în parte acțiunea și: - a anulat în parte decizia nr. 818 din 29 mai 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și procesul verbal de control nr. 930 din 18 aprilie 2000, în privința majorărilor de întârziere în valoare de 869.510.978.783 lei și a dispus restituirea sumei de 29.576.010.319 lei reținută de organele fiscale; - a menținut restul dispozițiilor deciziei menționate și a actului de control; - a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind anularea somației nr. 3264 din 11 mai 2000. Prin considerentele sentinței s-a învederat că reclamanta nu a contestat, la Ministerul Finanțelor Publice, accizele recalculate prin procesul-verbal de control nr. 930/2000, în valoare de 797.471.409.844 lei, iar Curtea, învestită cu cererea de anulare a deciziei nr. 818/2001 a Ministerului Finanțelor Publice, nu poate soluționa o cerere care nu a făcut obiectul căii administrative de atac, obligatorie a fi urmată, astfel că soluția Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi analizată decât sub aspectul majorărilor de întârziere aferente accizelor, pentru care s-a respins contestația debitoarei.

S-a mai subliniat că, de altfel, în conformitate cu O.U.G. nr. 205/2000, prin care s-a aprobat conversia în acțiuni a creanțelor cuvenite bugetului de stat, prin hotărârea A.G.A. nr. 4 din 14 decembrie 2000 a S.N.P. P. SA, s-a stabilit conversia în acțiuni, în beneficiul statului, a unor obligațiuni în valoare de 4.394.552.000.000 lei, din care 599.998.776.487 lei aparțineau sucursalei P.T.B., privind accizele eșalonate, stingându-se, astfel, obligația plății acestora în proporție de 86,48%, așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul Ș.T. și din actele de la dosar nr. 4479/2001.

În ceea ce privește majorările de întârziere aferente accizelor, s-a motivat că, în raport cu concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul Ș.T., cu răspunsul dat de acesta la obiecțiunile pârâtelor, precum și cu celelalte acte ale dosarului, se impune să se rețină că în mod greșit s-au recalculat majorări de întârziere aferente accizelor, deoarece în mod eronat s-a constatat pierderea facilităților fiscale de către reclamantă. Ca urmare, s-a apreciat că decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 818 din 29 mai 2001 și procesul-verbal de control înregistrat sub nr. 930 din 18 aprilie 2000 trebuie anulate în privința majorărilor de întârziere aferente accizelor, în valoare de 869.510.978.783 lei și a se dispune restituirea către reclamantă a sumei de 29.576.010.319 lei, ce a fost reținută de către organele fiscale.

Totodată, s-a apreciat că se impune menținerea dispozițiilor din decizia nr. 818/2001 a Ministerului Finanțelor Publice și ale procesului-verbal de control la care s-a făcut referire, privind majorările de întârziere aferente accizelor, în valoare de 196.770.642.217 lei, stabilite printr-un act de control anterior, necontestat de reclamantă, în privința acestora urmând a opera regimul scutirilor de plată pentru 159.099.939.992 lei, conform adresei Ministerului Finanțelor Publice nr. 440500/1999 și a se analiza incidența O.U.G. nr. 163/2000 și nr. 222/2000, privind diminuarea arieratelor la buget. Făcându-se referire la capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea adresei Ministerului Finanțelor Publice nr. 430668 din 31 martie 2000, s-a relevat că acesta nu poate fi soluționat pe calea specială a invocării O.U.G.

nr. 13/2001, ci numai conform Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2354 din 13 iunie 2003, a respins recursul declarat de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., și, admițând recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, a casat sentința civilă nr. 276 din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, iar în fond a respins acțiunea formulată de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B. În motivarea deciziei, s-a subliniat că, așa cum rezultă din actele dosarului, Ministerul Finanțelor a aprobat, la data de 13 aprilie 1999, pentru S.N.P.

P. SA și cele 85 sucursale ale sale, eșalonarea la plată a obligațiilor restante la bugetul statului la data de 31 decembrie 1998, în sumă de 4.094.004.043.026 lei, pe o perioadă de 5 ani, și scutirea la plată a majorărilor de întârziere aferente, calculate până la 31 decembrie 1998, în sumă de 3.059.036.150.773 lei. Or, s-a relevat, prin considerentele deciziei, eșalonarea, așa cum a fost aprobată prin adresa nr. 440182 din 22 aprilie 1999, era condiționată de achitarea obligațiilor curente la bugetul statului, nu mai târziu de 30 de zile, virarea sumelor trebuind să se facă în mod centralizat de către S.N.P. P. SA, care are personalitate juridică. S-a învederat că întârzierile de plată ale sucursalei Baza de aprovizionare F.L., constatate de Direcția Controlului Financiar Prahova, au determinat pierderea facilităților fiscale pe ansamblul S.N.P.

P. SA, care are personalitate juridică, situație față de care au fost recalculate și obligațiile reclamantei către bugetul de stat. S-a motivat că prima instanță nu era îndreptățită să considere că întârzierea la plată din partea sucursalei Baza de aprovizionare F.L. nu poate determina pierderea facilităților fiscale și de către sucursala P.T.B., care și-a achitat la timp obligațiile, deoarece, din capitolul al III-lea al procesului-verbal de control nr. 930/2001, rezultă că această sucursală datora încă sume importante de bani la buget, iar Baza de aprovizionare F.L., contrar celor reținute prin sentință, nu și-a achitat la termen suma datorată, astfel că nu au fost respectate condițiile pentru păstrarea facilităților.

În ceea ce privește recursul declarat de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., prin care s-a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la menținerea eșalonării la plată a sumei, reprezentând accize datorate, s-a considerat că este nefondat, deoarece reclamanta nu a contestat, în procedură prealabilă, suma pentru care i s-a stabilit obligația cu acest titlu și, oricum, nu poate beneficia de menținerea eșalonării la plata sumei reprezentând accize, cât timp nu a respectat condițiile referitoare la înlesnirile respective. Invocând prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile menționate au devenit irevocabile, precum și dispozițiile art. II alin. (3) din O.U.G.

nr. 58 din 25 iunie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare. S-a susținut că ambele hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a prevederilor O.U.G. nr. 222/2000, pentru modificarea O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, precum și a art. 2 din O.U.G. nr. 205/2000, privind conversia în acțiuni a creanțelor cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetului fondurilor sociale și fondului proprietății de stat, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. S-a mai susținut că hotărârile pronunțate în cauză sunt și vădit netemeinice. În sensul acestor susțineri, s-a relevat că ambele instanțe au pronunțat soluții greșite, contrare prevederilor O.U.G.

nr. 222/2000 și nr. 205/2000, precum și cu nesocotirea concluziilor expertizei contabile și a celorlalte probe administrate în cauză. S-a învederat că, din ansamblul materialului probator administrat, rezultă că S.N.P. P. SA i s-au aprobat, prin adresa nr. 440182 din 22 aprilie 1999 a Ministerului Finanțelor, înlesniri la plata obligațiilor către bugetul de stat, sucursala Baza de aprovizionare F.L. beneficiind de reeșalonarea datoriilor la accize, pentru suma de 23.590.281.196 lei și de 112.971.238 lei la majorări de întârziere, iar sucursala P.T.B., beneficiind de reeșalonarea datoriilor pentru 693.812.560.365 lei la accize și 159.099.939.992 lei la majorări de întârziere. Făcându-se referire la aceeași adresă, s-a subliniat că din aceasta mai rezultă că virarea sumelor respective la bugetul de stat urma să se facă de către S.N.P.

P. SA în mod centralizat, la termenele scadente, pentru toate cele 85 unități ce-i aparțin, care nu au personalitate juridică, astfel că, pentru a se stabili dacă societatea respectivă nu mai beneficia de înlesnirile acordate nu era suficientă verificarea unei singure unități, ci trebuia să se verifice situația achitării datoriilor de către societate, în ansamblul său. S-a susținut, în această privință, că din procesele-verbale de control încheiate la 14 decembrie 1999 și la 24 mai 2000, coroborate cu celelalte probe administrate, reiese că la sucursala Baza de aprovizionare F.L. nu s-au constatat situații de natură a justifica pierderea eșalonării obținute de S.N.P. P. SA. De asemenea, s-a arătat că trebuia să se aibă în vedere că, prin adresa Ministerului Finanțelor nr. 440182 din 22 aprilie 1999, s-a comunicat că sucursala P.T.B.

nu a avut datorii restante, precum și că, prin nota Direcției Controlului Fiscal Prahova din 20 decembrie 2000, s-a menționat că sucursala P.T.B. poate beneficia de scutirea la plată pentru majorări de 13.083.998.453 lei. S-a mai învederat că nu s-a ținut seama că, în urma operațiunii de conversie în acțiuni a creanțelor cuvenite bugetului de stat, sucursalei P.T.B. i s-a repartizat suma de 599.998.776.487 lei, cu care aceasta a lichidat în proporție de 86,48% accizele eșalonate, iar pentru diferența de 13,52%, încă nu era scadentă rata de plată a accizelor. Conchizându-se, s-a susținut că din expertiza efectuată în cauză și celelalte probe administrate, rezultă că Baza de aprovizionare F.L.

și sucursala P.T.B. nu aveau datorii fiscale neachitate, care să determine pierderea dreptului acestora la eșalonare. În concluzie, s-a cerut admiterea recursului în anulare, casarea celor două hotărâri atacate, iar pe fond, admiterea acțiunii reclamantei, cu consecința anulării actelor supuse controlului de legalitate. Recursul în anulare este fondat. Din examinarea actelor dosarului se constată că, prin decizia nr. 818 din 29 mai 2001, Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus „respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., pentru suma de 869.510.978.783 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente accize” (dosarul nr. 4479/2001).

Pentru justificarea soluției de respingere a contestației, a fost invocat procesul-verbal de control din 14 decembrie 1999, prin care s-a constatat că Baza de aprovizionare F.L. a achitat cu întârziere obligațiile curente, astfel că, datorită nerespectării condițiilor eșalonării, S.N.P. P. SA a pierdut dreptul la eșalonarea plății față de bugetul de stat, precum și la scutirea de a plăti majorări de întârziere. Este de observat că, referindu-se la susținerea contestatoarei S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., că i-ar fi aplicabile prevederile O.U.G. nr. 68/1999, Ministerul Finanțelor Publice a motivat că societatea contestatoare nu poate beneficia de prevederile acelei ordonanțe, „întrucât, odată cu pierderea facilităților acordate prin eșalonarea la plată a obligațiilor restante, la data de 31 decembrie 1998, organele de control erau îndreptățite să aplice prevederile O.G.

nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, modificată și completată prin Legea nr. 108/1996, coroborate cu prevederile pct. 2.3 din Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 620/1997 și să procedeze la stabilirea obligației de plată față de bugetul statului” (dosar nr. 4479/2001). Dar, O.G. nr. 11/1996, invocată în argumentarea soluției de respingere a contestației, a fost modificată prin O.U.G. nr. 222 din 24 noiembrie 2000, dispozițiile acesteia, favorabile pentru S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., fiind aplicabile la data soluționării contestației. Sub acest aspect, prin art. 82 alin. ultim din O.G. nr. 11/1996, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 222/2000, s-a prevăzut că „debitorii, persoane juridice, care au avut aprobate, în condițiile legii, înlesniri la plata obligațiilor față de bugetul de stat și care achită ratele restante, precum și obligațiile de plată curente până la data de 15 decembrie 2000, prin derogare de la dispozițiile art. 84, beneficiază de menținerea înlesnirii la plată acordate cu toate efectele prevăzute de reglementările legale în vigoare”. În raport cu aceste dispoziții legale, prin decizia nr. 818 din 29 martie 2001, s-a apreciat greșit că sucursala P.T.B. a pierdut dreptul la eșalonare pe motiv că nu ar fi achitat obligațiile curente datorate bugetului de stat, mai ales că, din adresa nr. 440182 din 22 aprilie 1999 a Ministerului Finanțelor, rezultă că, la acea dată, unitatea respectivă nu avea datorii restante (dosar nr. 4479/2001).

Mai mult, este relevant că, prin nota de constatare din 20 decembrie 2000, întocmită de inspectori de specialitate din Direcția Controlului Financiar Fiscal Prahova, s-a ajuns la concluzia că S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., obținuse eșalonare la plată pentru accizele în sumă de 599.998.776.487 lei și că majorările de întârziere stabilite de organele de control din cadrul Percepției Fiscale Ploiești, ca și majorările de întârziere, intră sub incidența O.U.G. nr. 163/2000 (dosar nr. 4479/2001), iar din Hotărârea nr. 4 din 14 decembrie 2000 a Adunării Generale a Acționarilor S.N.P. P. SA și situația obligațiilor de plată, care se achită prin compensare, rezultă că suma menționată, de 599.998.776.487 lei, a fost vărsată la bugetul statului prin compensare în acțiuni, temeiul legal fiind O.U.G.

nr. 205/2000 (dosarul nr. 4479/2001). Tot în această privință, este de subliniat că, prin raportul de expertiză contabilă, s-a ajuns la concluzia că datoria efectivă a reclamantei către bugetul de stat a fost de 107.513.944.066 lei, iar bugetul de stat trebuia să ramburseze reclamantei 144.907.849.212 lei, astfel că bugetul de stat a rămas dator, față de reclamantă, cu suma de 42.503.612.911 lei (dosarul nr. 4479/2001). De asemenea, este de relevat că, prin raportul de expertiză contabilă, s-a ajuns la concluzia că nici Baza de aprovizionare F.L. și nici sucursala P.T.B. nu aveau înregistrate debite către bugetul de stat neachitate în termen, astfel că trebuiau să beneficieze în continuare, prin S.N.P.

P. SA, de care aparțineau, de facilitățile de plată la care s-a făcut referire. Așa fiind, în raport cu cele arătate, cele două hotărâri atacate cu recurs în anulare apar a fi pronunțate cu încălcarea O.U.G. nr. 163/2000, nr. 205/2000 și nr. 222/2000, aplicabile în cauză, deoarece nu s-a ținut seama de dispozițiile neechivoce, din aceste ordonanțe, referitoare la condițiile ce trebuiau îndeplinite pentru menținerea facilităților de plată acordate pentru sumele datorate bugetului statului de societățile comerciale beneficiare și la conversia în acțiuni preluate de stat a unora dintre aceste datorii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Totodată, ca urmare a acestei soluționări greșite a fondului cauzei, la care s-a ajuns și datorită incompletei aprecieri a materialului probator administrat, hotărârile pronunțate sunt și vădit netemeinice.

În atare situație, constatându-se că sunt îndeplinite cerințele înscrise în art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recursul în anulare va fi admis și se va casa decizia nr. 2354 din 13 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, cu consecința respingerii recursului declarat de pârâte, a admiterii recursului reclamantei și casării sentinței, în sensul admiterii în tot a acțiunii. Ca urmare, se va dispune anularea deciziei nr. 818 din 29 mai 2000 a Ministerului Finanțelor Publice și a procesului verbal de control înregistrat sub nr. 930 din 18 aprilie 2000, anularea adresei Ministerului Finanțelor Publice nr. 430668 din 31 martie 2000, privind înlesnirile acordate S.N.P.

P. SA, sucursala P.T.B., a somației nr. 3264 din 11 mai 2000, emisă de Percepția Fiscală Ploiești, precum și a dispoziției Ministerului Finanțelor Publice de blocare a contului bancar al sucursalei P.T.B. a S.N.P. P. SA cu privire la suma de 28.360.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Casează decizia nr. 2354 din 13 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 276 din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Admite recursul declarat de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., împotriva aceleiași sentințe, pe care o casează, iar în fond admite în tot acțiunea formulată de S.N.P.

P. SA, sucursala P.T.B., dispunând: - anularea deciziei nr. 818 din 29 mai 2000 a Ministerului Finanțelor Publice și a procesului verbal de control nr. 930 din 18 aprilie 2000, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova; - anularea adresei Ministerului Finanțelor nr. 430668 din 31 martie 2000, referitoare la înlesnirile acordate S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B.; - anularea somației nr. 3264 din 11 mai 2000, emisă de Percepția Fiscală Ploiești; - anularea dispoziției Ministerului Finanțelor Publice de blocare a contului bancar al sucursalei P.T.B. a S.N.P. P. SA, cu privire la suma de 28.360.000.000 lei. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 24 martie 2004.