ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3137/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9

septembrie 1999 la Tribunalul București, reclamanții

P.S.B., P.C. și P.O. au chemat în

judecată Consiliul General al Municipiului București, Direcția generală de

administrare a fondului imobiliar, SC H.N. SA și pe pârâții F.M. și F.A.

solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare

nr. 3977/18241 din 10 aprilie 1997 prin care SC H.N. SA a înstrăinat către

autoarea pârâtelor persoane fizice apartamentul de la parterul corpului B al

imobilului din București, compus din o cameră, un vestibul, bucătărie și WC

comun.

S-a solicitat și obligarea pârâților

persoane fizice să lase în deplină proprietate și liniștită posesie

apartamentul revendicat, ai cărui proprietari susțin că sunt în baza hotărârii

judecătorești nr. 3399 din 6 martie 1998, definitivă și irevocabilă.

În motivarea acțiunii, bazată în

drept pe dispozițiile art. 480, art. 966, art. 968 și art. 1303 C. civ., Legea

nr. 112/1995 și H.G. nr. 11/1997, s-a arătat că întregul imobil de la adresa

menționată a fost proprietatea autorilor lor, de la care s-a naționalizat

abuziv iar prin sentința civilă nr. 3399/1998 s-a dispus în contradictoriu cu

Consiliul local al municipiului București, restituirea unor apartamente situate

în cele trei corpuri de clădire, precum și a terenului aferent în suprafață de

1308 mp, dar în ciuda demersurilor apartamentul s-a vândut către chiriașa de

atunci M.F., pentru un preț de numai 7.366.500 lei, apreciat ca derizoriu, în

sensul art. 1303 C. civ.

Pe de altă parte, s-a susținut că

atitudinea vânzătorului, care fusese notificat să nu vândă, cât și a

cumpărătoarei, care locuia în aceeași curte cu reclamanta, dovedește cu

prisosință reaua-credință și ca atare contractul este lipsit de cauză.

După un prim ciclu procesual,

Tribunalul București a pronunțat sentința civilă nr. 1864 din 19 decembrie 2002

prin care a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.

În esență instanța a reținut că

titlul statului a fost desființat abia la 6 martie 1998 când prin sentința

civilă nr. 3393 din 6 martie 1998 s-a admis acțiunea în revendicare formulată

de reclamanți, că nu s-a dovedit reaua credință a cumpărătoarei, aceasta

nefiind notificată și că reclamanții nu au formulat cerere de restituire în

baza Legii nr. 112/1995, și că cererea de sistare a vânzării formulată la 17

ianuarie 1997 nefiind o probă a relei credințe a cumpărătoarei.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții, arătând că au solicitat nulitatea absolută a

contractului de vânzare cumpărare cu nr. 3977 din 10 aprilie 1997 pentru fraudă

la lege, întrucât atât dispozițiile Legii nr. 112/1995 cât și cele ale H.G. nr.

11/1997 nu permiteau vânzarea imobilelor naționalizate a căror situație nu era

definitivă rezolvată, că SC H.N. SA a fost înștiințată despre restituirea în

natură a imobilului, că naționalizarea s-a făcut fără a fi respectate

prevederile Decretului nr. 92/1950 și că titlul lor este mai caracterizat,

statul fiind un detentor precar și nu un proprietar.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia civilă nr. 459 A din 9 octombrie 2003 a respins ca

nefondat apelul reclamanților, reținând că pentru corpul B din imobil

reclamanții au solicitat doar despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, deci

nu se poate reține nici frauda la lege și nici cauza ilicită pentru constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, și că s-a reținut

corect de către instanța de fond buna credință a cumpărătorilor, aceștia

nefiind notificați despre intenția reclamanților de revendicare.

Împotriva deciziei pronunțate de

instanța de apel reclamanții au formulat recurs criticând pentru nelegalitate

și netemeinicie hotărârea.

În motivare reclamanții au arătat că

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

susținând că ambele instanțe au dat dovada de superficialitate în analiza

dosarelor ignorând demersurile repetate dovedite prin acțiunile depuse de a-și

redobândi proprietatea naționalizată abuziv.

Cu referire la sentința nr.

3399/1998 s-a arătat că s-a arătat că prin probele administrate în cauză și din

interpretarea lor instanța, nu era de natură să conducă la reținerea bunei

credințe a părților contractante ținând seama că acțiunea în revendicare era pe

rol la data vânzării.

Invocând motivul de casare prevăzut

la pct. 9 din art. 304 C. proc. civ. recurenții au arătat că hotărârile sau

pronunțat cu încălcarea Legii nr. 112/1995 și a H.G. nr. 11/1997 acte normative

care interzic vânzarea imobilelor revendicate.

Prin întâmpinare pârâții F. au

solicitat respingerea recursului.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru următoarele considerente:

În temeiul de drept invocat de

recurenți la art. 304 C. proc. civ., se prevede că modificarea sau casarea unor

hotărâri se poate cere pentru:

pct. 7–când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

pct. 9–când hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

pct. 10–când instanța nu s-a

pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate

care erau hotărâtorie pentru dezlegarea pricinii.

Într-adevăr este de reținut

contradictorialitatea deoarece deși acțiunea în revendicare era pe rol, s-a

considerat valabil contractul de vânzare cumpărare apreciind eronat că atât

vânzătorul cât și cumpărătorul au fost de bună credință.

De necontestat este că autoarea pârâților

locuia în aceeași curte cu reclamanta P.S.B., fiind la curent cu demersurile

lor de reintrare în proprietatea ce a aparținut părinților săi.

Fiind întrunite condițiile de

fraudare la lege în care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare se impune

admiterea acțiunii și constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare,

părțile urmând a fi repuse în situația anterioară.

În speță aceasta înseamnă

restituirea către pârâta M.F. a prețului încasat și având în vedere că s-a

constatat irevocabil anterior preluarea abuzivă de către stat a întregului

imobil din București corp B parter, în suprafață utilă de 41,47 mp iar prin

decesul chiriașei dreptul locativ s-a stins, se va admite și capătul de cerere

privind predarea în deplină proprietate și liniștită posesie de către pârâții

F. a imobilului.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. pârâții vor fi obligați la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către

recurenții reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de P.S.B. și de

P.O.P., decedat și continuat de P.S.F. împotriva deciziei civile nr. 459/A din

10 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează

această decizie precum și sentința civilă nr. 1864 din 19 decembrie 2002 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și rejudecând: admite acțiunea

formulată de reclamanții P.S.B., P.C. și P.O. (ambii decedați, ai cărei

succesor este P.S.F.).

Constată

nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat între Primăria

Municipiului București prin mandatar SC H.N. și M.F. (decedată, ai căror

succesori sunt pârâții F.M. și F.A.) la data de 10 aprilie 1997, având ca

obiect apartamentul situat în București, corp B parter, compus din vestibul, bucătărie,

cameră și WC comun, în suprafață utilă de 41,47 mp.

Dispune

repunerea în situația anterioară.

Obligă

pe pârâți să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul menționat.

Obligă

pe pârâți la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată, către recurenți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie

2005.