ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4492/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC P. SA Arad a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, contestând decizia nr. 265 din 19 aprilie 2002 și procesul-verbal din 22 februarie 2002, privind obligația de a plăti la bugetul de stat, suma de 15.021.826 lei, reprezentând majorări de întârziere și penalități T.V.A., impozit pe profit și majorări de întârziere, impozit pe dividende și majorări, precum și penalități aferente.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență, că societatea, în anul 1998, a suferit în realitate, o pierdere de 14.090.671 lei, datorită vânzării către un număr de 24 societăți, a diferite mărfuri, a căror contravaloare nu a mai putut fi recuperată, firmele respective fiind declarate falimentare; în consecință, veniturile care să fie grevate de aceste impozite, nefiind încasate, nici impozitele și majorările calculate de organele de control nu sunt datorate. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 278 din 28 august 2003, a respins acțiunea formulată de SC P. SA Arad, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că plata parțială, și nu cu întârziere a T.V.A., a fost constatată prin procesele-verbale anterioare (procesul-verbal din 17 noiembrie 1999, procesul-verbal de control nr. 184/1999 și procesul-verbal din 25 septembrie 1999), stabilindu-se, atât obligația de plată a T.V.A., cât și a majorărilor de întârziere aferente, respectiv a penalităților de întârziere. În ceea ce privește procesul-verbal încheiat în 22 februarie 2002, contestat în prezenta cauză, conține doar reactualizarea majorărilor de întârziere aferente T.V.A., stabilite prin procesele-verbale anterioare și cum societatea nu le-a contestat și nu a fost exonerată de la plata T.V.A., SC P. SA Arad datorează majorări de întârziere aferente taxei, precum și penalități.

Aceeași situație s-a reținut și cu privire la impozitul pe profit, arătându-se că prin procesul-verbal din 22 februarie 2002, s-a procedat la actualizarea majorărilor de întârziere stabilite prin procesele-verbale anterioare. Cu privire la impozitul pe dividende, instanța de fond a considerat că sunt datorate de societate, în temeiul art. 3 din O.G. nr. 26/1995. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că la data controalelor anterioare nu avea cunoștință despre starea de solvabilitate a firmelor cărora le-a livrat marfa, iar la data declarării falimentului acestora, au trecut pe pierderi sumele datorate, dar nu li s-a admis scutirea și de plata penalităților și a dobânzilor aferente.

Această situație privește atât T.V.A. - ul, cât și impozitul pe profit. A mai precizat că textele legale, invocate atât de organul de control financiar, cât și de instanța de fond, ar putea crea prin interpretare, o astfel de obligație în sarcina societății, dar nici o normă de drept nu prevede explicit că trebuie să plătești impozite pentru un venit care în realitate, nu există. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Este incontestabil că procesul-verbal de control din 22 februarie 2002, care face obiectul prezentei cauze, conține doar reactualizarea majorărilor de întârziere aferente T.V.A.

- ului și impozitului pe profit, stabilite prin procese-verbale anterioare, respectiv procesul-verbal de control nr. 184 din 22 ianuarie 1999, procesul-verbal de control din 25 iunie 1999 și procesul-verbal de control din 17 noiembrie 1999. Nici unul dintre aceste procese-verbale nu a fost contestat de reclamantă, societatea beneficiind la un moment dat, de eșalonări la plată a acestor debite. Cum reclamanta nu a contestat procesele-verbale anterioare în ceea ce privește plata impozitului pe profit și a T.V.A., procesul-verbal de control din 22 februarie 2002, consemnând doar obligația de plată a majorărilor de întârziere și a penalităților aferente, aceasta nu mai poate pune în discuție, legalitatea sau nelegalitatea obligației de plată a acestor impozite și taxe, iar cum majorările și penalitățile au caracter accesoriu, în raport cu debitul principal, nici a acestor din urmă sume.

Apărarea recurentei, cu privire la falimentul societăților debitoare și a trecerii pe pierderi în următorii ani, a sumelor neîncasate, nu poate influența soluția instanței. Pe de o parte, pentru T.V.A., obligația de plată, potrivit dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 3/1992, republicată, preluate și în O.U.G. nr. 17/2000, ia naștere la data efectuării livrării de bunuri, transferul proprietății bunurilor mobile și/sau prestării serviciilor și în concluzie, era datorată de la această dată, indiferent de încasarea prețului pentru aceste operațiuni, iar pe de altă parte, după declararea falimentului societăților debitoare, au fost trecute pe pierderi, sumele neîncasate, diminuându-se astfel, impozitul în anii 2001 - 2002. În ceea ce privește impozitul pe dividende, se reține a fi datorat, în temeiul art. 3 din O.G.

nr. 26/1995, potrivit cărora societatea avea obligația să vireze la bugetul de stat, impozitul pe dividende în anul 1998, calculat și evidențiat până la data de 31 decembrie 1998. Pentru toate aceste considerente și cum în cauză nu se constată nici motivele de casare de ordine publică, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P. SA Arad împotriva sentinței civile nr. 278 din 18 august 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2004.