ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2916/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Z.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, anularea deciziei nr. 5595 din 14 noiembrie 2003, prin care i-a fost înlăturat gradul I de handicap. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că decizia a cărei anulare o solicită, este nelegală, deoarece a făcut dovada cu acte medicale, că are dreptul de a fi încadrat în gradul I de handicap. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 15/F din 11 februarie 2004, a respins acțiunea, ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, acțiunea a fost tardiv formulată, deoarece decizia contestată a fost comunicată reclamantului, la 25 noiembrie 2003, iar acțiunea a fost introdusă la 5 ianuarie 2004, fiind depășit termenul de 30 de zile. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul Z.M. În motivarea recursului a arătat că în mod greșit instanța a reținut tardivitatea acțiunii, deoarece el a trimis prin poștă, cererea, la 23 decembrie 2003, iar nu la 5 ianuarie 2004, cum greșit a reținut instanța. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7236 din 28 septembrie 2004, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Instanța a reținut că decizia a fost comunicată recurentului-reclamant, la data de 25 noiembrie 2003, împrejurare necontestată de părți, iar acțiunea la instanța de contencios administrativ a fost trimisă prin poștă, la data de 23 decembrie 2003, fapt ce rezultă atât din plicul aflat la dosar, cât și din recipisa poștală depusă în recurs de recurent, deci înaintea termenului prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Soluționând cauza în fond după casare, instanța de trimitere, prin sentința nr. 141/F/C din 29 noiembrie 2004, a admis acțiunea reclamantului, a anulat actul administrativ contestat și a obligat pe pârâtă să emită o nouă decizie prin care să-i recunoască reclamantului Z.M., gradul I de handicap.

Instanța a reținut în motivarea soluției că în mod nelegal i-a fost înlăturat gradul I de handicap, deoarece din actele prezentate rezultă că reclamantul a suferit un accident vascular în anul 1994, când nu împlinise vârsta standard de pensionare. Împotriva sentinței a declarat recurs în termen, pârâta Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului a susținut, în esență, că reclamantul nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 726/2002 al ministrului sănătății și familiei, pentru a fi încadrat în gradul I de handicap. Recursul este nefondat. Din actele medicale aflate în dosarul cauzei rezultă că intimatul-reclamant a fost diagnosticat cu hemiplegie dreapta post AVC și deficiență motorie, afecțiune de care suferă de la vârsta de 58 de ani, diagnostic care, de altfel, nu a fost contestat de recurenta-pârâtă.

Din ancheta socială efectuată la data de 7 noiembrie 2002, rezultă că acesta nu se deplasează și nu se autoservește. În anul 1994, intimatul-reclamant a suferit un accident vascular cerebral, iar din anul 1997 a beneficiat de facilitățile prevăzute de Legea nr. 53/1992, potrivit certificatului nr. 534 din 27 februarie 1997, cu asimilare în gradul de handicap grav, cu valabilitate permanentă și asistent personal, act ce a fost emis de către Comisia Teritorială de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți. Prin art. 59 din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, s-a dispus revizuirea tuturor persoanelor care beneficiau de certificat de încadrare într-un grad de handicap.

Ca urmare, a fost revizuită și hotărârea privind încadrarea intimatului-reclamant în grad de handicap și s-a emis certificatul nr. 4410 din 5 octombrie 2004, prin care aceeași comisie de specialitate a stabilit că acesta nu se încadrează în criteriile prevăzute de Legea nr. 519/2002 și îi recomandă să se adreseze primăriei locale, în vederea acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 17/2000, privind asistența socială a persoanelor vârstnice. Intimatul-reclamant a contestat soluția stabilită prin certificatul nr. 4410/2004, contestația fiind respinsă prin decizia nr. 5595 din 14 noiembrie 2003, stabilindu-i-se diagnosticul „hemiplegie dreaptă post AVC, HTA stadiul II, sechele post TBC”, menționându-se faptul că prezintă „complicația unei boli cardiovasculare, și nu handicap”.

La stabilirea acestei concluzii, Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a avut în vedere dispozițiile cap. I din Ordinul nr. 726/2002 al ministrului sănătății și familiei, potrivit cărora „certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap se vor emite numai pentru acele accidente vasculare cerebrale cu deficit motor, apărute anterior calității de asigurat în sistemul asigurărilor de stat, dar nu mai târziu de vârsta standard de pensionare”. În cauză, cum corect a reținut instanța de fond, reclamantul a suferit accidentul vascular în anul 1994, când nu împlinise vârsta standard de pensionare, astfel că în mod nelegal pârâta i-a înlăturat gradul I de handicap.

În consecință, față de cele de mai sus, se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți împotriva sentinței civile nr. 141/F/C din 29 octombrie 2004, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.