ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.09.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6511/2005

HOTĂRÂRE
08.09.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6511/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7147 din 9

decembrie 2004, Judecătoria Târgu-Mureș a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanții C.C.F., C.M., C.V. și C.I., în contradictoriu cu pârâții F.V. și F.L.

A fost respinsă excepția privind

tardivitatea promovării cererii reconvenționale, s-a admis excepția lipsei

calității procesuale active a pârâtului-reclamant reconvențional, pentru

petitul de obligare a reclamantului-pârât să reamenajeze trotuarul și s-a

respins cererea reconvențională.

Pârâții au fost obligați să-și dea

consimțământul pentru edificarea de către reclamanți a gardului despărțitor,

conform certificatului de urbanism nr. 2516 din 16 octombrie 2003, în caz

contrar hotărârea ținând loc de consimțământ și să asigure accesul pentru

tencuirea și întreținerea peretelui exterior de la imobilul corp B situat pe

limita proprietății pârâților.

S-a respins cererea pentru

înscrierea acestei obligații în cartea funciară și s-a luat act că nu s-au

solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanții și pârâții sunt vecini, reclamanții

fiind proprietarii suprafeței de 722 mp teren și a corpurilor de clădire A și B

aflate pe teren, iar pârâții fiind proprietarii terenului și imobilului înscris

în C.F. nr.1430 II Târgu-Mureș.

Reclamanții au construit imobilul în

conformitate cu autorizația de construire nr. 868 din 13 iunie 2001, pentru

extindere parter și mansardă și au obținut certificatul de urbanism, prin care

se reglementează regimul tehnic al gardului împrejmuitor, stabilind că spre

stradă gardul va fi transparent, iar între proprietăți gardurile vor fi opace,

cu înălțimi de maxim 2,20 m.

În certificatul de urbanism există

mențiunea că pentru eliberarea autorizației de construire este necesar acordul

autentificat al proprietarilor, însă pârâții, care nu se opun la construirea

gardului, doresc ca acesta să fie transparent pentru a putea circula aerul și a

pătrunde lumina soarelui.

Reține instanța de fond că, gardul

neputând fi construit la o înălțime mai mare de 2,20 m și nefiind incinte

închise, susținerea pârâților că prin construirea gardului nu pătrund razele

solare nu este întemeiată.

Pârâții au formulat cerere

reconvențională prin care au solicitat ca reclamanții să fie obligați să dărâme

zidul despărțitor, cerere care se respinge, deoarece zidul a fost construit

după edificarea locuinței, iar cererea privitoare la obligarea reclamanților de

a reamenaja trotuarul se respinge pentru lipsa calității procesuale active,

pentru că trotuarul este domeniul orașului Târgu-Mureș.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel pârâții F.V. și F.L., iar Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin

decizia civilă nr. 184/A din 15 aprilie 2005, a declinat competența în favoarea

Tribunalului Mureș, reținând că, potrivit O.U.G. nr. 65/2004 privind

modificarea Codului de procedură civilă, apelurile aflate pe rolul curților de

apel se trimit spre competentă soluționare tribunalelor.

Primind dosarul, Tribunalul Mureș,

prin decizia civilă nr. 125 din 6 iunie 2005, a declinat competența de

soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș și, constatând

ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra conflictului.

Tribunalul a reținut că obiectul

cererii principale, cu care a fost investită instanța de fond este „obligație

de a face” și că, potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ., așa cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 65/2004, Curțile de Apel judecă apelurile declarate

împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță,

dacă prin lege nu se prevede altfel, iar cazurile în care tribunalele judecă

apeluri sunt expres prevăzute de art. 2 pct. 2 C. proc. civ.

Reține tribunalul, că art. II alin.

(3) din O.U.G. nr. 65/2004, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 493/2004,

se referă numai la apelurile care, potrivit art. 2 pct. 2 C. proc. civ., sunt

de competența tribunalelor. Or, obiectul acțiunii de față nu se încadrează în

situațiile prevăzute de acest text.

Înalta Curte, în baza art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a apelului, în

favoarea Tribunalului Mureș, pentru următoarele considerente.

Față de conținutul art. 2 pct. 2 și art.

3 pct. 2 C. proc. civ. de la data când s-a ivit conflictul negativ de

competență și de obiectul cererilor cu care a fost investită instanța de fond,

competența soluționării apelului aparținea Curții de Apel Târgu-Mureș, deoarece

art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 65/2004, modificat prin Legea nr. 493/2004,

prevedea în mod expres cazurile în care apelurile aflate pe rolul curților de

apel se trimiteau la tribunale. Potrivit textului menționat, trimiterea

apelurilor privea numai cazurile prevăzute la alin. (2) și nu toate apelurile aflate

pe rol, așa cum reține curtea de apel.

Or, art. II alin. (2) din O.U.G. nr.

65/2004 se referă la instanțele competente, potrivit prezentei ordonanțe, iar

prin ordonanță s-a stabilit competența tribunalelor de a soluționa apelurile

declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță: în

cererile de divorț; în cererile de împărțeală judiciară, cu excepția celor

care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului; în cererile privind raporturile

procesuale dintre părinți și copiii minori; în cererile privind filiația; în

alte cazuri expres prevăzute de lege.

În toate celelalte cazuri competența

soluționării apelurilor aparținea curților de apel.

Prin urmare, potrivit textelor

citate, tribunalul nu era instanța competentă să soluționeze apelul declarat de

pârâți, însă, în prezent, potrivit art. 2 pct. 2 C. proc. civ., așa cum a fost

modificat prin Legea nr. 219 din 5 iulie 2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000,

tribunalul este competent să soluționeze toate apelurile declarate împotriva

hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Întrucât prin această lege s-a

consacrat plenitudinea de competență materială a tribunalului în privința

judecării apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii,

se va stabili competența de soluționare a apelului declarat de pârâți împotriva

sentinței pronunțate de Judecătoria Târgu-Mureș, în favoarea Tribunalului

Mureș.

Stabilește competența de soluționare

a căii de atac în favoarea Tribunalului Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 septembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6525/2004
din circuitul civil, deci nu puteau fi înstrăinate, iar B.S. nu era proprietar, terenul aparținând soției sale S. Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 916/A din 16 aprilie 2004 a admis apelul pârâților C.I. și C.E. împotriva sentințe
ÎCCJ 2004-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5383/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5820/2003, reclamanții I.M.L. și I.G. au chemat în judecată pe pârâții F.T. și F.E., solicitând a se dispune grănițuire
ÎCCJ 2005-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5503/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2107 din 2 iunie 2003, reclamantul P.R. a chemat în judecată pe pârâții P.F. și P.L. pentru a fi obligați aceștia
ÎCCJ 2005-03-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2460/2005
recursul, solicitând admiterea lui și pe fond respingerea acțiunii introdusă de intimata-reclamantă G.I. Recursul declarat de pârâți este neîntemeiat. Din examinarea sentinței civile evocate în cererea de recurs se constată că ambele au avu
ÎCCJ 2004-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5616/2004
fața terenului nu este garantată de cartea funciară, ceea ce înseamnă că reclamanții nu sunt îndreptățiți să se extindă pe terenul pârâților, împrejurarea că parcela reclamanților nu are suprafață și front la stradă egale cu ale pârâților,
Sursă