ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2446/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 11 decembrie 2003, reclamantul C.C. a chemat în judecată Ministerul

Apărării Naționale, solicitând obligarea pârâtului să-i recunoască și să-i

acorde calitatea de veteran de război și drepturile aferente, potrivit Legii nr.

44/1994.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în primăvara anului 1944, în zona vremelnic ocupată de

armata sovietică, a fost mobilizat la executarea unor tranșee de front în

localitatea Țibeni, județul Suceava, participând efectiv la această activitate

militară, în perioada aprilie - mai 1944.

Prin sentința nr. 97 din 1

aprilie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințele art. 1 sau 2 din

Legea nr. 44/1994, pentru a-i putea fi acordată calitatea de veteran de război.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamantul C.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

menționat că a dovedit împrejurarea că timp de 2 săptămâni în primăvara anului

1944, a fost mobilizat de armata sovietică, la executarea de tranșee de front,

în care sens a depus la dosar, 2 declarații de martori, autentificate la

notariat, depoziții confirmate și de faptul că urmele tranșeelor există și

astăzi, astfel cum a constatat și Primăria comunei Satu Mare, în înscrisul emis

la 8 noiembrie 2002.

Prin întâmpinare, pârâtul a

invocat nulitatea recursului, în raport cu prevederile art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., întrucât recursul formulat de reclamant nu cuprinde

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și nici dezvoltarea lor.

Pe fondul cauzei, pârâtul a

arătat că nu sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 44/1994,

întrucât nu s-au dovedit cele două cerințe, și anume, faptul că reclamantul ar

fi fost mobilizat în mod obligatoriu și că ar fi luptat în armata altui stat.

Cât privește împrejurarea că

există declarațiile a 2 martori, care confirmă susținerile reclamantului,

acestea nu pot fi reținute, neîncadrându-se în prevederile art. 5 din aceeași

lege, care reglementează în mod expres și limitativ, situațiile în care poate

fi folosită proba testimonială.

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul îndeplinește

cerințele de formă prevăzute de lege, susținerea pârâtului privind nulitatea

cererii, nefiind întemeiată.

Recursul este, însă,

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, potrivit art. 1 din

Legea nr. 44/1994, republicată, au calitatea de veteran de război, persoanele

care au participat la primul sau al doilea război mondial, în armata română și

s-au aflat în situațiile enumerate la lit. a) - g).

De asemenea, sunt

considerați veterani de război, printre alții, conform art. 2 lit. b) din

același act normativ, locuitorii provinciilor românești, vremelnic ocupate în

perioada 1940 - 1945, care au fost încorporați sau mobilizați în mod

obligatoriu și au luptat în armatele altor state, în cazul în care și-au

păstrat sau redobândit cetățenia română și domiciliul în România.

Legea stabilește la art. 5,

că determinarea calității de veteran de război se face pe bază de acte oficiale

eliberate de organele Ministerului Apărării Naționale, prin care se confirmă

situațiile prevăzute la art. 1 și 2. În alin. (4) al textului de lege, se

prevede că în cazurile în care cei îndreptățiți nu posedă livret militar ori nu

li se poate elibera dovada necesară datorită inexistenței sau distrugerii

arhivelor, confirmată în scris, calitatea de veteran de război se va determina

de către comisiile de reconstituire, cu martori, în condițiile prevăzute de

lege și de metodologia stabilită în acest scop, de ministerul de resort.

Instanța de fond a reținut o

corectă situație de fapt, constatând că reclamantul nu se încadrează în nici

una din situațiile reglementate de Legea nr. 44/1994, pentru a obține calitatea

de veteran de război.

În acest sens, probele au

fost în mod judicios interpretate, reclamantul neputând fi considerat nici

premilitar, întrucât nu a fost identificat, ca atare, de către U.M. 02405

Pitești, care a comunicat faptul că în cadrul formațiunilor de pregătire

premilitară Suceava și Rădăuți nu au fost premilitari repartizați pentru

prestarea în folosul unităților angajate în acțiuni militare, a unor munci de

război (lucrări de drumuri și fortificații).

Față de acest răspuns

negativ, instanța a procedat corect, reținând că reconstituirea cu martori a

calității de veteran de război a reclamantului, care avea doar 16 ani în

perioada aprilie - mai 1944, nu se poate face.

În consecință, criticile

formulate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C. împotriva sentinței civile nr. 97 din 1 aprilie 2004, a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2005.