ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1895/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1895/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1788 din 24 septembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Arad s-a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului J.D. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de executorul judecătoresc V.Șt., pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. Soluția a fost menținută de Tribunalul Arad care, prin decizia penală nr. 520 din 22 noiembrie 2004, a respins recursul petiționarului. Ambele instanțe au reținut că executorul judecătoresc V.Șt. nu a săvârșit nici o faptă penală în cadrul efectuării procedurii de executare a sentinței civile nr. 272/1999 a Tribunalului Arad și că soluția emisă de procuror este legală și temeinică.
Împotriva deciziei pronunțate de tribunal, deși rămasă definitivă, J.D. a declarat recurs pe care Curtea de Apel Timișoara l-a respins, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 13 din 10 ianuarie 2005. Petiționarul a declarat din nou recurs, de data aceasta împotriva deciziei curții de apel, de asemenea definitivă. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând actele dosarului și având în vedere dispozițiile art. 278 1 art. 416 pct. 6 și art. 385 1 C. proc. pen., constată că, în mod corect, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca inadmisibil, recursul petiționarului întrucât sentința pronunțată de Judecătoria Arad a rămas definitivă în fața Tribunalului Arad și că potrivit legii, o hotărâre definitivă nu este supusă niciunei căi ordinare de atac.
În consecință, recursul declarat fiind nefondat, urmează a se respinge cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul J.D. împotriva deciziei penale nr. 13/ R din 10 ianuarie 2005 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.