ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4008/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 126 din 6

aprilie 2004, Tribunalul Botoșani a condamnat pe inculpatul S.S. la 8 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) din același cod.

S-a făcut aplicarea art. 64 și art.

71 C. pen.

Pe latură civilă, inculpatul a fost

obligat la plata sumei de 150.000.000 lei daune morale părții civile H.P.,

fiind respinsă cererea acestuia de acordare a daunelor materiale.

Totodată, a mai fost obligat

inculpatul și la plata sumei de 8.448.505 lei cheltuieli de spitalizare plus

dobânda legală, părții civile Spitalul Mavromati Botoșani.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În seara de 11 mai 2003, partea

vătămată H.P. oprise autocisterna pe șosea, pentru a discuta cu un coleg ce

staționa cu o altă autocisternă (martorul B.P.O.).

Inculpatul împreună cu martorii

S.L.G., B.M.A., B.C. și Ș.P., toți fiind în stare de ebrietate, au acostat-o și

lovit-o fără motiv pe partea vătămată, care ajutată de martorii B.P.O. și M.N.

a reușit să urce și să pornească mașina, iar cei cinci agresori au alergat după

mașină, lovind cu pietre, fapt ce a determinat pe partea vătămată să oprească.

În momentul în care a coborât din mașină a fost înconjurată de cei 5 tineri,

iar inculpatul a scos un cuțit și a lovit-o de mai multe ori în zona toracică.

Raportul de constatare medico-legală

a înscris că partea vătămată a prezentat, „plăgi înjunghiate regiunea toracică

dorsală stânga, emfizem subcutanat, plăgi în regiunea sprâncenată și police

drept, hidropneumotorax stâng”.

S-a mai constatat că leziunile

traumatice corporale au fost produse prin lovire cu un corp înțepător – tăietor

(posibil cuțit) necesitând pentru vindecare 28-30 zile îngrijiri medicale și au

pus în primejdie viața victimei.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, motivele invocate fiind eroarea gravă de fapt săvârșită de

instanță, când a reținut că este autorul faptei (acesta fiind de fapt vărul său

N.V.) și greșita individualizare a pedepsei.

Prin decizia nr. 140 din 17 mai

2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat împotriva sentinței considerând neîntemeiate criticile formulate.

S-a apreciat că probele administrate

au confirmat fără dubiu, că inculpatul este autorul infracțiunii. Martorii care

au asistat la conflict au declarat că N.V. nu s-a aflat printre agresori, iar

inculpatul în prezența apărătorului, la urmărirea penală a recunoscut că a

lovit victima de mai multe ori cu cuțitul, cuțit predat a doua zi la poliție.

Privitor la pedeapsă s-a reținut că

s-a făcut o justă individualizare cu respectarea cerințelor art. 72 C. proc.

pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs

în termen legal inculpatul, motivele invocate fiind greșita încadrare juridică

a faptei nereținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen. și greșita individualizare a pedepsei.

Recursul declarat nu este fondat.

1.- Infracțiunea de vătămare corporală

gravă, având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei prevăzută de

art. 182 alin. (1) C. pen., se deosebește de tentativa la infracțiunea de omor

prin poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile ce intră în latura

obiectivă a infracțiunii. În vreme ce în cazul infracțiunii prevăzută de art.

182 C. pen., făptuitorul acționează cu praeterintenție în cazul tentativei la

infracțiunea de omor, acesta acționează cu intenție.

Pentru stabilirea laturii subiective

este necesar a se lua în seamă împrejurările săvârșirii faptei, obiectul

folosit, intensitatea cu care s-a aplicat loviturile, zona corporală vizată, și

urmările ce puteau fi produse.

Or, în cauză, este pe deplin dovedit că inculpatul a

lovit victima de mai multe ori, folosind cuțitul instrument apt pentru a

produce moartea, vizând zone corporale vitale, producându-i leziuni ce i-au pus

în pericol viața, și făcând necesară intervenția chirurgicală de urgență.

Așa fiind, instanțele în mod corect

au reținut că inculpatul a acționat cu intenția de ucidere a victimei și că

primejduirea vieții acesteia nu poate fi considerată un rezultat

praeterintenționat, pentru a fi reținută incidența art. 182 C. pen.

Prin urmare, încadrarea juridică

dată faptei în dispozițiile art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i)

C. pen., este corectă iar critica din recurs este neîntemeiată.

2.- În ce privește motivul de recurs

vizând nereținerea în cauză a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen. și acesta este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 73 lit.

b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă, săvârșirea infracțiunii sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din

partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității.

Din verificarea lucrărilor cauzei se

reține că inculpatul și cei 4 martori fiind în stare de ebrietate au provocat

incidentul, fără nici un motiv, iar când partea vătămată a reușit ajutată de

martori să urce în mașină să plece, inculpatul și ceilalți din grupul său au

aruncat cu pietre fapt ce a determinat-o să oprească și să coboare timp în care

a fost înconjurată de cei 5 și lovită cu cuțitul de inculpat.

În consecință nu se poate reține că

inculpatul a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții

determinată de provocarea din partea persoanei vătămate, produsă prin violență,

sau printr-o atingere gravă a demnității.

În ce privește pedeapsa aplicată, se

reține, că instanța procedând la stabilirea ei a acordat semnificație juridică

tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În cadrul cărora s-a considerat

primordialitatea pericolului social concret al faptei agravat de împrejurările

în care s-a săvârșit în timpul nopții și în loc public, dar și persoana

inculpatului fără antecedente penale, dar cu o poziție oscilantă privind

recunoașterea săvârșirii faptei.

Cuantumul pedepsei corespunde și

scopului ei așa cum este prevăzut în art. 52 C. pen., respectiv prevenția

generală și specială.

Întrucât criticile formulate sunt

neîntemeiate, Curtea potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge recursul ca nefondat cu obligarea inculpatului la

cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsă timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 12 mai 2003 la 27 iulie

2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 140 din 17 mai 2004 a

Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsă, timpul reținerii

și arestării preventive a inculpatului de la 12 mai 2003 până la 27 iulie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 iulie 2004.