ÎCCJ, Decizia nr. 242/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată sub nr. 9315

din 28 februarie 2003, la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, C.A.

a solicitat să fie efectuate cercetări, cu privire la săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.

pen., de către judecătorul P.G., președinte al Curții de Apel Galați, în

legătură cu soluționarea unor cauze, având ca obiect acțiuni referitoare la

dreptul de autor formulate de către petiționar.

Prin rezoluția nr. 140/P/2003 din 26

mai 2003, procurorul desemnat să examineze plângerea a dispus neînceperea

urmăririi penale, față de judecătorul P.G., pentru săvârșirea infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a reținut că, din actele

premergătoare efectuate, a rezultat că petiționarul C.A. a fost reclamant în

mai multe procese, având ca obiect pretenții pe care le-a formulat, cu privire

la unele invenții și inovații realizate la SC M.M. SA, iar soluțiile pronunțate

de completele de judecată, din care a făcut parte judecătorul P.G., nu i-au

fost favorabile.

În motivarea rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, s-a relevat că, din examinarea soluțiilor

pronunțate de completele din care a făcut parte judecătorul P.G., rezultă că

acest judecător nu a săvârșit nici o faptă penală, precum și că petiționarul a

exercitat, împotriva acelor soluții, căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva rezoluției menționate,

petiționarul a formulat plângere, cerând reanalizarea cauzei.

Prin rezoluția nr. 55623/9053/2003

din 13 ianuarie 2004, procurorul șef al secției de urmărire penală și

criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, a respins plângerea, cu motivarea că susținerile formulate de

petiționar se referă la critici susceptibile a fi invocate în cadrul căilor de

atac, ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești, de care nu este

mulțumit.

Întemeindu-se pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul a formulat plângere, împotriva acestei rezoluții,

susținând că judecătorul P.G., îndeplinindu-și defectuos atribuțiile de

serviciu, i-a adus mari prejudicii, cu ocazia soluționării dosarelor în care a

solicitat să i se acorde drepturi bănești pentru invenții și inovații.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin sentința nr. 45 din 17 martie 2004, a respins plângerea, ca

nefondată, cu motivarea că, din actele dosarului, rezultă că judecătorul P.G.

și-a îndeplinit atribuțiile ce i-au revenit în limitele competențelor stabilite

prin lege, iar petiționarul a avut posibilitate să exercite căile legale de

atac, împotriva hotărârilor de care nu a fost mulțumit.

S-a mai relevat că nu se poate

considera că ar exista indicii, că judecătorul reclamat ar fi săvârșit vreo

faptă penală, cât timp soluțiile ce le-a pronunțat sunt rezultatul unei

deliberări comune a completului din care a făcut parte, iar eventualele

temeiuri de nemulțumire ale petiționarului pot face obiectul motivelor de

casare, pe care are posibilitatea să le invoce în cadrul căilor de atac prevăzute

de lege.

Petiționarul a declarat recurs,

împotriva sentinței, susținând că soluția de respingere a plângerii este

nefondată, deoarece nu s-a ținut seama că, prin hotărârile pronunțate,

judecătorul P.G. și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile ce i-au revenit,

producându-i, astfel, mari prejudicii.

Subliniind că, prin felul în care

judecătorul P.G. a soluționat procesele ce fac obiectul plângerii, au fost

favorizate firmele străine, împotriva cărora a formulat acțiunea, petiționarul

a cerut casarea sentinței, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale și trimiterea cauzei la procuror, în vederea efectuării urmăririi penale

față de judecătorul respectiv.

Recursul nu este fondat.

Este adevărat că, prin art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, se prevede că, „după

respingerea plângerii făcute, conform art. 275-278, împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,

date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la

data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și

278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza

în primă instanță”.

Mai este de observat că petiționarul

C.A. a recurs cu plângere la instanță, numai după respingerea plângerii făcute,

conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale, astfel că a respectat condițiile stabilite prin art. 278 C.

proc. pen., la care se face referire prin art. 278

1

alin. (1) din

același cod.

Dar, din examinarea dosarului nr. 140/P/2003,

rezultă că actele premergătoare efectuate de procurorul căruia i s-a repartizat

plângerea justifică, în mod neîndoielnic, rezoluția de neîncepere a urmăririi

penale, față de judecătorul P.G., astfel că soluția de respingere a plângerii

adresate de petiționar instanței este temeinică și legală.

Sub acest aspect, aprecierea din

considerentele sentinței că judecătorul vizat prin plângere și-a exercitat

activitatea în limita atribuțiilor stabilite de dispozițiile legale, precum și

că soluțiile ce le-a pronunțat constituie rezultatul acordului la care au ajuns

membrii completelor din care a făcut parte, în urma unei deliberări comune,

sunt în deplină concordanță cu conținutul deciziilor la care petiționarul s-a

referit și cu celelalte acte ale dosarului.

Pe de altă parte, așa cum corect s-a

considerat prin sentința pronunțată, criticile formulate de petiționar, prin

plângerile cu care s-a adresat procurorului și instanței, nu pot constitui,

prin natura lor, temeiuri care să îndreptățească tragerea la răspundere a unui

judecător, pentru soluția adoptată prin participarea sa la deliberare într-un

proces, ci erau susceptibile de a face doar obiectul motivelor ce le putea

invoca, în sprijinul căilor de atac ce le-ar fi exercitat, împotriva

hotărârilor de care a fost nemulțumit.

Constatându-se, astfel, că prima

instanță a ajuns în mod corect la concluzia că nu există indicii, privind

săvârșirea unei fapte penale de către judecătorul împotriva căruia a fost îndreptată

plângerea, se impune a se reține că soluția de respingere a plângerii,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, corespunde exigențelor

cerute de lege.

În consecință, urmează ca recursul

declarat de petiționarul C.A. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea sa la

plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul C.A., împotriva sentinței nr. 45 din 17 martie 2004 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.

Obligă pe petiționar să plătească

statului suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

20 septembrie 2004.