ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4464/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Popular al Raionului Tudor Vladimirescu, prin sentința penală nr. 1410 din 19 septembrie 1950 a condamnat pe inculpatul S.N. la 12 ani închisoare corecțională, pentru infracțiunea de deținere de metale prețioase, prevăzută de art. 1, 2 și 14 din legea nr. 284/1947. De asemenea, în baza art. 80 și art. 25 pct. 6 C. pen. anterior, a dispus confiscarea monedelor din aur, precum și confiscarea totală a averii. S-a reținut că, până la 2 august 1959, inculpatul a deținut, contrar dispozițiilor legale, 402 monede de aur. Tribunalul Capitalei, Colegiul II penal prin decizia penală nr. 1645 din 28 septembrie 1959 a respins recursul declarat de inculpat.

Examinând hotărârile atacate în raport de motivele invocate, dar și potrivit art. 410 alin. (3), cu referire la alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 1 și 2 din Legea nr. 284/1947 persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub orice formă, valută efectivă, cecuri și ordine de plată, disponibil în conturi și creanțe în valută străină în țară și străinătate, erau obligați ca în termen de 15 zile de la publicarea acestei legi în M. Of. să le predea B.N.R., contra plății în lei la cursul oficial. Aceeași obligație revenea conform art. 5 din lege, celor ce dobândesc astfel de valori după intrarea în vigoare a legii. Nerespectarea acestor prevederi era infracțiune și se pedepsea conform art. 14 din lege, cu închisoare de la 5 la 25 ani, și amenda egală cu încincitul valorii confiscate, fără a se putea acorda circumstanțe atenuante.

Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior, în cazul infracțiunilor săvârșite în dauna economiei naționale printre care și cele prevăzute de Legea nr. 284/1947 putea fi aplicată pedeapsa complimentară a confiscării averii, urmând să se țină seama de gradul de pericol social al faptei și de persoana infractorului. Aceste dispoziții erau în contradicție atât cu Constituția României, în vigoare la data adoptării și aplicării acestor acte normative cât și cu D.U.D.O. Astfel, prin art. 15 și art. 17 din Constituția României s-a stabilit că „nici o lege nu poate confisca averile și că proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat, decât pentru cauze de utilitate publică”. De asemenea, conform art. 8 și 10 din Constituția din 1949 s-a stabilit că „proprietatea particulară și dreptul la moștenire sunt garantate și recunoscute de lege”.

Prin art. 12 din Constituția din 1952 s-a prevăzut că „dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare de pe lângă casă, asupra obiectelor casnice, de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra obiectelor casnice, de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra proprietății persoanei a cetățenilor sunt ocrotite de lege”. În sfârșit, potrivit art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat că „orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea lui”. Față de caracterul imperativ al dispozițiilor constituționale, așa cum ele au evoluat, cât și față de documente de drept internațional, se constată că normele penale cuprinse în Legea nr. 284/1947 erau îndreptate arbitrar împotriva proprietății cetățeanului, fiind neconstituționale la data condamnării inculpatului.

Și pedeapsa complementară a confiscării averii inculpatului aplicată pe lângă pedeapsa principală, aducea atingere dreptului de proprietate, ceea ce era împotriva principiilor constituționale și de drept constituțional. Așa fiind, Curtea în temeiul art. 414 1 , art. 385 15 pct. 2 lit. d) și art. 410 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., va admite recursul în anulare, va casa hotărârile pronunțate și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., va achita pe inculpatul S.N., pentru infracțiunea prevăzută de art. 1, 2 și 14 din Legea nr. 284/1947. Va fi înlăturată pedeapsa complementară a confiscării monedelor de aur conform proceselor-verbale aflate la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 1410 din 19 septembrie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu și deciziei penale nr. 1645 din 28 septembrie 1959 a Tribunalului Capitalei, Colegiul II, privind pe inculpatul S.N. Casează hotărârile atacate. În baza art,11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul S.N., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de metale prețioase, prevăzută de art. 1, 2 și 14 din Legea nr. 284/1947. Înlătură pedeapsa complimentară a confiscării averii, precum și măsura confiscării monedelor de aur conform proceselor-verbale aflate la dosarul cauzei.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2004.