ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1578/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 26 martie

2003, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr.

73/P/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul M.L.,

pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și față

de L.V., pentru instigare la această infracțiune.

Plângerea formulată de

petiționarul C.V. împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca nefondată,

prin sentința penală nr. 88 din 20 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Petiționarul a declarat

recurs împotriva sentinței curții de apel solicitând casarea hotărârii și

judecarea intimatelor pentru infracțiunile reclamate.

Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă

că, la 28 ianuarie 2003, C.V. s-a adresat parchetului cu plângere împotriva

numitelor M.L., judecător la Judecătoria Arad și L.V. învinuindu-le de

comiterea infracțiunii de fals intelectual și respectiv, de instigare la fals.

Petiționarul a arătat că, prin sentința civilă nr. 3558 din 19 mai 1997,

judecătorul M.L. a admis în mod nelegal, plângerea contravenientei L.V. și a

anulat procesul verbal de contravenție nr. 12 din 26 iunie 1995 întocmit de

Consiliul local al municipiului Arad – Serviciul de Urbanism prin care se

constatase efectuarea fără autorizație a unor modificări în imobilul locuit de

L.V., constatând că fapta este prescrisă. S-a motivat că lucrările au fost

executate în anul 1992, așa cum rezultă din declarația martorei G.H., deși în

realitate această martoră a arătat că aceste lucrări s-au executat în anul

1994.

În urma cercetărilor

efectuate de parchet s-a constatat că faptele reclamate de C.V. sunt reale,

alterarea realității de către judecător cu intenția de a justifica soluția

adoptată reprezentând un fals.

În rezoluția dispusă de

procuror s-a motivat, de asemenea, că întrucât fapta a fost comisă la 19 mai

1997, a intervenit prescripția răspunderii penale conform art. 122 alin. (1)

lit. d) C. pen., motiv pentru care, potrivit art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen., nu se poate începe urmărirea penală împotriva celor două intimate.

Înalta Curte constată că

soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de parchet, în aceste

condiții, este temeinică și legală și că, sentința pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara prin care s-a dispus respingerea plângerii împotriva rezoluției

procurorului corespunde dispozițiilor prevăzute de lege.

În consecință, recursul declarat de

petiționarul C.V. urmează să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul C.V. împotriva deciziei penale nr. 88/ PI din

20 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurentul petiționar

să plătească suma de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 martie 2005.