ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4008/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 126 din 6 aprilie 2004, Tribunalul Botoșani a condamnat pe inculpatul S.S. la 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) din același cod. S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 150.000.000 lei daune morale părții civile H.P., fiind respinsă cererea acestuia de acordare a daunelor materiale. Totodată, a mai fost obligat inculpatul și la plata sumei de 8.448.505 lei cheltuieli de spitalizare plus dobânda legală, părții civile Spitalul Mavromati Botoșani.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În seara de 11 mai 2003, partea vătămată H.P. oprise autocisterna pe șosea, pentru a discuta cu un coleg ce staționa cu o altă autocisternă (martorul B.P.O.). Inculpatul împreună cu martorii S.L.G., B.M.A., B.C. și Ș.P., toți fiind în stare de ebrietate, au acostat-o și lovit-o fără motiv pe partea vătămată, care ajutată de martorii B.P.O. și M.N. a reușit să urce și să pornească mașina, iar cei cinci agresori au alergat după mașină, lovind cu pietre, fapt ce a determinat pe partea vătămată să oprească. În momentul în care a coborât din mașină a fost înconjurată de cei 5 tineri, iar inculpatul a scos un cuțit și a lovit-o de mai multe ori în zona toracică.

Raportul de constatare medico-legală a înscris că partea vătămată a prezentat, „plăgi înjunghiate regiunea toracică dorsală stânga, emfizem subcutanat, plăgi în regiunea sprâncenată și police drept, hidropneumotorax stâng”. S-a mai constatat că leziunile traumatice corporale au fost produse prin lovire cu un corp înțepător – tăietor (posibil cuțit) necesitând pentru vindecare 28-30 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind eroarea gravă de fapt săvârșită de instanță, când a reținut că este autorul faptei (acesta fiind de fapt vărul său N.V.) și greșita individualizare a pedepsei. Prin decizia nr. 140 din 17 mai 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței considerând neîntemeiate criticile formulate.

S-a apreciat că probele administrate au confirmat fără dubiu, că inculpatul este autorul infracțiunii. Martorii care au asistat la conflict au declarat că N.V. nu s-a aflat printre agresori, iar inculpatul în prezența apărătorului, la urmărirea penală a recunoscut că a lovit victima de mai multe ori cu cuțitul, cuțit predat a doua zi la poliție. Privitor la pedeapsă s-a reținut că s-a făcut o justă individualizare cu respectarea cerințelor art. 72 C. proc. pen. Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal inculpatul, motivele invocate fiind greșita încadrare juridică a faptei nereținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și greșita individualizare a pedepsei.

Recursul declarat nu este fondat. 1.- Infracțiunea de vătămare corporală gravă, având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., se deosebește de tentativa la infracțiunea de omor prin poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile ce intră în latura obiectivă a infracțiunii. În vreme ce în cazul infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen., făptuitorul acționează cu praeterintenție în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează cu intenție. Pentru stabilirea laturii subiective este necesar a se lua în seamă împrejurările săvârșirii faptei, obiectul folosit, intensitatea cu care s-a aplicat loviturile, zona corporală vizată, și urmările ce puteau fi produse.

Or, în cauză, este pe deplin dovedit că inculpatul a lovit victima de mai multe ori, folosind cuțitul instrument apt pentru a produce moartea, vizând zone corporale vitale, producându-i leziuni ce i-au pus în pericol viața, și făcând necesară intervenția chirurgicală de urgență. Așa fiind, instanțele în mod corect au reținut că inculpatul a acționat cu intenția de ucidere a victimei și că primejduirea vieții acesteia nu poate fi considerată un rezultat praeterintenționat, pentru a fi reținută incidența art. 182 C. pen. Prin urmare, încadrarea juridică dată faptei în dispozițiile art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., este corectă iar critica din recurs este neîntemeiată. 2.- În ce privește motivul de recurs vizând nereținerea în cauză a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

și acesta este nefondat. Potrivit prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă, săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității. Din verificarea lucrărilor cauzei se reține că inculpatul și cei 4 martori fiind în stare de ebrietate au provocat incidentul, fără nici un motiv, iar când partea vătămată a reușit ajutată de martori să urce în mașină să plece, inculpatul și ceilalți din grupul său au aruncat cu pietre fapt ce a determinat-o să oprească și să coboare timp în care a fost înconjurată de cei 5 și lovită cu cuțitul de inculpat.

În consecință nu se poate reține că inculpatul a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de provocarea din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, sau printr-o atingere gravă a demnității. În ce privește pedeapsa aplicată, se reține, că instanța procedând la stabilirea ei a acordat semnificație juridică tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. În cadrul cărora s-a considerat primordialitatea pericolului social concret al faptei agravat de împrejurările în care s-a săvârșit în timpul nopții și în loc public, dar și persoana inculpatului fără antecedente penale, dar cu o poziție oscilantă privind recunoașterea săvârșirii faptei. Cuantumul pedepsei corespunde și scopului ei așa cum este prevăzut în art. 52 C. pen., respectiv prevenția generală și specială.

Întrucât criticile formulate sunt neîntemeiate, Curtea potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul ca nefondat cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat. Se va deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 12 mai 2003 la 27 iulie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 140 din 17 mai 2004 a Curții de Apel Suceava. Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 12 mai 2003 până la 27 iulie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iulie 2004.