ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2446/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 11 decembrie 2003, reclamantul C.C. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, solicitând obligarea pârâtului să-i recunoască și să-i acorde calitatea de veteran de război și drepturile aferente, potrivit Legii nr. 44/1994. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în primăvara anului 1944, în zona vremelnic ocupată de armata sovietică, a fost mobilizat la executarea unor tranșee de front în localitatea Țibeni, județul Suceava, participând efectiv la această activitate militară, în perioada aprilie - mai 1944. Prin sentința nr. 97 din 1 aprilie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințele art. 1 sau 2 din Legea nr. 44/1994, pentru a-i putea fi acordată calitatea de veteran de război. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul C.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a menționat că a dovedit împrejurarea că timp de 2 săptămâni în primăvara anului 1944, a fost mobilizat de armata sovietică, la executarea de tranșee de front, în care sens a depus la dosar, 2 declarații de martori, autentificate la notariat, depoziții confirmate și de faptul că urmele tranșeelor există și astăzi, astfel cum a constatat și Primăria comunei Satu Mare, în înscrisul emis la 8 noiembrie 2002. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat nulitatea recursului, în raport cu prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., întrucât recursul formulat de reclamant nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și nici dezvoltarea lor. Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că nu sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 44/1994, întrucât nu s-au dovedit cele două cerințe, și anume, faptul că reclamantul ar fi fost mobilizat în mod obligatoriu și că ar fi luptat în armata altui stat. Cât privește împrejurarea că există declarațiile a 2 martori, care confirmă susținerile reclamantului, acestea nu pot fi reținute, neîncadrându-se în prevederile art. 5 din aceeași lege, care reglementează în mod expres și limitativ, situațiile în care poate fi folosită proba testimonială. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute de lege, susținerea pârâtului privind nulitatea cererii, nefiind întemeiată. Recursul este, însă, nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 44/1994, republicată, au calitatea de veteran de război, persoanele care au participat la primul sau al doilea război mondial, în armata română și s-au aflat în situațiile enumerate la lit. a) - g). De asemenea, sunt considerați veterani de război, printre alții, conform art. 2 lit. b) din același act normativ, locuitorii provinciilor românești, vremelnic ocupate în perioada 1940 - 1945, care au fost încorporați sau mobilizați în mod obligatoriu și au luptat în armatele altor state, în cazul în care și-au păstrat sau redobândit cetățenia română și domiciliul în România.

Legea stabilește la art. 5, că determinarea calității de veteran de război se face pe bază de acte oficiale eliberate de organele Ministerului Apărării Naționale, prin care se confirmă situațiile prevăzute la art. 1 și 2. În alin. (4) al textului de lege, se prevede că în cazurile în care cei îndreptățiți nu posedă livret militar ori nu li se poate elibera dovada necesară datorită inexistenței sau distrugerii arhivelor, confirmată în scris, calitatea de veteran de război se va determina de către comisiile de reconstituire, cu martori, în condițiile prevăzute de lege și de metodologia stabilită în acest scop, de ministerul de resort. Instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, constatând că reclamantul nu se încadrează în nici una din situațiile reglementate de Legea nr. 44/1994, pentru a obține calitatea de veteran de război.

În acest sens, probele au fost în mod judicios interpretate, reclamantul neputând fi considerat nici premilitar, întrucât nu a fost identificat, ca atare, de către U.M. 02405 Pitești, care a comunicat faptul că în cadrul formațiunilor de pregătire premilitară Suceava și Rădăuți nu au fost premilitari repartizați pentru prestarea în folosul unităților angajate în acțiuni militare, a unor munci de război (lucrări de drumuri și fortificații). Față de acest răspuns negativ, instanța a procedat corect, reținând că reconstituirea cu martori a calității de veteran de război a reclamantului, care avea doar 16 ani în perioada aprilie - mai 1944, nu se poate face. În consecință, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinței civile nr. 97 din 1 aprilie 2004, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.