ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4492/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea

contenciosului administrativ, reclamanta SC P. SA Arad a chemat în judecată

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad,

contestând decizia nr. 265 din 19 aprilie 2002 și procesul-verbal din 22

februarie 2002, privind obligația de a plăti la bugetul de stat, suma de

15.021.826 lei, reprezentând majorări de întârziere și penalități T.V.A.,

impozit pe profit și majorări de întârziere, impozit pe dividende și majorări,

precum și penalități aferente.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat în esență, că societatea, în anul 1998, a suferit în realitate, o pierdere de 14.090.671 lei, datorită vânzării către un număr de 24

societăți, a diferite mărfuri, a căror contravaloare nu a mai putut fi recuperată,

firmele respective fiind declarate falimentare; în consecință, veniturile care

să fie grevate de aceste impozite, nefiind încasate, nici impozitele și

majorările calculate de organele de control nu sunt datorate.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 278 din 28 august 2003,

a respins acțiunea formulată de SC P. SA Arad, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că plata parțială, și nu cu întârziere a T.V.A., a fost

constatată prin procesele-verbale anterioare (procesul-verbal din 17 noiembrie

1999, procesul-verbal de control nr. 184/1999 și procesul-verbal din 25

septembrie 1999), stabilindu-se, atât obligația de plată a T.V.A., cât și a

majorărilor de întârziere aferente, respectiv a penalităților de întârziere.

În ceea ce privește procesul-verbal

încheiat în 22 februarie 2002, contestat în prezenta cauză, conține doar

reactualizarea majorărilor de întârziere aferente T.V.A., stabilite prin

procesele-verbale anterioare și cum societatea nu le-a contestat și nu a fost

exonerată de la plata T.V.A., SC P. SA Arad datorează majorări de întârziere

aferente taxei, precum și penalități.

Aceeași situație s-a reținut și cu

privire la impozitul pe profit, arătându-se că prin procesul-verbal din 22

februarie 2002, s-a procedat la actualizarea majorărilor de întârziere

stabilite prin procesele-verbale anterioare.

Cu privire la impozitul pe

dividende, instanța de fond a considerat că sunt datorate de societate, în

temeiul art. 3 din O.G. nr. 26/1995.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

la data controalelor anterioare nu avea cunoștință despre starea de

solvabilitate a firmelor cărora le-a livrat marfa, iar la data declarării

falimentului acestora, au trecut pe pierderi sumele datorate, dar nu li s-a

admis scutirea și de plata penalităților și a dobânzilor aferente.

Această situație privește atât T.V.A.

- ul, cât și impozitul pe profit.

A mai precizat că textele legale,

invocate atât de organul de control financiar, cât și de instanța de fond, ar

putea crea prin interpretare, o astfel de obligație în sarcina societății, dar

nici o normă de drept nu prevede explicit că trebuie să plătești impozite

pentru un venit care în realitate, nu există.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Este incontestabil că procesul-verbal

de control din 22 februarie 2002, care face obiectul prezentei cauze, conține

doar reactualizarea majorărilor de întârziere aferente T.V.A. - ului și

impozitului pe profit, stabilite prin procese-verbale anterioare, respectiv

procesul-verbal de control nr. 184 din 22 ianuarie 1999, procesul-verbal de

control din 25 iunie 1999 și procesul-verbal de control din 17 noiembrie 1999.

Nici unul dintre aceste procese-verbale

nu a fost contestat de reclamantă, societatea beneficiind la un moment dat, de

eșalonări la plată a acestor debite.

Cum reclamanta nu a contestat procesele-verbale

anterioare în ceea ce privește plata impozitului pe profit și a T.V.A.,

procesul-verbal de control din 22 februarie 2002, consemnând doar obligația de

plată a majorărilor de întârziere și a penalităților aferente, aceasta nu mai

poate pune în discuție, legalitatea sau nelegalitatea obligației de plată a

acestor impozite și taxe, iar cum majorările și penalitățile au caracter

accesoriu, în raport cu debitul principal, nici a acestor din urmă sume.

Apărarea recurentei, cu privire la

falimentul societăților debitoare și a trecerii pe pierderi în următorii ani, a

sumelor neîncasate, nu poate influența soluția instanței.

Pe de o parte, pentru T.V.A.,

obligația de plată, potrivit dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 3/1992,

republicată, preluate și în O.U.G. nr. 17/2000, ia naștere la data efectuării

livrării de bunuri, transferul proprietății bunurilor mobile și/sau prestării

serviciilor și în concluzie, era datorată de la această dată, indiferent de

încasarea prețului pentru aceste operațiuni, iar pe de altă parte, după

declararea falimentului societăților debitoare, au fost trecute pe pierderi,

sumele neîncasate, diminuându-se astfel, impozitul în anii 2001 - 2002.

În ceea ce privește impozitul pe

dividende, se reține a fi datorat, în temeiul art. 3 din O.G. nr. 26/1995,

potrivit cărora societatea avea obligația să vireze la bugetul de stat,

impozitul pe dividende în anul 1998, calculat și evidențiat până la data de 31

decembrie 1998.

Pentru toate aceste considerente și

cum în cauză nu se constată nici motivele de casare de ordine publică, se va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC P.

SA Arad împotriva sentinței civile nr. 278 din 18 august 2003 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 iunie 2004.