ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6668/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 2 august 2001 S.G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Ministerul de Interne, obligarea pârâtului la plata unui ajutor neimpozabil la nivelul a 8 solde lunare brute, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138 din 30 iunie 1999. În motivarea acțiunii s-a arătat că, la data trecerii în rezervă, deși reclamantul beneficia de echivalentul a 12 solde lunare brute, pârâtul i-a acordat doar contravaloarea a 4 solde brute, contrar dispozițiilor legale în vigoare.

Prin întâmpinarea formulată la 6 septembrie 2001, Ministerul de Interne a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată susținând în esență că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 138/1999, care s-au aplicat ulterior trecerii în rezervă a reclamantului, începând cu 1 decembrie 1999. Sesizată inițial cu soluționarea acestui litigiu, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, prin sentința nr. 240 din 25 octombrie 2001, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Ministerul de Interne și, în acord cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b 1 ) C. proc. civ. coroborat cu art. 72 din Legea nr. 168/1999 a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Prin sentința nr. 55 din 14 ianuarie 2002, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a contravalorii unui ajutor bănesc, în cuantum de 8 solde lunare nete. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamantul este îndreptățit la un ajutor egal cu 12 solde lunare nete, în raport cu prevederile art. 31 din Legea nr. 138/1999 coroborat cu art. 6 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 73/1999. Hotărârea instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, care, prin decizia nr. 854 din 22 aprilie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul de Interne.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție care, invocând în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., încălcarea esențială a legii cu consecința soluționării greșite a fondului litigiului, a susținut că decizia atacată a fost pronunțată în temeiul unor dispoziții legale abrogate, fiind nesocotită legea aplicabilă, respectiv dispozițiile O.G. nr. 73/1999 care asimilează salariilor supuse impozitării inclusiv ajutoarele acordate cadrelor militare disponibilizate. Recursul în anulare se dovedește fondat. Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999, la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie, cadrele militare erau îndreptățite la acordarea unui ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută.

Dispozițiile legale mai sus menționate au fost însă implicit abrogate prin art. 86 alin. final, partea finală din O.G. nr. 73 din 26 august 1999 privind impozitul pe venit. Potrivit acestui din urmă act normativ, sunt supuse impozitării veniturile din salarii, cărora le sunt asimilate „în vederea impunerii” drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, sporurile, premiile și alte drepturi ale cadrelor militare acordate potrivit legii [art. 4 lit. b) coroborat cu art. 23 lit. b)]. În conformitate cu prevederile art. 70, dispozițiile O.G. nr. 73 din 26 august 1999 au intrat în vigoare și s-au aplicat veniturilor acordate cu începere de la 1 ianuarie 2000. Ca urmare, cum reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 29 februarie 2000 și sumele acordate cu titlul de ajutoare compensatorii au fost la această dată asimilate veniturilor salariale supuse impozitării, se constată că potrivit O.G.

nr. 73/1999 drepturile cuvenite au fost corect calculate, acțiunea pentru diferențele pretinse dovedindu-se neîntemeiată. Așa fiind, recursul în anulare se va admite cu consecința casării hotărârilor atacate și, pe fond, a respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 854 din 22 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești și sentinței nr. 55 din 14 ianuarie 2002 a Tribunalului Dâmbovița, pe care le casează, iar pe fond respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2004.