ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 115/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 184 din 13 aprilie

2005, Tribunalul Botoșani a declinat în favoarea Curții de Apel Suceava,

competența soluționării acțiunii formulate de reclamantul U.P., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Centrul Militar

Județean Botoșani, având ca obiect recunoașterea calității sale de veteran de

război și a drepturilor aferente, conform Legii nr. 44/1994.

Judecând în fond pricina, Curtea de

Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 248 din 6 iulie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că petentul nu a putut face dovada calității de

veteran de război, cazul său neîncadrându-se în nici una dintre situațiile

prevăzute de art. 2 din Legea nr. 44/1994. În ceea ce privește stabilirea

calității de veteran de război, prin reconstituirea cu martori, potrivit Legii

nr. 322/1943, s-a reținut că această probațiune este admisibilă, doar pentru

solicitanții născuți anterior datei de 31 august 1927, or reclamantul s-a

născut la data de 8 iunie 1928.

Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat

recurs, în termen legal, reclamantul U.P., criticându-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, prin motivele de recurs

formulate, recurentul-reclamant a arătat că i-au fost încălcate drepturile la

care are vocație, în virtutea Legii nr. 44/1994, privind veteranii de război,

instanța de fond făcând o greșită aplicare a prevederilor acestui act normativ

și ignorând actele depuse la dosar.

Recurentul-reclamant a mai susținut

că este irelevantă împrejurarea că este născut în anul 1928, câtă vreme foști

colegi ai săi, alături de care a luptat înainte de anul 1944 și după aceea,

deși sunt născuți în același an, au primit recunoașterea calității de veteran

de război.

În fine, recurentul-reclamant a mai

criticat soluția instanței de fond, și pentru a se fi întemeiat exclusiv pe

acte și pe interpretarea legii, în condițiile în care proba cu martori i-a fost

în mod nelegal refuzată.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte, examinând hotărârea

atacată, în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., cu probele administrate și prin prisma criticilor recurentului, reține

temeinicia acesteia, pentru următoarele considerațiuni.

După cum însuși recurentul-reclamant

a menționat în cuprinsul acțiunii sale, în anul 1944 avea vârsta de 16 ani și

executa pregătire premilitară în comuna Cristești, după care, în luna martie a

aceluiași an, a fost mobilizat, ca premilitar, de Armata Română, zona județului

Botoșani fiind considerată zonă de război.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

44/1994, (M. Of. nr. 783/28.10.2002) au calitatea de veteran de război,

participanții la primul sau al doilea război mondial, în armata română, care au

luptat în unități militare, au acționat în unități speciale, în întreprinderi

furnizoare de material de război, au devenit invalizi de război, prizonieri de

război, etc.

Art. 2 din același act normativ

enumeră și alte categorii de persoane, care sunt, de asemenea, considerați

veterani de război.

Actele și lucrările dosarului

evidențiază, astfel cum în mod corect s-a reținut și de către instanța de fond,

că recurentul-reclamant nu se încadrează și nu a făcut parte din nici o

categorie din cele expres menționate în lege, pentru a-i fi conferită calitatea

de veteran de război.

Totodată, în situația

recurentului-reclamant, corect s-a reținut că, în lipsa înscrisurilor

doveditoare, nu este admisibilă proba cu martori, pentru a se determina, de

către comisiile de reconstituire ale Ministerului Apărării Naționale, în

condițiile legii, calitatea de veteran de război, întrucât acte normative

incidente stabilesc că nu pot apela la acest mijloc de probațiune, decât cei

născuți anterior datei de 31 august 1927, care în perioada operativității

subinspectoratelor de pregătire militară, aveau împlinită vârsta de 17 ani,

ceea ce nu este cazul recurentului U.P., născut la data de 8 iunie 1928.

În fine, Înalta Curte reține netemeinicia criticilor

și afirmațiilor recurentului-reclamant, și în considerarea faptului că,

potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 752/1942, privind educația și

instrucția extrașcolară și pregătirea militară, numai băieții ce aveau

împlinită vârsta de 17 ani, erau obligați să efectueze instrucția premilitară.

Așa fiind, constatând corecta

aplicare și interpretare a prevederilor legale incidente în cauză, de către

instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul U.P. împotriva sentinței civile nr. 248 din 6 iulie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 ianuarie 2006.