Ahmet Mete (III) împotriva Turciei

DECIZIE A SEGUNDEI DECIZIE Nr. 34046/03 de Ahmet METE împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 22 septembrie 2009 în calitate de Cameră compusă de: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, judecători și Françoise Elens-Passos, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 8 septembrie 2003, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Ahmet Mete, este un cetățen turc născut în 1950 și a îndeplinit o condamnare la închisoare în Nazilli la momentul introducerii cererii.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Adnan Terece, un avocat practicant în Izmir. Guvernul turc (“Guvernul”) era reprezentat de agentul lor. La 8 iulie 2001, reclamantul a fost arestat de ofițeri de poliție din Biroul Anti-Terrorist al Sediului Poliției Mardin cu suspiciune de a fi membru al unei organizații proscrise, și anume PKK (Partitul muncitorilor din Kurdistan). În timpul custodiei sale de poliție și, ulterior, atunci când a fost adus în fața unui procuror și a unui judecător, reclamantul a fost interogat în absența unui avocat. În declarațiile făcute de el în custodie de poliție, reclamantul a admis implicarea în PKK. Reclamantul a fost retras în custodie și a fost urmărit pentru infracțiunile menționate mai sus.

La 19 septembrie 2002, Curtea de Securitate de Stat de la Izmir a constatat că reclamantul este vinovat, condamnat la 12 ani și șase luni de închisoare în conformitate cu art. 168 din Codul Penal. La condamnarea reclamantului, instanța a avut în vedere declarațiile făcute de el la poliție, procurorul și judecătorul în absența unui avocat. La 4 martie 2003, Curtea de Casație a susținut condamnarea reclamantului. Reclamantul a formulat diverse plângeri Curții în temeiul articolelor 5 și 6 din Convenție, inclusiv o plângere cu privire la absența unui consiliu legal timpuriu. HOTĂRÂREA Curții a primit următoarea declarație de guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească ex gratie EUR 2 000 (două mii de euro) către dl Ahmet Mete în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi eliberată de orice impozită care ar putea fi aplicabilă. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul juridic al reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt dispuși să plătească suma de 2.000 de euro (2 mii de euro) domnului Ahmet Mete, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazurii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi eliberată de orice impozită care ar putea fi aplicabilă. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. După consultarea clientului meu, vă informez că acceptă propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri.

El declară că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § în amendă Cu toate acestea, Curtea consideră că, ținând seama de cerințele administrării corecte a justiției, statul ar trebui să se asigure că sunt luate toate măsurile necesare pentru a permite reexaminarea reclamantului în conformitate cu cerințele de la art. 6 § 1 din convenție, dacă reclamantul o solicită (a se vedea Salduz v. Turcia [GC], nr. 36391/02, § 72, 27 noiembrie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine cererea din lista sa de cazuri. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION Application no. 34046/03 by Ahmet METE against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22 September 2009 as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, judges, and Françoise Elens-Passos, Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 8 September 2003, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Ahmet Mete, is a Turkish national who was born in 1950 and was serving a prison sentence in Nazilli at the time of the introduction of the application.

He was represented before the Court by Mr Adnan Terece, a lawyer practising in İzmir. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent. On 8 July 2001 the applicant was arrested by police officers from the Anti-Terrorist Branch of the Mardin Police Headquarters on suspicion of membership of a proscribed organisation, namely the PKK (the Workers’ Party of Kurdistan). During his police custody and subsequently when brought before a prosecutor and a judge the applicant was questioned in the absence of a lawyer. In the statements made by him in police custody the applicant admitted involvement in the PKK. The applicant was remanded in custody and was prosecuted for the above-mentioned offence.

On 19 September 2002 the İzmir State Security Court found the applicant guilty as charged. It sentenced him to twelve years and six months’ imprisonment pursuant to Article 168 of the Criminal Code. In convicting the applicant, the court had regard to the statements made by him to the police, the prosecutor and the judge in the absence of a lawyer. On 4 March 2003 the Court of Cassation upheld the applicant’s conviction. The applicant made various complaints to the Court under Articles 5 and 6 of the Convention, including a complaint about the absence of early legal advice. THE LAW The Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Turkey offer to pay ex gratia EUR 2,000 (two thousand euros) to Mr Ahmet Mete with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the case.” The Court received the following declaration signed by the applicant’s legal representative: “I note that the Government of Turkey are prepared to pay the sum of EUR 2,000 (two thousand euros) to Mr Ahmet Mete with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Having consulted my client, I would inform you that he accepts the proposal and waives any further claims against Turkey in respect of the facts giving rise to this application. He declares that this constitutes a final resolution of the case.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention).

Nevertheless, the Court considers that, taking into account the requirements of the proper administration of justice, the State should ensure that all necessary steps are taken to allow the re-trial of the applicant in accordance with the requirements of Article 6 § 1 of the Convention, should the applicant so request (see Salduz v. Turkey [GC], no. 36391/02, § 72, 27 November 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Deputy Registrar President