Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2004
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 246/2004

HOTĂRÂRE
21.01.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 246/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 449/2003 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționarul C.C. a solicitat în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea deciziei civile nr. 2580/R din 23 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosar nr. 4751/2002. În motivarea cererii de revizuire, se susține că hotărârea a cărei revizuire se solicită este potrivnică deciziei civile nr. 1843/1998 pronunțată de Tribunalul Argeș prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanții sunt proprietarii suprafeței de teren pe care este construit imobilul în litigiu. De asemenea prin aceeași decizie nr. 1843/1998 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că adeverința nr. 1814/1998 și autorizația de construcție nu reprezintă titlu de proprietate valabil pentru intimatul-pârât C.I.

Precizează petiționarul în motivarea cererii de revizuire că după rejudecarea cauzei, ca urmare a casării cu trimitere în vederea rejudecării, dispusă prin decizia civilă nr. 1843/1998 s-a pronunțat de către Judecătoria Pitești sentința civilă nr. 909/1999 prin care s-a admis acțiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului formulată în contradictoriu cu SC B. SA Topoloveni. Că apelul declarat de pârâta SC B. SA Topoloveni împotriva sentinței civile 9099/1999 a fost admis de același Tribunal Argeș prin decizia civilă nr. 979/2002, care a schimbat în tot sentința instanței de fond în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

În sfârșit se arată în cererea de revizuire că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 979/2002 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost respins prin decizia civilă nr. 2580/R din 23 decembrie 2002 a cărei revizuire se solicită, ultimele două hotărâri fiind potrivnice deciziei civile nr. 1843/1998 pronunțată de același Tribunal Argeș. Examinându-se cererea de revizuire întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., față de hotărârile pronunțate și despre care se afirmă că sunt potrivnice, se constată că cererea este nefondată, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: O hotărâre judecătorească prin care s-a consfințit un drept în mod irevocabil, se bucură de prezumția absolută de adevăr ( res judicata pro veritate habetur ) și nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre.

Principiul lucrului judecat împiedică nu numai o nouă judecată, având același obiect, aceeași cauză, fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că dreptul recunoscut unei părți și constatările reținute printr-o hotărâre judecătorească nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească, dată într-un alt proces. Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează posibilitatea revizuirii atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate.

În asemenea situații executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat. În cazul în care hotărârile supuse revizuirii sunt însă pronunțate în același dosar, aflat în diferite faze procesuale, sau în cicluri procesuale succesive, rezultate în urma admiterii unor căi de atac ordinar prin care s-a dispus desființarea unor hotărâri și reluarea judecății, iar nu în dosare, diferite cererea de revizuire nu poate fi primită, problema existenței unor hotărâri potrivnice punându-se numai atunci când hotărârile au fost pronunțate în dosare diferite.

Examinând cererea de față în raport cu principiile enunțate se constată că hotărârile despre care se afirmă că sunt potrivnice au fost pronunțate în același dosar care a parcurs faze procesuale diferite, în cicluri procesuale succesive după cum urmează. Prin sentința civilă nr. 10.216 din 8 decembrie 1997 (dosar 11.259/1996) pronunțată de Judecătoria Pitești s-a respins acțiunea formulată de reclamanții C.C. și E., împotriva pârâților C.I., C.F., SC B. SRL Pitești și SC B. SA, sucursala județeană Argeș, filiala Topoloveni, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra unui imobil construit în comuna Poiana Lacului, sat Samara, județul Argeș. Prin decizia civilă nr. 1843 din 29 iunie 1998 (dosar 2077/1998) pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanții C.C.

și C.E. împotriva sentinței civile nr. 10216 din 8 decembrie 1997 pronunțată de Judecătoria Pitești, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra dreptului pretins de reclamanți, care având posesia bunului nu au la îndemână decât acțiunea în constatare, neputând formula o acțiune în revendicarea imobilului. Rejudecând cauza, după apel, Judecătoria Pitești pronunță sentința civilă nr. 9099/28 noiembrie 1999 (dosar 3138/1999) prin care admite acțiunea reclamanților C.C. și C.E. și constată că aceștia sunt proprietarii casei tip vilă situată în comuna Poiana Lacului, sat Samara, județ Argeș. Apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 9099 din 26 noiembrie 1999 pronunțată de Judecătoria Pitești, de către SC R.V.A.

SA București (lichidator al pârâtei B. SA Pitești intrată în faliment) a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr. 2955 din 24 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă (dosar 1728/2000). Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC R.V.A. SA București, care este admis prin decizia civilă nr. 1247/R din 9 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, (dosar nr. R/2253/2001) și se casează decizia civilă nr. 2955 din 24 noiembrie 2000, cauza fiind trimisă spre rejudecarea apelului la același tribunal. Rejudecând apelul după casare cu trimitere, Tribunalul Argeș, secția civilă, pronunță decizia civilă nr. 979 din 7 iunie 2002 prin care admite apelul declarat de SC R.V.A.

SA București (lichidator al SC B. SA) împotriva sentinței civile 9099/26 noiembrie 1999, pronunțată de Judecătoria Pitești, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de C.C. și C.E. ca neîntemeiată, (dos. 4767/2001. Împotriva acestei decizii pronunțate în apel în al doilea ciclu procesual parcurs de dosar ca urmare a casării cu trimitere, au declarat recurs reclamantul C.C., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2580/R din 23 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, în dosar nr. R/4751/2002. Așa fiind, se constată că în cauză nu s-au pronunțat două hotărâri definitive, potrivnice, în două dosare diferite, și că acțiunea reclamanților a parcurs în același dosar două cicluri procesuale succesive ca urmare a exercitării căilor de atac.

În consecință, nefiind îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. cererea de revizuire se respinge.

DECIDE: Respinge cererea de revizuire formulată de C.C. împotriva deciziei nr. 2580/R din 23 decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 159/2003
Ei solicită admiterea cererii de revizuire și anularea celei din urmă hotărâri, care este sentința civilă nr. 4562 din 3 iunie 1999 pronunțată de Judecătoria Pitești. Prin sentința civilă nr. 4804 din 5 iunie 2001, Judecătoria Pitești a dec
ÎCCJ 2003-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3830/2003
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5150 din 10 mai 2000 a Judecătoriei Pitești, s-a admis acțiunea formulată așa cum a fost precizată și completată de re
ÎCCJ 2004-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 979/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 octombrie 1997 H.E. și I.G., decedat în cursul procesului și succedat în drepturi de I.E. și I.G. au chemat în judecată pe Consiliul Local T
ÎCCJ 2004-12-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7113/2004
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea din 19 noiembrie 2003 revizuienții B.D., B.T. și B.S.I. au solicitat, în contradictoriu cu intimații V.G., V.C., I.C.M., I.V.C., Co
ÎCCJ 2005-02-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1168/2005
în materia fondului funciar se judecă în primă instanță de judecătorii, fiind supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel. Prin urmare, curtea de apel a reținut că hotărârea judecătoriei a fost pronunțată în materia fondului
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă