Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.01.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7/2005

HOTĂRÂRE
11.01.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2001 pe rolul Tribunalul Argeș sub nr. 5336 reclamanta I.E. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Curtea de Argeș și SC V. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să le oblige să-i restituie în natură un teren în suprafață de 2025 mp situat în Curtea de Argeș. La data de 30 septembrie 2002 C.F. și G.G. au formulat o cerere de intervenție în interes propriu solicitând și ele restituirea în natură a imobilului în litigiu, arătând că alături de reclamantă sunt și ele moștenitoarele defunctului C.I. proprietarul imobilului. Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr. 181 din 7 octombrie 2002 a respins acțiunea principală formulată de către reclamantă și cererea de intervenție, ca nefondate.

S-a reținut că terenul în litigiu care a fost proprietara autorului comun al reclamantei și intervenientelor a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950 iar construcțiile edificate pe el au fost ulterior demolate. S-a reținut de asemenea că o suprafață de 1400 mp din terenul în litigiu face parte din domeniul public, respectiv parcul San Nicoară din Curtea de Argeș. În ceea ce privește restul terenului în suprafață de 625 mp s-a constatat că în proprietatea pârâtei SC V. ca urmare a privatizării (contractul de vânzare-cumpărare nr. 184/1996 și actul de cesiune nr. 10/1997. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta și interveniente criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 9 din 23 ianuarie 2003 a respins ca nefondat apelul reținând în esență că terenul solicitat a fi restituit de către Primărie, face parte din domeniul public al municipiului Curtea de Argeș, respectiv este cuprins în parcul denumit „San Nicoară”, fiind menționat în H.G. nr. 447 din 16 mai 2002. Referitor la terenul solicitat a fi restituit de la pârâta SC V. SA a constatat că această societate face parte dintre societățile cu capital privat iar notificarea formulată de către reclamantă trebuia să fie adresată instituției publice care a efectuat privatizarea, respectiv A.P.A.P.S. București. Reclamanta și intervenientele au formulat o cale de atac împotriva deciziei pronunțate de către instanța de apel pe care au intitulat-o impropriu „apel” când de fapt aceasta era un recurs solicitând obligarea pârâților să le restituie terenul în suprafață de 2025 mp (1400 mp Primăria Curtea de Argeș și 625 mp SC V. SA).

Recursul nu este fondat. Astfel este de reținut că cererea de recurs intitulată „apel” de către reclamantă și intervenientă nu este structurată și nu se arată și nici nu se dezvoltă nici unul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. De menționat că recursul este o cale ordinară de atac care nu are caracter devolutiv deci verificarea legalității hotărârii atacate se poate face numai în raport cu motivele de casare prevăzute de lege (art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.) sau eventual, în situația existentă unor motive de ordine publică [art. 306 alin. (2) C. proc. civ.]. În prezentul recurs susținerile recurentelor nu pot fi încadrate în nici una din ipotezele menționate.

Distinct de cele mai înainte arătate urmează a constata că în mod legal și temeinic instanțelor de fond și apel au apreciat cu privire la terenul în suprafață de 1400 mp că face parte din parcul San Nicoară și este din domeniul public și nu poate fi restituit în natură, motiv pentru care s-a procedat la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. Referitor la terenul în suprafață de 625 mp, instanțele au reținut de asemenea corect că acesta a intrat în proprietate pârâtei SC V. SA cu ocazia privatizării conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 184/1996 și actului de cesiune nr. 10/1997, care nu au fost anulate. Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.T.F., G.G. și I.E. împotriva deciziei nr. 9/A din 23 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1856/2003
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamantul V.I.împotriva deciziei nr. 93/A din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel Pitești – secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-reclamant prin avocat D.C.și intimatul
ÎCCJ 2005-03-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2459/2005
Asupra recursurilor de față. Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele. Prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 înregistrată la data de 19 august 2002 la Tribunalul Argeș reclamanta C.S. a chemat în judecat
ÎCCJ 2006-11-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9416/2006
Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 17 martie 2000, reclamanții S.P., S.A. și T.L., au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Pitești, Primăria Munici
ÎCCJ 2003-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1761/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V.G.împotriva deciziei civile nr.101 A din 17 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția Civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant prin avocat D.C., intimații-
ÎCCJ 2005-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4111/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 decembrie 2002, reclamantul M.G.S., prin tutore M.M., a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Pitești pentru ca prin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă