ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 949/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 7 august 2003, reclamantul A.T. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând să se constate refuzul nejustificat al acestuia, de a-i rezolva petiția înregistrată la 3 iunie 2003, sub nr. 17/8307, precum și obligarea pârâtului, la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că, deși a solicitat Guvernului, prin Secretariatul General, sprijinul pentru internarea soției sale, suferindă de „scleroză multiplă”, la Căminul Spital nr. 3 București, nu a primit nici un răspuns. Prin sentința civilă nr. 1587 din 14 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins petiția ce i-a fost adresată, comunicând reclamantului, condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească, inclusiv consimțământul soției sale, pentru a putea fi internată în căminul spital.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul A.T., care a contestat în esență, primirea vreunui răspuns din partea Guvernului, și în termenul legal. Recursul nu este fondat. Cu adresa nr. 473 din 21 iulie 2003, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Inspecția Regională București, căreia Guvernul României i-a transmis, spre competentă soluționare, petiția reclamantului, i-a făcut cunoscut acestuia, condițiile pe care urmează să le îndeplinească, pentru ca soția sa să beneficieze de internarea în Căminul Spital nr. 3 București. Astfel fiind, legal și temeinic, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada vreunui refuz de a răspunde unei petiții, în condițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

De altfel, reclamantul însuși a confirmat primirea răspunsului, dar a considerat că acesta este consecința cererilor sale repetate la Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și nu poate fi asimilat răspunsului Guvernului României. Or, în condițiile în care s-a dovedit că petiția reclamantului a fost transmisă de Guvern, autorității competente să soluționeze, răspunsul formulat de aceasta din urmă face dovada implicit a îndeplinirii de către pârât a obligației legale de a răspunde petițiilor ce sunt adresate. În ce privește necomunicarea acestui răspuns în termen de 30 de zile, nu este relevantă, acest termen având un caracter de recomandare pentru autoritatea sesizată, împlinirea lui constituind momentul de la care pentru partea interesată curge termenul de sesizare al instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind, în raport cu aceste considerente, urmează a se aprecia că recursul declarat de A.T. nu este fondat, și în raport cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.T. împotriva sentinței civile nr. 1587 din 14 octombrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.