Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2008
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7386/2008

HOTĂRÂRE
25.11.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7386/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin notificarea din 13 iunie 2001 petentul N.F. a solicitat restituirea în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, imobilul situat în Galați, compus din 2200 mp teren. La data de 2 februarie 2007 petentul a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 192 din 22 mai 2007 emisă de Președintele Consiliului județean Galați prin care i-a fost restituită în natură suprafața de 1140 mp teren situat în Galați. A solicitat anularea acesteia, restituirea în natură a suprafeței de 1540,5 mp și a construcțiilor aflate pe acesta. În motivarea acțiunii petentul a arătat că autorul său, F.G.H. prin acte autentice de vânzare-cumpărare a dobândit suprafața totală de 2200 mp teren preluat abuziv de Statul Român, individualizat în prezent prin adresa poștală str. M.B.

nr. 5. Tribunalul Galați, secția civilă, prin sentința nr. 1894 din 20 decembrie 2007 a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 192 din 22 mai 2007 emisă de Președintele Consiliului județean Galați și a dispus restituirea în natură către petent a suprafeței de 1140 mp teren situat în Galați, str. M.B. nr. 5. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 71/A din 1 aprilie 2007 a admis apelul declarat de petentul N.F. împotriva sentinței civile nr. 1894 din 20 decembrie 2007 a Tribunalului Galați pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut că prin acțiune petentul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Galați str. M.B. nr. 5 (fost nr. 3) compus din 1540,5 mp teren și construcțiile aflate pe acesta.

S-a considerat că prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură a construcțiilor aflate pe terenul în litigiu. În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 71/A din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a declarat recurs pârâtul Consiliul județean Galați, solicitând modificarea acesteia în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând în esență că petentul a solicitat prin notificarea inițială restituirea în natură a suprafeței totale de 2200 mp teren situat în Galați str. M.B. nr. 3 pentru care a și făcut dovada dreptului de proprietate nu și restituirea în natură a construcțiilor aflate pe acesta referiotor la care nu a făcut proba dreptului de proprietate.

Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente : Prin contestația formulată împotriva dispoziției nr. 192 din 22 mai 2007 emisă de Președintele Consiliului județean Galați, petentul a solicitat anularea acesteia și restituirea în natură a suprafeței de 1540,5 mp teren și a construcțiilor aflate pe acesta situate în Galați str. M.B. nr. 5. Instanța de apel a reținut corect că prima instanță a fost investită să se pronunțe atât cu privire la teren cât și cu privire la construcții. Susținerea pârâtului în sensul că prin notificare petentul a solicitat restituirea în natură numai cu privire la suprafața totală de 2200 mp teren situat în Galați str. M.B. nr. 3 deținută de trei persoane juridice urmează să fie analizată de prima instanță ca apărare, cu prilejul rejudecării.

Față de considerentele menționate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul județean Galați împotriva deciziei civile nr. 71 A din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Obligă recurentul la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul F.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4781/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea din 6 iunie 2001 petentul G.N.B. a solicitat restituirea în natură, în condițiile Legii nr. 10/2001 a suprafeței de 11.000 mp teren situa
ÎCCJ 2008-12-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7734/2008
aplicare după preluarea terenului de către stat. În dovedirea susținerilor pârâtul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii dispoziției contestate, invocând în drept dispozițiile art. 2 lit. g) coroborat cu art. 1 din Lege
ÎCCJ 2011-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 788/2011
M.M. și T.M.N. Prin încheierea din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Galați, s-a dispus suspendarea judecării apelului, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în revendicare imobiliară, ce face obiectul Dosarului nr. 5712/233/2008 al
ÎCCJ 2007-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3861/2007
Asupra recursului de față: Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 iunie 2004, la Tribunal Galați, reclamanta B.M.A. a chemat în judecată pârâta SC F.E.E.E.M.N. SA solicitând ca, în temeiul L
ÎCCJ 2008-10-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5750/2008
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor civile de față: Adresându-se Tribunalului Galați, la 21 decembrie 2005, reclamanta M.O. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 2233/SR din 28 noiembrie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă