ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3169/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 2 iulie 2004, reclamanta Fundația Î.P.C.M. București a chemat în judecată

Ministerul Educației și Cercetării, solicitând obligarea acestuia să acopere de

la bugetul de stat, cheltuielile pentru salarizarea personalului didactic din

școlile cooperației meșteșugărești, pe ultimii 3 ani, în sumă totală de

24.332.084.835 lei.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că a solicitat pârâtului, în temeiul art. 117 alin. (3) din

Legea nr. 84/1995, modificată și completată, să dispună plata salariilor

personalului didactic din școlile cooperației meșteșugărești pe ultimii 3 ani,

dar că s-a refuzat cererea, cu motivarea că prevederile art. 117 alin. (3) din

Legea nr. 84/1995, se aplică în prezent, numai pentru clasele în lichidare la

care cifra de școlarizare a fost acceptată de minister.

Mai arată că ulterior, a

formulat reclamație administrativă, la care nu i s-a răspuns, și că în perioada

1995 - 1998, grupurile școlare de arte și meserii S.H. ale C.M. au beneficiat

de plata salariilor personalului didactic prin intermediul inspectoratelor școlare

județene, dar nelegal, unele inspectorate școlare au refuzat plata acestor

salarii, începând cu anul 1999, iar altele le-au plătit sporadic.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, prin care invocă lipsa calității procesuale a reclamantei,

susținând că grupurile școlare de arte și meserii S.H. sunt persoane juridice

distincte, cu autonomie organizatorică, iar reclamanta are ca scop organizarea

și coordonarea activităților desfășurate de acestea.

În ce privește fondul

cauzei, solicită ca acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată, considerând că

pentru unitățile școlare cooperatiste, care sunt instituții de învățământ

particular, cifra de școlarizare nu mai este aprobată de pârât și din acest

motiv nu mai există baza de calcul a fondurilor.

Menționează că prevederile art.

117 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 s-au aplicat numai pentru clasele în

lichidare, pentru că s-a aprobat cifra de școlarizare și că prin Legea nr. 354/2004

a fost abrogat alin. (3) al art. 117 din Legea nr. 86/1995.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2947

din 24 decembrie 2004, a respins excepția lipsei calității procesuale a

reclamantei, dar a respins și acțiunea, ca nefondată.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că reclamantul are calitate procesuală, pentru că

reprezintă pe plan juridic, entitățile sale cu terții, autoritatea publică și

instituțiile similare din țară și străinătate, conform prevederilor art. 9 din Statutul

fundației.

Reține și că acțiunea este

nefondată, deoarece pentru unitățile școlare cooperatiste cifra de școlarizare

nu mai este aprobată de Ministerul Educației și Cercetării, iar art. 2 alin.

(1) din H.G. nr. 538/2001, nu include unitățile școlare cooperatiste între

unitățile de învățământ preuniversitare, finanțate din bugetul de stat, prin

intimat.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, susținând că pârâtul și instanța nu au invocat un text

legal privitor la nefinanțarea salariilor personalului didactic din școlile

cooperației meșteșugărești din bugetul de stat, prin pârât, H.G. nr. 538/2001

referindu-se numai la finanțarea învățământului preuniversitar de stat.

Arată că abrogarea art. 117 alin.

(3) din Legea nr. 84/1995 a intervenit numai în anul 2004, iar faptul că

pârâtul nu a înțeles să adopte o hotărâre care să reglementeze metodologia de

finanțare a școlilor cooperatiste, în temeiul art. 117 alin. (3) din această

lege până la abrogarea textului respectiv, este o culpă a acesteia și o

situație de neaplicare a legii.

Recursul va fi admis, în

sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Art. 117 din Legea nr. 85/1995,

a învățământului, se referă la învățământul cooperatist, iar alin. (3) al acestui

articol prevede expres că „Ministerul Învățământului acoperă de la bugetul de

stat, cheltuielile pentru școlarizarea personalului didactic, cu excepția

personalului care asigură instruirea practică”.

Alin. (3) al art. 117 a fost

abrogat prin Legea nr. 354/2004 (M. Of. nr. 687/30.06.2004).

H.G. nr. 538/2001, invocată

de intimat, reținută și de instanța de fond, ca fiind aplicabilă în cauză, se

referă numai la finanțarea învățământului preuniversitar de stat, astfel că nu

este aplicabilă în ce privește unitățile de învățământ preuniversitar din

cadrul cooperației meșteșugărești care, conform art. 117 alin. (1) din Legea nr.

85/1995, sunt proprietatea asociațiilor cooperatiste.

Ca atare, se impune ca de la

bugetul de stat, prin Ministerul Educației și Cercetării, să se acopere

cheltuielile pentru școlarizarea personalului didactic din cadrul

învățământului preuniversitar din cooperația meșteșugărească, exceptând

personalul care s-a ocupat de instruirea practică a elevilor din școlile

respective.

Astfel fiind, pentru

perioada iulie 2001 - iunie 2004, aceste cheltuieli trebuiau suportate din

bugetul de stat, prin intermediul intimatului.

Cum la dosar nu există

suficiente dovezi din care să rezulte sumele reale ce revin personalului

didactic din unitățile de învățământ ale cooperației meșteșugărești, este

necesar a se dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de

fond.

Instanța căreia i se

retrimite cauza, urmează să administreze probe pentru stabilirea cu exactitate

a acestor drepturi, ținându-se cont de cadrele didactice care trebuiau legal să

fie salarizate din fonduri de la bugetul de stat, de perioada în care au

prestat serviciu la unitățile școlare respective și, eventual, de sumele

primite prin inspectoratele școlare județene în cursul perioadei în discuție.

Dacă va considera necesar,

instanța poate administra și o probă cu expertiză contabilă, bineînțeles în

situația în care relațiile obținute de la recurentă sau de la autoritatea

publică competentă din sistemul cooperației meșteșugărești nu sunt lămuritoare

și nu se contestă de către intimat.

Înscrisurile depuse de

recurentă la dosar nu sunt suficiente pentru rezolvarea pricinii, în sensul

celor menționate mai sus, ele cuprinzând numai o parte din perioada în discuție

și nu se poate cunoaște în ce măsură sunt reale.

Pentru considerentele

arătate anterior, urmează ca, în temeiul art. 313 și 315 C. proc. civ., să se

admită recursul, să fie casată sentința recurată și să se dispună trimiterea

cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Fundația Î.P.C.M. București împotriva sentinței civile nr. 2947 din 24

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2005.