ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1559/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată sub nr. 586 din 6 aprilie 2004, la Curtea de Apel București, reclamantul B.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de

Pensii a municipiului București, ca, prin sentința ce se va pronunța, să se

dispună modificarea hotărârii nr. 11108/11854 din 9 martie 2004, emisă de

pârâtă, în sensul recunoașterii perioadei refugiului, ca fiind cuprinsă între 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1161 din 10 mai 2004, a

admis acțiunea formulată de reclamantul B.C., în contradictoriu cu pârâta Casa

de Pensii a municipiului București și a modificat hotărârea nr. 11108/11854 din

9 martie 2004, emisă de pârâtă, în sensul acordării drepturilor reclamantului,

începând cu 1 ianuarie 2004, pe perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

În motivarea soluției, s-a reținut

că fișa refugiatului și declarațiile martorilor S.G. și G.C., anexate de

reclamant, cererii pe care acesta a depus-o la pârâtă, atestă data începerii

perioadei refugiului, la 6 septembrie 1940.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în

temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că există

neconcordanță între declarațiile martorilor și „Fișa de evacuat”, cu privire la

data începerii perioadei de refugiu, la 19 octombrie 1940, iar nu la 6

septembrie 1940.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată

prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această

ordonanță, persoana, cetățean român care, în perioada arătată, a avut de

suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Declarația martorilor S.G. și G.C.

atestă faptul că la data de 6 martie 1940, reclamantul s-a refugiat, minor

fiind, împreună cu părinții săi, B.T.C. și B.E., din Cluj, în București,

reclamantul fiind elev în anii 1940 - 1948, la Liceul Aurel Vlaicu din București, unde a fost înscris în baza certificatului eliberat de

Școala primară de Stat nr. 2 din Cluj.

Înscrisul „Fișa refugiatului” nr. 5900

din 19 octombrie 1940 face, de asemenea, dovada certă a refugiului

reclamantului B.C., pe atunci elev în clasa I de liceu, împreună cu părinții

săi, B.T.C. și B.E. Se reține că la data completării acestei fișe, tatăl

reclamantului era deja încadrat în muncă, la unitatea de cale ferată din

București, realizând venituri peste 6000 lei lunar, motiv pentru care nu s-a

aprobat acordarea de ajutoare în haine, refugiatului-reclamant, elev în clasa I

de liceu, care completase fișa în acest scop.

În concluzie, instanța de fond a

reținut corect situația de fapt, pronunțând o hotărâre legală și temeinică. Pe

cale de consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi respins

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1161 din 10

mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2005.