ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5913/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Buftea sub nr. 961 din 5 februarie 2003 reclamanții I.D. și I.E. au

chemat în judecată pe pârâtul G.T. solicitând instanței pronunțarea unei

hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului să-i ridice gardul beton

pe care l-a amplasat peste strada care constituie drum public, iar în cazul în

care nu se va conforma să fie autorizați să-l ridice, pe cheltuiala pârâtului,

în subsidiar, să se constate că au un drept de servitute de trecere asupra acestuia,

întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 616 C. civ.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că au cumpărat un teren pe care au ridicat o construcție, iar accesul

la imobil se făcea direct prin strada G., obținând și numărul stradal 81 Bis.

Proprietatea pârâtului situată lângă

proprietatea reclamantului pe aceeași stradă, se învecinează pe o latură cu strada

G.

Pârâtul G.T., a ridicat în luna

octombrie 2002 un gard de beton și sârmă care se întinde de la proprietatea sa

peste stradă, până la gardul celuilalt vecin D.V.

Reclamanții au solicitat introducerea

în cauză în calitate de pârât și a numitului D.V., precizând că au față de

acesta, aceleași pretenții ca și față de pârâtul celălalt, în cazul în care din

probele ce se vor administra în cauză, va rezulta că a închis drumul de acces

la imobilul proprietatea lor.

Prin sentința nr. 2289 din 11

septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Buftea, s-a respins acțiunea ca

neîntemeiată, reținându-se că potrivit art. 1169 C. civ. sarcina probei revine

reclamantului și că reclamanții au chemat în judecată doi pârâți ca instanța să

constate care dintre aceștia le-a încălcat dreptul de a accede liber la

proprietatea lor sau dacă nici unul nu este culpabil pentru închiderea drumului

de acces, instanța să decidă pe terenul căruia dintre pârâți se poate institui

o servitute de trecere.

Împotriva sentinței de fond, au

declarat apel reclamanții, pe care au criticat-o pentru nelegalitate având în

vedere că și-au dovedit pretențiile acțiunea fiind admisibilă în parte față de

pârâtul G.T.

Prin decizia civilă nr. 1300 din 22 iunie 2004

Curtea de Apel București, secția IV-a civilă, au fost respinse excepțiile

privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamanților și de

inadmisibilitate a acțiunii invocate de pârâtul G.T., ca nefondată. A fost

admis apelul formulat de reclamanții I.D. și I.E. a fost schimbată cu tot

sentința de fond în sensul că a fost admisă acțiunea reclamanților lor

împotriva pârâtului G.T. pe care l-a obligat să ridice gardul de beton pentru

reîntregirea drumului sătesc conform raportului de expertiză întocmit de

expertul V.D. și a schiței anexe nr. 8 la acesta, iar în caz de neexecutare

autorizează pe reclamanți să aducă ei la îndeplinire această obligație pe

cheltuiala pârâtului. A fost respinsă acțiunea împotriva pârâtului D.V. pentru

lipsa calității procesuale pasive.

A fost respins capătul de cerere

subsidiar referitor la dreptul de servitute de trecere, ca rămas fără obiect.

În contra acestei decizii a formulat

recurs, pârâtul G.T., criticând-o pentru respingerea în totalitate a celor 3

excepții privind lipsa calității procesuale active a reclamanților, lipsa

calității procesuale pasive a intimatului-pârât și inadmisibilitate acțiunii,

instanța aducând motivați departe de a fi fondate juridic, care în esență duc

la încălcarea dreptului său de proprietate.

A mai susținut recurentul că

obligarea sa la ridicarea gardului, de asemenea i-a încălcat dreptul de proprietate

deposedându-l efectiv de teren, deși proprietatea sa este intabulată legal,

instanța de apel confundând dreptul său de proprietate cu dreptul de acces la

calea liberă.

Analizând motivele de recurs și

actele dosarului, se constată recursul nefondat.

Instanța de apel, corect a stabilit

că reclamanții I.D. și I.E. sunt proprietarii imobilului dobândit sub condiție

suspensivă și își justifică interesul de a întreprinde măsurile legale pentru a

beneficia de exercițiul drepturilor conferite de proprietate.

În cauză, a fost efectuată o

expertiză tehnică, care a statuat întocmirea defectuoasă a documentației

cadastrale pentru proprietatea pârâtului G.T., în sensul că drumul stradal

1327/1 cu lățimea de 22,99 ml a fost desființat parțial pe porțiunea finală.

Raportul de expertiză menționează

că, deși în actul de vânzare-cumpărare deținut de pârâtul G.T. rezultă că la sud

se află drumul stradal 1327/1 cu o lățime de 22,00 m, prin ridicarea gardului

pe o lățime de 22,87 ml, acest drum stradal a fost închis pentru accesul

celorlalți proprietari care dețineau proprietăți cu acces pe drumul, respectiv B.T.

și reclamanții I.

Prin încheierea de ședință din 4

septembrie 2003 a Judecătoriei Buftea obiecțiunile la raportul de expertiză,

formulate de pârât au fost respinse, motivat de faptul că expertul a respins obiectivele

stabilite de instanță, pârâtul nu a solicitat o contraexpertiză.

Prin urmare, pârâtul G.T. i-a

împiedicat pe reclamanți să exercite prerogativele dreptului de proprietate

asupra terenului pe care îl dețin dreptul de acces, dreptul de a folosi terenul

proprietate astfel cum corect s-a menționat în decizia recurată.

La dosar au fost depuse acte emise

de Primăria Berceni (adresele nr. 1134 din 16 iunie 2004 și nr. 1211 din 14

iunie 2004) din care rezultă, în mod indubitabil că drumul stradal 1327/1,

astfel cum a fost creat trebuie să permită accesul atât al reclamanților, cât

și a lui B.T. (V.G.).

Susținerile din recurs nu pot fi

primite în condițiile în care drumul stradal a fost creat pentru accesul

tuturor proprietarilor, dobândirea de către pârât a terenului, chiar intabulat

fiind, nu poate conduce la prejudicierea dreptului celorlalți proprietari.

Față de cele de mai sus, hotărârea

pronunțată de Curtea de Apel București este legală și temeinică, urmând ca

recursul declarat de pârât să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâtul G.T. împotriva deciziei civile nr. 1300 din 22

iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 5 iulie 2005.