ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4464/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Popular al Raionului

Tudor Vladimirescu, prin sentința penală nr. 1410 din 19 septembrie 1950 a

condamnat pe inculpatul S.N. la 12 ani închisoare corecțională, pentru

infracțiunea de deținere de metale prețioase, prevăzută de art. 1, 2 și 14 din

legea nr. 284/1947.

De asemenea, în baza art. 80 și art.

25 pct. 6 C. pen. anterior, a dispus confiscarea monedelor din aur, precum și

confiscarea totală a averii.

S-a reținut că, până la 2 august

1959, inculpatul a deținut, contrar dispozițiilor legale, 402 monede de aur.

Tribunalul Capitalei, Colegiul II

penal prin decizia penală nr. 1645 din 28 septembrie 1959 a respins recursul

declarat de inculpat.

Examinând hotărârile atacate în

raport de motivele invocate, dar și potrivit art. 410 alin. (3), cu referire la

alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 1 și 2 din Legea nr.

284/1947 persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub orice

formă, valută efectivă, cecuri și ordine de plată, disponibil în conturi și

creanțe în valută străină în țară și străinătate, erau obligați ca în termen de

15 zile de la publicarea acestei legi în M. Of. să le predea B.N.R., contra

plății în lei la cursul oficial.

Aceeași obligație revenea conform

art. 5 din lege, celor ce dobândesc astfel de valori după intrarea în vigoare a

legii.

Nerespectarea acestor prevederi era

infracțiune și se pedepsea conform art. 14 din lege, cu închisoare de la 5 la

25 ani, și amenda egală cu încincitul valorii confiscate, fără a se putea

acorda circumstanțe atenuante.

Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C.

pen. anterior, în cazul infracțiunilor săvârșite în dauna economiei naționale

printre care și cele prevăzute de Legea nr. 284/1947 putea fi aplicată pedeapsa

complimentară a confiscării averii, urmând să se țină seama de gradul de

pericol social al faptei și de persoana infractorului.

Aceste dispoziții erau în

contradicție atât cu Constituția României, în vigoare la data adoptării și

aplicării acestor acte normative cât și cu D.U.D.O.

Astfel, prin art. 15 și art. 17 din

Constituția României s-a stabilit că „nici o lege nu poate confisca averile și

că proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat, decât pentru

cauze de utilitate publică”. De asemenea, conform art. 8 și 10 din Constituția

din 1949 s-a stabilit că „proprietatea particulară și dreptul la moștenire sunt

garantate și recunoscute de lege”.

Prin art. 12 din Constituția din

1952 s-a prevăzut că „dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și

economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit și gospodăriei

auxiliare de pe lângă casă, asupra obiectelor casnice, de uz personal, cât și

dreptul de moștenire asupra obiectelor casnice, de uz personal, cât și dreptul

de moștenire asupra proprietății persoanei a cetățenilor sunt ocrotite de lege”.

În sfârșit, potrivit art. 17 din

D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat că

„orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod

arbitrar de proprietatea lui”.

Față de caracterul imperativ al

dispozițiilor constituționale, așa cum ele au evoluat, cât și față de documente

de drept internațional, se constată că normele penale cuprinse în Legea nr.

284/1947 erau îndreptate arbitrar împotriva proprietății cetățeanului, fiind

neconstituționale la data condamnării inculpatului.

Și pedeapsa complementară a confiscării averii

inculpatului aplicată pe lângă pedeapsa principală, aducea atingere dreptului

de proprietate, ceea ce era împotriva principiilor constituționale și de drept

constituțional.

Așa fiind, Curtea în temeiul art.

414

1

, art. 385

15

pct. 2 lit. d) și art. 410 alin. (1)

pct. 3 C. proc. pen., va admite recursul în anulare, va casa hotărârile

pronunțate și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., va achita pe inculpatul S.N., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 1, 2 și 14 din Legea nr. 284/1947.

Va fi înlăturată pedeapsa

complementară a confiscării monedelor de aur conform proceselor-verbale aflate

la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 1410 din 19 septembrie 1959 a

Tribunalului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu și deciziei penale nr.

1645 din 28 septembrie 1959 a Tribunalului Capitalei, Colegiul II, privind pe

inculpatul S.N.

Casează hotărârile atacate.

În baza art,11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul S.N.,

pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de metale prețioase, prevăzută de

art. 1, 2 și 14 din Legea nr. 284/1947.

Înlătură pedeapsa complimentară a

confiscării averii, precum și măsura confiscării monedelor de aur conform

proceselor-verbale aflate la dosarul cauzei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

septembrie 2004.