ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6974/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 5336 din 5 octombrie 2000 la Tribunalul București,

secția a V-a civilă și de contencios administrativ, reclamanta R.F. a chemat în

judecată Consiliul General al Municipiului București și SC

A. SA

București și a solicitat să se

constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâți la data

de 10 iulie 2000, să se dispună evacuarea pârâtei SC A. SA București din

spațiul situat în București și să fie obligată aceasta să îi plătească

daune-interese reprezentate de lipsa de folosință a imobilului.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin

sentința civilă nr. 93 din 3 februarie 2000 a Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, definitivă, Consiliul General al Municipiului București a fost

obligat să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în

București.

A

precizat reclamanta că pârâții, cu rea credință, au încheiat contractul de

vânzare cumpărare pentru imobilul din București, care include și o parte din

imobilul proprietatea sa de la nr. 28, cu încălcarea H.G. nr. 505/1998 care nu

a permis decât vânzarea spațiilor comerciale construite din fondurile statului.

Tribunalul

București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 287 din 23 aprilie 2001, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta R.F., a constatat nul contractul de vânzare cumpărare nr. 746 din 10

iulie 2000 încheiat de Primăria municipiului București și SC A. SA București

pentru imobilul situat în București, și a dispus evacuarea pârâtei SC A. SA

București din spațiul în suprafață de 348,49 mp individualizat în dispozitiv.

S-a

reținut că obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat de Primăria

Municipiului București și SC A. SA, l-a constituit imobilul situat în

București, Bd. E., nr. 30 fost strada M.K. nr. 8-10, că fostul nr. 8 a devenit

nr. 28 iar fostul nr. 10 a devenit nr. 30.

Proprietatea

reclamantei R.F. s-a arătat, retrocedată prin hotărâre judecătorească

definitivă, a constituit-o imobilul din strada M.K., în prezent Bd. E., nr. 8

actual nr. 28.

S-a

precizat că prin art. II pct. 1 din H.G. nr. 505 din 20 august 1998 s-a

prevăzut că actele juridice prin care se transmite dreptul de proprietate pot

avea ca obiect numai spațiile comerciale construite din fondurile statului.

Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 130 din 3

martie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de Consiliul General al

Municipiului București și SC A. SA București împotriva sentinței civile nr. 287

din 23 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de

contencios administrativ.

S-a

reținut că pârâta SC A. SA București nu se poate prevala de dispozițiile art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precum și că nu se poate reține buna credință a

acesteia întrucât la data încheierii contractului de vânzare cumpărare cu

Primăria Municipiului București, 10 iulie 2000 prin hotărâre judecătorească

definitivă reclamantei R.F. îi fusese retrocedat imobilul în litigiu iar

Primarul General al Municipiului București prin decizia din 21 iunie 2000 îi

restituise acesteia în proprietate bunul.

S-a

arătat că prin expertiză tehnică s-a stabilit că obiectul contractului de

vânzare cumpărare încheiat între pârâtele Primăria Municipiului București și SC

A. SA București l-a constituit imobilele situate la nr. 28 și 30 din București Bd.

E., inclusiv suprafața de 348,49 mp proprietatea reclamantei.

În

termen legal, împotriva deciziei civile nr. 130 din 3 martie 2003 a Curții de

Apel București, secția a III civilă, a declarat recurs SC A. SA București

solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ. și

susținând în esență, că:

1.

deși

reclamanta a solicitat evacuarea sa dintr-un spațiu de 335,36 mp, evacuarea a

fost dispusă dintr-un spațiu de 348,49 mp;

2.

instanța

de apel a dat o greșită interpretare dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 în sensul că buna credință a cumpărătorului, potrivit art. 1899

alin. (2) C. civ. se presupune că există la momentul încheierii actului

juridic;

3.

SC A. SA

București a cumpărat spațiul comercial situat la nr. 30 din București, bd. E.

iar reclamanta a prezentat hotărâre judecătorească definitivă prin care i se

recunoaște dreptul de proprietate pentru imobilul situat la nr. 28 din

București, Bd. E.

Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Instanțele de fond și de apel au reținut o corectă

situație de fapt.

Astfel, prin sentința civilă nr. 93 din 3 februarie

2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă acțiunea

formulată de reclamanta R.F. și a fost obligat Consiliul General al

Municipiului București să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul construcție

și teren în suprafață de 812,97 mp situate în București, bd. E., nr. 28

(anterior nr. 8). În considerentele hotărârii s-a reținut că imobilul a fost

proprietatea autorului reclamantei, J.G., și a fost preluat de Statul Român

fără titlu valabil, prin aplicarea Decretului nr. 92/1950.

Primarul General al Municipiului București, prin

dispoziția nr. 955 din 21 iunie 2000 a predat reclamantei bunul.

Imobilul situat în București bd. E. nr. 30 (anterior

nr. 10), a fost preluat de Statul Român în temeiul Legii nr. 119/1948, prin

naționalizarea societății Steaua României.

Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză

s-a stabilit că deși în contractul de vânzare cumpărare încheiat între Primăria

Municipiului București și SC A. SA București la data de 10 iulie 2000 este

înscris imobilul situat în București, bd. E. nr. 30, acesta cuprinde fostele

numere 10 și 8 și include suprafața de 348,49 mp construcție plus cota aferentă

de teren.

Acțiunea în constatarea nulității contractului de

vânzare cumpărare a fost formulată de reclamantă în condițiile dreptului comun

reprezentate de art. 948 C. civ. care reglementează condițiile de validitate

ale oricărui act juridic printre care și obiectul acestuia.

Sub acest aspect nu puteau face obiectul unei vânzări

comerciale în condițiile H.G. nr. 505/1998 decât spațiile comerciale construite

din fondurile statului.

Cum obiectul contractului de vânzare cumpărare

încheiat între SC A. SA București și Primăria Municipiului București nu

reprezintă un astfel de spațiu, reclamanta, terț interesat, are calitatea de a

cere să se constate nulitatea unui contract al cărui obiect nu face parte din

categoria celor prevăzute de norma specială.

Dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001

reglementează valabilitatea unor acte juridice de înstrăinare având ca obiect

imobile ce cad sub incidența acestui act normativ.

În speță, obiectul litigiului îl constituie acțiunea

în constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare cumpărare al cărui

obiect nu-l constituie un imobil aflat sub incidența Legii nr. 10/2001, și, ca

atare, prevederile art. 46 din acest act normativ nu sunt aplicabile.

Față de considerentele menționate, Curtea va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC

A.

SA București împotriva deciziei civile nr. 130/A din 3 martie 2003 a Curții

de Apel București, secția a –III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie

2004.