ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1569/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria

Costești, la 6 ianuarie 2003, reclamanta R.V.E. a chemat în judecată pe pârâții

D.D.I., D.F.D. și Consiliul Local al comunei Săpata, județul Argeș solicitând

ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligați primii doi pârâți să-i

respecte reclamantei dreptul de acces și folosință a uliței pe o lățime de 4 m

și să-și retragă gardul amplasat pe domeniul public care împiedică accesul la

terenul proprietatea reclamantei.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a

arătat că este proprietara unui teren al cărui acces la calea publică se face

printr-o uliță ce aparține domeniului public dar primii doi pârâți s-au extins

nejustificat diminuând lățimea uliței.

La 24 februarie 2003, reclamanta și-a

completat acțiunea în sensul solicitării introducerii în cauză, în calitate de

pârât și a comunei Săpata, prin primar.

La 30 octombrie 2004, a intervenit în

proces și F.V.I. care și-a motivat cererea invocând aceeași stare de fapt ca și

reclamanta.

Judecătoria Costești, prin sentința

civilă nr. 935 din 17 noiembrie 2003, a respins acțiunea reclamantei R.V.E. și

de asemenea a respins, dar ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată de

intervenienta F.V.I.

Hotărând astfel, judecătoria a reținut că

ulița de acces la proprietatea reclamantei are aceeași configurație din anul

1961 până în prezent și că, deși dimensiunile uliței au suferit transformări în

timp, nu este afectat accesul reclamantei la terenul ce-l are în proprietate.

Cu privire la cererea de intervenție, judecătoria

a motivat că terenul menționat în această cerere nu este proprietatea

intervenientei ci a satului acesteia.

Apelul declarat de reclamantă și de

intervenientă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 291/A din 17

februarie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Împotriva deciziei curții de apel au

declarat recurs, împreună, reclamanta R.V.E. și intervenienta F.V.I. susținând

că decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale care

reglementează regimul juridic al drumurilor și că instanța de apel nu a lămurit

toate faptele din care ar fi putut trage o concluzie justă cu privire la

pretențiile formulate prin cererile de chemare în judecată. În finalul

recursului s-a solicitat desființarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond

și de instanța de apel și completarea expertizei tehnice efectuate în cauză în

sensul stabilirii cu exactitate a lățimii uliței de acces.

Recursul nu este întemeiat.

Prin cererea de chemare în judecată

reclamanta a susținut că ulița aflată în litigiu aparține domeniului public. În

această situație ar fi aplicabile dispozițiile art. 476 C. civ., potrivit

cărora drumurile mari, drumurile mici și ulițele care sunt în sarcina

statului.... sunt considerate ca dependințe ale domeniului public.

Ulterior, pe tot parcursul procesului,

reclamanta și intervenienta au pretins că ulița în litigiu le aparține în

proprietate. Potrivit art. 479 C. civ., poate avea cineva asupra bunurilor sau

un drept de proprietate, sau un drept de folosință, sau numai servitute.

Soluționând procesul în fond, Judecătoria

Costești a examinat probele administrate prin prisma dispozițiilor art. 476 și art.

479 C. civ.

Raportul de expertiză tehnică întocmit în

cauză (filele 35-38 și 76-79 din dosarul instanței de fond) a stabilit că ulița

aflată în litigiu este un drum înfundat și asigură accesul la proprietățile

reclamantei și numitului F.N.(soțul intervenientei), drum a cărei lățime

variază între 1,70 și 4,10 m. Această cale de acces nu este inclusă în actele

de proprietate ale pârâților dar nu apare ca vecinătate nici în actul de

proprietate al reclamantei.

Din examinarea răspunsurilor date de

părți la interogatoriu (filele 24-27) și a declarațiilor martorilor S.M. și I.M.(file

58-59) rezultă că ulița are aceeași configurație din 1961 până în prezent și că

pârâții au demontat o porțiune din gard pentru a putea amplasa schelele

necesare la executarea lucrărilor de tencuială a casei, după care gardul a fost

mutat pe vechiul amplasament. Cu toate că dimensiunile uliței au suferit transformări

în timp nu este afectat accesul reclamantei la proprietatea sa.

Cu privire la F.N.(soțul intervenientei)

s-a stabilit prin hotărâre judecătorească (filele 96-97) că proprietatea și

gospodăria nu-i sunt afectate de ulița aflată în litigiu.

Raportul întocmit de expertul consilier

(filele 72-73) nu face decât să preia susținerile reclamantei și intervenientei

și să interpreteze declarațiile celor doi martori așa încât, în mod corect,

instanța de fond ca și cea de apel au înlăturat concluziile acestui raport.

Se constată că, prin probele

administrate, a fost stabilită corect situația de fapt așa încât efectuarea

unei noi expertize, solicitate de recurente, este inutilă, mai ales că schița

de plan cadastral întocmită în anul 1990 a fost avută în vedere la întocmirea

raportului de expertiză aflat la dosar.

Pe baza probelor administrate, s-a

stabilit că reclamanta și intervenienta, proprietare a unor terenuri, au ieșire

la calea publică așa că dreptul de trecere, reglementat prin art. 616 C. civ.,

nu poate fi invocat pentru admiterea acțiunii principale și a cererii de

intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele R.V.E. și F.V.I.

împotriva deciziei civile nr. 291/A din 17 februarie 2004 a Curții de Apel

Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.