ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5998/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2

C. proc. civ., recurs în anularea deciziei civile nr. 2724 din 19 decembrie

2002 a Curții de Apel Cluj cu motivarea că hotărârea criticată a fost

pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond și că aceasta este, totodată, vădit netemeinică.

S-a arătat că, la data de 12 decembrie

1996 când pârâții R.A.E. și R.M. au cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995

apartamentul în litigiu de la SC C.A. SA părțile cunoșteau că reclamanții R.E. și

R.V. formulaseră deja, la data de 23 iulie 1996 cerere de restituire a

imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995.

Existând conivență frauduloasă între

vânzător și cumpărători, pârâții nu se pot prevala, s-a susținut, de

dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recursul în anulare urmează să fie

respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin acțiune, reclamanții R.E. și R.V. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâții R.A.E., R.M., SC C.A. SA prin

lichidator SC A.T.P. SA și Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca,

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la

data de 12 decembrie 1996 între pârâți, având ca obiect apartamentul situat în

Cluj Napoca, și rectificarea intabulării în cartea funciară.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că au construit imobilul în litigiu, în conformitate cu prevederile

Legii nr. 4/1973 iar în baza Decretului nr. 223/1974 bunul a trecut în

proprietatea Statului Român.

Reclamanții au precizat că este nul

contractul de vânzare-cumpărare, deoarece preluarea imobilului, în baza

Decretului nr. 223/1974 s-a făcut fără titlu, acest act normativ încălcând atât

prevederile Constituției din 1965 cât și pe cele ale tratatelor la care România

este parte.

Prin întâmpinare, pârâții persoane fizice

au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că au cumpărat

imobilul în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, în cauză fiind

incidente dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 2119 din 7

martie 2002, Judecătoria Cluj Napoca a respins acțiunea, reținând, în esență că

reclamanții nu au făcut dovada faptului că au formulat cerere în temeiul Legii

nr. 112/1995, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pentru

restituirea în natură a bunului, astfel încât pârâții sunt de bună credință iar

în speță se aplică prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 846 din 10

septembrie 2002 Tribunalul Cluj a admis în parte apelul formulat de reclamanți,

a schimbat în parte sentința menționată, a admis în parte acțiunea, a constatat

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1996 și a dispus

rectificarea intabulării în cartea funciară.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a considerat că prin preluarea cotei de ½ din imobilul

respectiv s-a sistat, comunitatea de bunuri a reclamanților, soți, în mod

nelegal deoarece împărțeala se putea realiza numai prin hotărâre

judecătorească.

În consecință actul prin care bunul a

intrat în proprietatea Statului, s-a arătat, este lovit de nulitate absolută

același regim avându-l și actele subsecvente, motiv pentru care acțiunea a fost

admisă ca întemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2724 din 19

decembrie 2002, Curtea de Apel Cluj, cu majoritate de voturi, a admis recursul

formulat de pârâți cu motivarea că imobilul în litigiu nu a fost partajat prin

cele două decizii de preluare iar la data perfectării actului de

vânzare-cumpărare, imobilul se afla în întregime în proprietatea Statului

Român.

S-a susținut, de asemenea, că pârâții

sunt de bună credință astfel încât nu sunt motive pentru a se constata

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect bunul

respectiv.

CURTEA reține următoarele :

Reclamanții R.E. și R.V. au figurat

înscriși ca proprietari ai apartamentului nr. 1 situat în Cluj Napoca, înscris

în C.F. 58507 Cluj Napoca sub A+1, nr. top 914/S/I.

În temeiul Decretului nr. 223/1974, în

baza deciziilor nr. 294 din 20 iulie 1983 și nr. 53 din 18 februarie 1984

imobilul a trecut în proprietatea Statului Român care și-a intabulat dreptul în

cartea funciară.

La data de 12 decembrie 1996, SC C.A. SA

Cluj-Napoca a vândut pârâților R.A.E. și R.M., în temeiul Legii nr. 112/1995

apartamentul menționat; cumpărătorii și-au intabulat dreptul de proprietate în

cartea funciară.

Comisia județeană pentru aplicarea Legii

nr. 112/1995 prin hotărârea nr. 33 din 20 februarie 1998 a soluționat cererea

formulată de reclamanta R.V. la 27 iulie 1996 în sensul că pentru cota de

½ aparținând acesteia i-au fost acordate despăgubiri în sumă de

97.479.399 lei.

Reclamantului R.E., pentru cota sa de

½, anterior plecării sale din țară și emiterii deciziei administrative

de preluare în temeiul Decretului nr.223/1974 i-au fost acordate despăgubiri în

cuantum de 40.000 lei.

Potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989 actele juridice de înstrăinare având ca obiect

imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută în afară

de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.

Art. 1899 alin. (2) C. civ. prevede că

buna credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce

alege rea-credință.

În speță, reclamanții nu au făcut dovada

că pârâții-cumpărători au cunoscut că cel de la care au dobândit imobilul,

Statul Român, nu avea toate însușirile cerute de lege spre a-și putea transfera

proprietatea.

Pârâții R.A.E. și R.M. au cumpărat

apartamentul în litigiu în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 pentru

reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuință

trecute în proprietatea Statului, care au permis chiriașilor titulari de

contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari

sau moștenitorilor acestora să cumpere aceste apartamente.

Față de considerentele menționate, CURTEA

va respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

împotriva deciziei civile nr. 2724 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel Cluj.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 noiembrie 2004.