ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7142/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea civilă din13 mai 1998 reclamanții N.G. și P.I. au chemat în judecată

pe pârâții Consiliul Local al municipiului Galați și SC M. SA Galați pentru a

fi obligați să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul teren și

construcții situat în Galați.

Prin sentința civilă nr. 455/F din 7 octombrie

2002, Tribunalul Galați, secția civilă, a admis acțiunea și a obligat pe pârâți

să lase în deplina proprietate și posesie a reclamanților imobilul situat în

Galați, compus din teren în suprafață de 751,01 mp identificat prin schița

anexă la raportul de expertiză ing. N.V. între vecinii: strada N.B., magazin

Materna, strada L. și un alt imobil de pe strada L.

În fapt, prima instanță a reținut că imobilul

teren și casă de locuit a constituit proprietatea preotului N.B. dobândită prin

actul de vânzare cumpărare nr. 2249 din 3 iulie 1939, a fost naționalizat prin

H.C.M. nr. 3860/1956, în temeiul căruia a fost trecut în lista anexă la

Decretul nr. 92/1950, a fost transmis în administrarea I.C.S. magazinul

Universal Galați (antecesoarea pârâtei SC M. SA Galați) prin Decizia nr. 431

din 18 mai 1957 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al orașului Galați,

construcțiile fiind ulterior demolate, iar reclamanții sunt moștenitorii

fostului proprietar N.B., calitate atestată prin certificatele de moștenitor

nr. 53/1962 și nr. 1501/1981.

În drept, aceeași instanță a statuat că

naționalizarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950,

dat fiind că, în calitatea sa de preot, autorul reclamanților era exceptat de

la naționalizare, astfel că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără

titlu valabil, ceea ce justifică acțiunea în revendicare prin aplicarea

prevederilor art. 480 și art. 481 C. civ.

Sentința a fost atacată cu apel de către pârâți.

Motivând apelul, pârâta SC M. SA Galați a

susținut următoarele:

- naționalizarea prin Decretul nr. 92/1950

constituie titlu valabil de preluare de către stat, dat fiind că naționalizarea

s-a făcut în temeiul prevederilor art. I pct. 2 din acest act normativ,

imobilul având destinația de spații comerciale și locuințe închiriate, fostul

proprietar locuind la o altă adresă și neavând beneficiul exceptării de la

naționalizare pentru că, pe lângă calitatea de preot era și comerciant, exploatând

imobilul în scop comercial;

-

nu s-a observat că, având un titlu valabil, statul a transmis în mod legal

imobilul în proprietatea pârâtei în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990,

situație în care pârâta are beneficiul art. 645 C. civ., legea fiind unul din

modurile de dobândire a proprietății, iar buna sa credință îi conferă dreptul

de a păstra bunul dobândit legal, astfel că titlul său de proprietate este mai

bine caracterizat, fiind preferabil celui al reclamantului;

-

în mod greșit acțiunea a fost soluționată prin prisma dreptului comun,

încălcându-se astfel prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora

acțiunilor în curs de judecată sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001,

precum și dispozițiile art. 27 din aceeași lege, conform cărora sunt exceptate

de la restituirea în natură imobilele preluate cu titlu valabil evidențiate în

patrimoniul unei societății comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor

legale;

-

reclamanților li s-a dat un plus petita întrucât suprafața menționată în

dispozitivul hotărârii atacate cuprinde, pe lângă terenul de 386,50 mp care a

aparținut autorului N.B. situat la nr. 24, și terenul de la nr. 26 care a fost

naționalizat de la C.C. față de care reclamanții sunt terți;

Prin decizia civilă nr. 13/A din 29 ianuarie 2003, Curtea de

Apel Galați, secția civilă, a respins apelurile ca nefondate.

Cu

referire la apelul pârâtei SC M. Galați SA curtea de apel a constatat, pe de o

parte, că reclamanții sunt moștenitorii defunctului B.N. și că, prin hotărârea

nr. 163 din 4 aprilie 1997 a Comisiei județene Galați pentru aplicarea Legii

nr. 112/1995, s-a stabilit cu caracter definitiv că imobilul a trecut în

proprietatea statului în mod abuziv, iar, pe de altă parte, că pârâta nu poate

invoca buna credință în dobândirea dreptului de proprietate în condițiile în

care statul nu era proprietarul bunului înstrăinat, conchizând că, potrivit

art. 480 C. civ., reclamanții sunt îndreptățiți să solicite restituirea în

natură a imobilului.

Pârâta

SC M. SA Galați a declarat recurs împotriva deciziei date în apel, invocând

cazurile de casare prevăzute prin art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și

solicitând casarea hotărârilor pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii

reclamanților.

Dezvoltând

primul motiv de recurs, pârâta susține că instanța de apel a motivat succint

hotărârea dată, ceea ce echivalează cu nemotivarea ei, întrucât nu a arătat

temeiurile pentru care a fost preferat titlul reclamanților și nu a făcut

aplicarea teoriei potrivit căreia buna credință a subdobânditorului paralizează

acțiunea în revendicare, teorie pe care s-a întemeiat apărarea pârâtei.

În

cadrul celui de al doilea motiv de recurs, pârâta reiterează, cu aceleași

argumente, motivele de apel, mai puțin cel referitor la întinderea suprafeței

de teren pentru care a fost admisă acțiunea.

Recursul

este nefondat.

Deși

succintă, motivarea cuprinsă în considerentele deciziei atacate răspunde

criticilor de nelegalitate formulate pe calea apelului, instanța de apel

arătând în ce constă îndreptățirea reclamanților și netemeinicia apărării

pârâtei, precum și temeiul de drept avut în vedere la soluționarea pricinii.

Așadar,

nu poate fi vorba în speță nici de lipsa motivării și nici de o motivare

insuficientă, situații de natură a atrage casarea deciziei atacate prin prisma

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nici

criticile care compun secundul motiv de recurs nu sunt întemeiate.

Potrivit

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „prevederile prezentei legi sunt

aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită

putând alege calea prezentei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând

suspendarea cauzei”.

Textul

citat nu are semnificația dată de pârâtă în sensul imediatei și obligatorii

aplicări a prevederilor Legii nr. 10/2001 acțiunilor în curs de judecată la

data intrării legii în vigoare, ci instituie un drept de opțiune în favoarea

reclamanților în sensul că doar aceștia au facultatea și nu obligația de a alege

calea acestei legi, putând continua acțiunea de drept comun pornită anterior.

În

speță, reclamanții au ales calea continuării acțiunii de drept comun,

împrejurare în care instanțele investite cu judecarea în fond și în apel erau

obligate să se pronunțe ținând seama numai de normele dreptului comun, neputând

primi cererea pârâtei de soluționare prin prisma Legii nr. 10/2001.

Ca

urmare, nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea art. 47 din Legea

nr. 10/2001 și, prin consecință, nici cea vizând incidența dispozițiilor art. 27

din aceeași lege.

În

privința naturii juridice a titlului statului instanța de apel a dat eficientă

în mod justificat hotărârii comisiei județene instituite prin Legea nr. 112/1995,

cu precizarea că prin sentința civilă nr. 10655 din 11 noiembrie 1997 a

Judecătoriei Galați, prin decizia civilă nr. 2465 din 3 noiembrie 1998 a

Tribunalului Constanța și prin decizia civilă nr. 1472 din 6 decembrie 1999 a

Curții de Apel Constanța au fost respinse atât contestația, cât și apelul și

recursul exercitate de reclamanții de astăzi împotriva acestei hotărâri.

Prin

hotărârea comisiei și prin hotărârile judecătorești enunțate s-a stabilit în

mod irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu,

nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 112/1995.

Este

adevărat că pârâta nu a avut calitatea de parte în acel proces, însă, repunând

în discuție natura preluării imobilului de către stat, prin prisma susținerilor

pârâtei, ar însemna rejudecarea a ceea ce este irevocabil judecat sub acest

aspect, ceea ce nu este posibil.

De

altfel, este incontestabil că, fiind preot la data naționalizării, autorul

reclamanților avea beneficiul excepției instituită prin art. II din Decretul

nr. 92/1990, independent de faptul că imobilul făcea parte din categoria celor

prevăzute prin art. I din același act normativ.

În

fine, în mod legal instanțele nu au examinat pricina și în raport cu efectele

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și cu buna credință, invocate de

pârâtă, din moment ce, în lipsa unui titlu valabil, statul nu a fost niciodată

proprietarul imobilului, calitate păstrată de autorul reclamanților și

transmisă succesoral celor din urmă, astfel că statul nu putea transmite

pârâtei ceea ce el însuși nu avea în proprietate.

Pentru

toate cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat potrivit prevederilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M. SA Galați împotriva deciziei

civile nr. 13A din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2004.