ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1549/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1549/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1495
din 1 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios
administrativ, a respins acțiunea formulată de Federația S.H. București, în
contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, ca neîntemeiată.
În motivare s-a reținut că Ordinele
ministeriale nr. 4926 și nr. 4927 din 14 noiembrie 2002, prin care s-au aprobat
Calendarul mișcării personalului didactic în anul școlar 2003 - 2004 și
Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar,
a căror anulare pentru nelegalitate s-a solicitat prin cererea de chemare în
judecată, au fost emise cu respectarea și în executarea Legii învățământului nr.
84/1995 și a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
S-a mai reținut, totodată,
că prin emiterea celor două acte administrative s-a urmărit o mai bună
organizare a învățământului preuniversitar, de către inspectoratele școlare, în
vederea îmbunătățirii activității școlare, prin crearea posibilității de stabilizare
a cadrelor didactice, ocuparea posturilor libere cu personal calificat și în
zonele rurale și pentru încadrarea în prevederile bugetare alocate unităților
din învățământ.
Împotriva sentinței,
reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
conform art. 304 pct. 7, 9 și 10 și art. 304
1
C. proc. civ.
Astfel, în susținerea
motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta arată
că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiindcă nu
răspunde criticilor aduse prin cererea în anulare formulată, ci se limitează la
afirmația că ordinele ministeriale în discuție sunt conforme cu dispozițiile Legii
nr. 128/1997 și Legii nr. 84/1995, iar, pe de altă parte, conține aprecieri
străine de cauza dedusă judecății, întrucât reține că revenirea la situația
anterioară (prin anularea actelor administrative contestate) ar fi practic
imposibilă, pentru că ar crea o dereglare generală în sistemul de învățământ
preuniversitar.
Critica referitoare la lipsa
de temei legal al hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu încălcarea sau
aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) este argumentată de
recurentă, prin aceea că Ordinele nr. 4926/2002 și nr. 4927/2002, emise de fostul
ministru al educației și cercetării, au fost date cu nesocotirea prevederilor art.
10 alin. (1) din Statutul personalului didactic. Aceasta, întrucât elimină complet
detașarea în interesul învățământului și detașarea la cerere, îngrădește
libertatea de pretransferare a cadrelor didactice titulare în unități de
învățământ din mediul urban, în alte localități urbane și exclude posibilitatea
pretransferării în localitatea urbană, în care solicitantul își are domiciliu.
În fine, evocarea art. 304 pct.
10 C. proc. civ., este motivată prin omisiunea instanței de a se pronunța
asupra excepției de nelegalitate a Metodologiei privind mișcarea personalului
didactic din învățământul preuniversitar și a Metodologiei privind
fundamentarea cifrei de școlarizare și stabilirea rețelei unităților de
învățământ preuniversitar de stat, pe anul școlar 2003 – 2004, precum și asupra
capătului de cerere privind constatarea nulității acestei din urmă metodologii.
Examinând sentința, în
raport cu creditele formulate, probele administrate și dispozițiile legale
incidente cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică,
iar recursul, nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Prin acțiunea înregistrată
la data de 10 aprilie 2003, reclamanta a solicitat instanței de contencios
administrativ, ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea
Metodologiei privind mișcarea personalului didactic din învățământul
preuniversitar de stat pe anul 2003 - 2004, aprobată prin Ordinul nr. 4927 din
14 noiembrie 2002, al ministrului educației și cercetării și a Calendarului
mișcării personalului director în anul 2003 - 2004, aprobate prin ordinul
aceluiași ministru, nr. 4926 din 14 noiembrie 2002.
S-a mai solicitat
„modificarea (constatarea nulității) Metodologiei privind cifra de școlarizare
și stabilirea rețelei unităților din învățământ preuniversitar de stat pentru
anul 2003 - 2004”, fără a se menționa actul de putere prin care această
documentație a fost aprobată.
Prin cererea de chemare în
judecată, reclamanta a solicitat ca „înainte de a trece la analiza fondului”,
să se constate „existența excepției de ilegalitate a celor două Metodologii mai
sus menționate, care au stat la baza Ordinelor Ministerului Educației și Cercetării
nr. 4926 și nr. 4927/2000”.
Din petitul acțiunii și din
actele depuse la dosar rezultă că ordinele ministeriale în discuție au aprobat o
Metodologie (privind mișcarea personalului didactic) și un Calendar, documentul
privitor la cifra de școlarizare și stabilirea rețelei unităților de învățământ
preuniversitar fiind aprobat prin Ordinul nr. 3213, emis la 31 ianuarie 2003 și
necontestat în prezenta cauză.
Mai rezultă, de asemenea, că
ordinele atacate prin cererea de chemare în judecată și-au produs efectele,
mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar fiind finalizată,
inclusiv prin repartizarea computerizată a candidaților declarați admiși la
concursul național unic de titularizare.
În ce privește Metodologia referitoare
la cifra de școlarizare și stabilirea rețelei de învățământ preuniversitar de
stat pe anul 2003 - 2004, se constată că ea reprezintă un act premergător
hotărârii prin care Guvernul aprobă cifrele de școlarizare, atât pentru
învățământul preuniversitar, cât și pentru învățământul superior de stat, iar
pentru anul școlar/universitar 2003 - 2004 a fost emisă H.G. nr. 293/2003, care
nu a fost însă atacată pentru nelegalitate la instanța de contencios
administrativ.
Susținerea recurentei
potrivit căreia sentința instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se
sprijină, cuprinde motivări contradictorii și străine de natura pricinii, este
neîntemeiată.
În raport cu criticile
formulate prin acțiunea introductivă care vizau antedatarea Ordinelor nr. 4926
și nr. 4927 din 14 noiembrie 2002 și introducerea unor condiții și criterii
care, în opinia reclamatei-recurente, restricționează sau chiar exclud
posibilitatea cadrelor didactice, de pretransferare, detașare, apropiere de
localitatea de domiciliu, ocuparea posturilor prin concurs, hotărârea atacată
cuprinde argumente ce stau la baza soluției de respingere a cererii de chemare
în judecată.
Astfel, în mod justificat
s-a reținut că nerespectarea termenelor pentru adoptarea Calendarului și
Metodologiei nu constituie motiv de nulitate, întrucât termenele în discuție
sunt de recomandare, nu de decădere.
Tot astfel, în mod corect
s-a reținut că strategia și măsurile pentru stabilizarea cadrelor didactice
ocuparea posturilor vacante cu personal calificat (pe criterii de competență)
și încadrarea în fondurile bugetare alocate unităților de învățământ nu
constituie încălcări ale Legii învățământului nr. 84/1995 sau ale Legii nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, ci precizări și detalieri ale normelor
acestora.
Faptul că în considerentele
sentinței s-a menționat și o situație ipotetică, aceasta nu înseamnă, cum
pretinde recurenta, că soluția se fundamentează pe argumente străine cauzei,
ci, dimpotrivă, întărește argumentele de fond care au determinat constatarea că
actele administrative atacate, care și-au produs efectele, sunt legale.
Nici motivele referitoare
la lipsa de temei legal al hotărârii nu pot fi primite, întrucât, cum deja s-a
arătat, condițiile prevăzute în Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 4927/2002,
privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat,
nu restrâng drepturi ale personalului didactic, ci impun criterii și condiții
pentru asigurarea stabilității, ocuparea posturilor prin concurs, asigurarea cu
personal calificat și în zonele rurale, respectarea fondurilor bugetare
alocate.
Excepția de ilegalitate
constituie, în adevăr, un mijloc de apărare prin care, în cadrul unui proces în
curgere pentru alte temeiuri, decât nevalabilitatea actului administrativ, una
din părți, amenințată să i se aplice un asemenea act ilegal, se apără, invocând
acest viciu și cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluționarea
speței.
Este, așadar, un control
indirect al actului administrativ, într-un proces în care nu s-a cerut anularea
respectivului act, ca nelegal.
Or, în cauză, prin acțiunea
introductivă s-a solicitat anularea Ordinelor nr. 4926 și nr. 4927 din 14
noiembrie 2002, prin care s-au aprobat Calendarul mișcării personalului
didactic în anul școlar 2003 - 2004 și, respectiv, Metodologia de mișcare a
personalului didactic din învățământul preuniversitar, astfel că instanța de
contencios administrativ a avut de cercetat și a constatat pe cale directă, legalitatea
actelor administrative atacate, neputând examina legalitatea lor și pe cale
incidentală, indirectă.
Susținerea recurentei,
potrivit căreia instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privitor la Metodologia de fundamentare a cifrei de școlarizare și stabilirea rețelei unităților de învățământ
preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2003 - 2004 este nefondată, întrucât
o astfel de cerere nu a fost făcută în mod lămurit și vădit neîndoielnic.
Este adevărat că în petitul
acțiunii s-a solicitat „modificarea (constatarea nulității) metodologiei” mai
sus menționate cu motivarea că „are consecințe grave asupra procesului de
învățământ, este în contravenție cu Legea învățământului nr. 84/1995 și aduce prejudicii,
cadrelor didactice și bunei organizări a sistemului”.
O astfel de solicitare, care
excede Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, în vigoare la data
sesizării instanței, întrucât are în vedere un documentar întocmit în vederea
emiterii unui act administrativ, și nu un act administrativ producător de
efecte juridice proprii, nu întrunește condițiile prevăzute de art. 112 C.
proc. civ.
Așa fiind, problema
metodologiei în discuție a fost tratată de instanța de fond, ca pe un argument
în susținerea cererii în anulare a Ordinelor nr. 4926 și nr. 4927 din 14
noiembrie 2002, emise de ministrul educației și cercetării, iar nu ca un capăt
de cerere distinct.
Față de cele prezentate,
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ,
constată că sentința atacată este temeinică și legală, iar recursul, nefondat
și, ca atare, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Federația S.H., cu sediul în București, împotriva sentinței civile nr. 1495
din 1 octombrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 martie 2005.