CASE OF AHMET METE v. TURKEY

Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în Aydın. Reclamantul a fost arestat la Nusaybin la 8 iulie 2001 de către Departamentul de Prevenție a Terorismului de la Hotărârea de Securitate Nusaybin, cu suspiciune de a ajuta și a suferi PKK. În aceeași zi, reclamantul a semnat un formular prin care drepturile sale ca deținut au fost explicate. Formularul include dreptul său de a informa una dintre rudele sale despre detenția sa și dreptul său de a solicita asistența unui avocat. Potrivit dosarului de custodie (nezaret kayhit defteri), poliția a informat soțul soției soției reclamanților despre detenția sa. În plus, s-a observat în aceste dosare că reclamantul nu a solicitat asistența unui avocat.

10. În timpul interogatoriului de către ofițerii de poliție de la Hotărârea de Securitate Nusaybin, reclamantul a mărturisit în detaliu implicarea sa în activitățile PKK. Potrivit proceselor de interogatoriu din 9 iulie 2001, redactate de poliție și semnate de solicitant, el a fost informat cu privire la dreptul său de a avea acces la asistența juridică a unuia sau mai mulți avocați în orice etapă și nivel al anchetei. 11. La 10 iulie 2001, reclamantul a fost transferat la Departamentul de Prevenție a Terorismului din Hotărârea de Securitate İzmir, pentru mai multe întrebări. 12. La 11 iulie 2001, la cererea Direcției de Securitate de la Izmir, Procurorul public de la Izmir a autorizat detenția reclamantului în custodie de poliție până la 13 iulie 2001 13. La 13 iulie 2001, în timpul interogarii sale de către Procurorul public de la Tribunalul de Securitate de Stat, reclamantul a descris activitatea efectuată pentru PKK.

El a mărturisit că lucrează ca curier pentru membrii organizației care erau în închisoare. În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața Curții de Magistrat de Izmir. El a negat declarația dată la Hotărârea de Securitate Nusaybin, deoarece susținea că l-a semnat sub presiune. El a confirmat declarația dată în fața procurorului public. Curtea magistratului i-a ordonat detenția în reținere. 14. La 14 august 2001, Procurorul public Izmir la Curtea de Securitate de Stat a depus un proiect de pronunțare a acuzării reclamantului cu aderarea la o organizație teroristă, PKK, și cu asistența și abținerea acestei organizații, în conformitate cu articolele 169 din Codul Penal turc și cu art. 5 din Legea privind prevenirea terorismului din 12 aprilie 1991. La 19 septembrie 2002, instanța a condamnat reclamantul în temeiul articolului 168 § 2 din Codul penal și l-a condamnat la 12 ani și șase luni de închisoare.

Curtea a susținut că, în timpul interogarii de către poliție și procuror public, reclamantul și-a descris implicarea în activitățile PKK. În plus, deși în declarațiile sale prezentate în cadrul audierii, a susținut că nu este membru al PKK, el a explicat în detaliu implicarea sa cu activitățile organizației. În plus, ceilalți acuzați au confirmat, de asemenea, faptul că reclamantul a luat noi membri ai organizației în estul țării pentru a se alătura luptei de guerrilie desfășurate în munți și a acționat ca curier pentru membrii PKK care au fost în închisoare.

16. La 4 martie 2003, Curtea de Casație a susținut hotărârea din 19 septembrie 2002. 17. art. 128 al patrulea paragraf din Codul de Procedură Penală (modificat de Legea nr. 3842/9 din 18 noiembrie 1992) prevede că orice persoană care a fost arestat și/sau în legătură cu care un procuror a pronunțat o ordonanță de detenție continuă poate contesta această măsură în fața judecătorului de district adecvat și, dacă are succes, poate fi eliberată.

18. Secțiunea 1 din Legea nr. 466 cu privire la plata indemnizării persoanelor arestate sau deținute în mod ilegal prevede: „Compensarea este plătită de către stat în ceea ce privește toate daunele suportate de persoane: (1) care au fost arestate sau deținute în condiții sau în condiții incompatibile cu Constituția sau statutul; (2) care nu au fost informate imediat cu privire la motivele pentru arestarea sau detenția lor; (3) care nu au fost aduse în fața unui ofițer judiciar după ce a fost arestat sau reținută în termenul permis prin statut în acest scop; (4) care au fost private de libertate fără ordin de judecată după expirarea termenului legal autorizat pentru a fi arestat sau deținută imediat; (5) a căror familie apropiată nu a fost informată imediat despre arestarea sau detenția lor; (6) care, după ce a fost arestat sau deținută în conformitate cu lege, nu sunt comise ulterior pentru proces ... sau sunt achitate sau deliberate după proces; sau 7) care au fost condamnate la o perioadă de închisoare mai scurtă de de de depunere sau depunere încarcare a plăti doar o perioadă în depusă sau depusă pentru a plăti o penalitate pede o singură penalitate pe piață...”

6. The applicant was born in 1950 and lives in Aydın. 7. The applicant was arrested in Nusaybin on 8 July 2001 by the Prevention of Terrorism Department of the Nusaybin Security Directorate, on suspicion of aiding and abetting the PKK. 8. On the same day the applicant signed a form whereby his rights as a detainee were explained to him. The form included his right to inform one of his relatives about his detention and his right to request the assistance of a lawyer. 9. According to the custody records (nezaret kayıt defteri), the police informed the husband of the applicant’s sister about his detention. Moreover, it was noted in these records that the applicant did not request the assistance of a lawyer.

10. During his interrogation by the police officers at the Nusaybin Security Directorate, the applicant confessed in detail to his involvement in the activities of the PKK. According to the interrogation minutes dated 9 July 2001, drafted by the police and signed by the applicant, he was informed of his right to have access to legal assistance of one or more lawyers at any stage and level of the investigation. 11. On 10 July 2001 the applicant was transferred to the Prevention of Terrorism Department of the İzmir Security Directorate, for further questioning. 12. On 11 July 2001, upon the request of the İzmir Security Directorate, the İzmir Public Prosecutor authorised the applicant’s detention in police custody until 13 July 2001. 13. On 13 July 2001, during his questioning by the İzmir Public Prosecutor at the State Security Court, the applicant described the work that he carried out for the PKK.

He confessed that he was working as a courier for the members of the organisation who were in prison. On the same day the applicant was brought before the İzmir Magistrate’s Court. He denied his statement given in Nusaybin Security Directorate, as he alleged that he had signed it under duress. He confirmed his statement given before the public prosecutor. The magistrate’s court ordered his detention on remand. 14. On 14 August 2001 the İzmir Public Prosecutor at the State Security Court filed a bill of indictment charging the applicant with membership of a terrorist organization, the PKK, and with assisting and abetting the said organisation, contrary to Articles 169 of the Turkish Criminal Code and Article 5 of the Prevention of Terrorism Act of 12 April 1991. Before the İzmir State Security Court, the applicant was represented by his lawyer.

15. On 19 September 2002, the court convicted the applicant under Article 168 § 2 of the Criminal Code and sentenced him to twelve years and six months’ imprisonment. The court held that during his questioning by the police and the public prosecutor, the applicant had described his involvement with the activities of the PKK. Moreover, although in his statements given during the hearings he had claimed that he was not a member of the PKK, he had explained in detail his involvement with the activities of the organisation. Moreover, the other accused had also confirmed the fact that the applicant took new members of the organisation to the east of the country to join the guerrilla fight carried out in the mountains and acted as a courier for PKK members who were in prison.

16. On 4 March 2003 the Court of Cassation upheld the decision of 19 September 2002. 17. The fourth paragraph of Article 128 of the Code of Criminal Procedure (as amended by Law no. 3842/9 of 18 November 1992) provides that any person who has been arrested and/or in respect of whom a prosecutor has made an order for his or her continued detention may challenge that measure before the appropriate district judge and, if successful, be released.

18. Section 1 of Law no. 466 on the Payment of Compensation to Persons Unlawfully Arrested or Detained provides: “Compensation shall be paid by the State in respect of all damage sustained by persons: (1) who have been arrested, or detained under conditions or in circumstances incompatible with the Constitution or statute; (2) who have not been immediately informed of the reasons for their arrest or detention; (3) who have not been brought before a judicial officer after being arrested or detained within the time allowed by statute for that purpose; (4) who have been deprived of their liberty without a court order after the statutory time allowed for being brought before a judicial officer has expired; (5) whose close family have not been immediately informed of their arrest or detention; (6) who, after being arrested or detained in accordance with the law, are not subsequently committed for trial ..., or are acquitted or discharged after standing trial; or (7) who have been sentenced to a term of imprisonment shorter than the period spent in detention or ordered to pay a pecuniary penalty only...”