ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1549/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1495 din 1 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de Federația S.H. București, în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, ca neîntemeiată. În motivare s-a reținut că Ordinele ministeriale nr. 4926 și nr. 4927 din 14 noiembrie 2002, prin care s-au aprobat Calendarul mișcării personalului didactic în anul școlar 2003 - 2004 și Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar, a căror anulare pentru nelegalitate s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, au fost emise cu respectarea și în executarea Legii învățământului nr. 84/1995 și a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

S-a mai reținut, totodată, că prin emiterea celor două acte administrative s-a urmărit o mai bună organizare a învățământului preuniversitar, de către inspectoratele școlare, în vederea îmbunătățirii activității școlare, prin crearea posibilității de stabilizare a cadrelor didactice, ocuparea posturilor libere cu personal calificat și în zonele rurale și pentru încadrarea în prevederile bugetare alocate unităților din învățământ. Împotriva sentinței, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 7, 9 și 10 și art. 304 1 C. proc. civ. Astfel, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiindcă nu răspunde criticilor aduse prin cererea în anulare formulată, ci se limitează la afirmația că ordinele ministeriale în discuție sunt conforme cu dispozițiile Legii nr. 128/1997 și Legii nr. 84/1995, iar, pe de altă parte, conține aprecieri străine de cauza dedusă judecății, întrucât reține că revenirea la situația anterioară (prin anularea actelor administrative contestate) ar fi practic imposibilă, pentru că ar crea o dereglare generală în sistemul de învățământ preuniversitar. Critica referitoare la lipsa de temei legal al hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) este argumentată de recurentă, prin aceea că Ordinele nr. 4926/2002 și nr. 4927/2002, emise de fostul ministru al educației și cercetării, au fost date cu nesocotirea prevederilor art. 10 alin. (1) din Statutul personalului didactic. Aceasta, întrucât elimină complet detașarea în interesul învățământului și detașarea la cerere, îngrădește libertatea de pretransferare a cadrelor didactice titulare în unități de învățământ din mediul urban, în alte localități urbane și exclude posibilitatea pretransferării în localitatea urbană, în care solicitantul își are domiciliu. În fine, evocarea art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., este motivată prin omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției de nelegalitate a Metodologiei privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar și a Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare și stabilirea rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat, pe anul școlar 2003 – 2004, precum și asupra capătului de cerere privind constatarea nulității acestei din urmă metodologii. Examinând sentința, în raport cu creditele formulate, probele administrate și dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Prin acțiunea înregistrată la data de 10 aprilie 2003, reclamanta a solicitat instanței de contencios administrativ, ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea Metodologiei privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat pe anul 2003 - 2004, aprobată prin Ordinul nr. 4927 din 14 noiembrie 2002, al ministrului educației și cercetării și a Calendarului mișcării personalului director în anul 2003 - 2004, aprobate prin ordinul aceluiași ministru, nr. 4926 din 14 noiembrie 2002. S-a mai solicitat „modificarea (constatarea nulității) Metodologiei privind cifra de școlarizare și stabilirea rețelei unităților din învățământ preuniversitar de stat pentru anul 2003 - 2004”, fără a se menționa actul de putere prin care această documentație a fost aprobată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca „înainte de a trece la analiza fondului”, să se constate „existența excepției de ilegalitate a celor două Metodologii mai sus menționate, care au stat la baza Ordinelor Ministerului Educației și Cercetării nr. 4926 și nr. 4927/2000”. Din petitul acțiunii și din actele depuse la dosar rezultă că ordinele ministeriale în discuție au aprobat o Metodologie (privind mișcarea personalului didactic) și un Calendar, documentul privitor la cifra de școlarizare și stabilirea rețelei unităților de învățământ preuniversitar fiind aprobat prin Ordinul nr. 3213, emis la 31 ianuarie 2003 și necontestat în prezenta cauză. Mai rezultă, de asemenea, că ordinele atacate prin cererea de chemare în judecată și-au produs efectele, mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar fiind finalizată, inclusiv prin repartizarea computerizată a candidaților declarați admiși la concursul național unic de titularizare.

În ce privește Metodologia referitoare la cifra de școlarizare și stabilirea rețelei de învățământ preuniversitar de stat pe anul 2003 - 2004, se constată că ea reprezintă un act premergător hotărârii prin care Guvernul aprobă cifrele de școlarizare, atât pentru învățământul preuniversitar, cât și pentru învățământul superior de stat, iar pentru anul școlar/universitar 2003 - 2004 a fost emisă H.G. nr. 293/2003, care nu a fost însă atacată pentru nelegalitate la instanța de contencios administrativ. 1. Susținerea recurentei potrivit căreia sentința instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motivări contradictorii și străine de natura pricinii, este neîntemeiată.

În raport cu criticile formulate prin acțiunea introductivă care vizau antedatarea Ordinelor nr. 4926 și nr. 4927 din 14 noiembrie 2002 și introducerea unor condiții și criterii care, în opinia reclamatei-recurente, restricționează sau chiar exclud posibilitatea cadrelor didactice, de pretransferare, detașare, apropiere de localitatea de domiciliu, ocuparea posturilor prin concurs, hotărârea atacată cuprinde argumente ce stau la baza soluției de respingere a cererii de chemare în judecată. Astfel, în mod justificat s-a reținut că nerespectarea termenelor pentru adoptarea Calendarului și Metodologiei nu constituie motiv de nulitate, întrucât termenele în discuție sunt de recomandare, nu de decădere.

Tot astfel, în mod corect s-a reținut că strategia și măsurile pentru stabilizarea cadrelor didactice ocuparea posturilor vacante cu personal calificat (pe criterii de competență) și încadrarea în fondurile bugetare alocate unităților de învățământ nu constituie încălcări ale Legii învățământului nr. 84/1995 sau ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, ci precizări și detalieri ale normelor acestora. Faptul că în considerentele sentinței s-a menționat și o situație ipotetică, aceasta nu înseamnă, cum pretinde recurenta, că soluția se fundamentează pe argumente străine cauzei, ci, dimpotrivă, întărește argumentele de fond care au determinat constatarea că actele administrative atacate, care și-au produs efectele, sunt legale.

2. Nici motivele referitoare la lipsa de temei legal al hotărârii nu pot fi primite, întrucât, cum deja s-a arătat, condițiile prevăzute în Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 4927/2002, privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, nu restrâng drepturi ale personalului didactic, ci impun criterii și condiții pentru asigurarea stabilității, ocuparea posturilor prin concurs, asigurarea cu personal calificat și în zonele rurale, respectarea fondurilor bugetare alocate. 3. Excepția de ilegalitate constituie, în adevăr, un mijloc de apărare prin care, în cadrul unui proces în curgere pentru alte temeiuri, decât nevalabilitatea actului administrativ, una din părți, amenințată să i se aplice un asemenea act ilegal, se apără, invocând acest viciu și cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluționarea speței.

Este, așadar, un control indirect al actului administrativ, într-un proces în care nu s-a cerut anularea respectivului act, ca nelegal. Or, în cauză, prin acțiunea introductivă s-a solicitat anularea Ordinelor nr. 4926 și nr. 4927 din 14 noiembrie 2002, prin care s-au aprobat Calendarul mișcării personalului didactic în anul școlar 2003 - 2004 și, respectiv, Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar, astfel că instanța de contencios administrativ a avut de cercetat și a constatat pe cale directă, legalitatea actelor administrative atacate, neputând examina legalitatea lor și pe cale incidentală, indirectă.

4. Susținerea recurentei, potrivit căreia instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privitor la Metodologia de fundamentare a cifrei de școlarizare și stabilirea rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2003 - 2004 este nefondată, întrucât o astfel de cerere nu a fost făcută în mod lămurit și vădit neîndoielnic. Este adevărat că în petitul acțiunii s-a solicitat „modificarea (constatarea nulității) metodologiei” mai sus menționate cu motivarea că „are consecințe grave asupra procesului de învățământ, este în contravenție cu Legea învățământului nr. 84/1995 și aduce prejudicii, cadrelor didactice și bunei organizări a sistemului”.

O astfel de solicitare, care excede Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării instanței, întrucât are în vedere un documentar întocmit în vederea emiterii unui act administrativ, și nu un act administrativ producător de efecte juridice proprii, nu întrunește condițiile prevăzute de art. 112 C. proc. civ. Așa fiind, problema metodologiei în discuție a fost tratată de instanța de fond, ca pe un argument în susținerea cererii în anulare a Ordinelor nr. 4926 și nr. 4927 din 14 noiembrie 2002, emise de ministrul educației și cercetării, iar nu ca un capăt de cerere distinct. Față de cele prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, constată că sentința atacată este temeinică și legală, iar recursul, nefondat și, ca atare, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Federația S.H., cu sediul în București, împotriva sentinței civile nr. 1495 din 1 octombrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2005.