ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2752/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 572 din 20

iunie 2003 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte

acțiunea introdusă de reclamanta M.A.D. și a obligat Primarul municipiului

București să se pronunțe asupra notificării formulate pe temeiul Legii nr. 10/2001.

A fost respinsă acțiunea față de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001

deoarece aceasta nu are calitate procesuală pasivă.

În motivarea sentinței se arată că pârâta

avea obligația să răspundă la notificarea ce i-a fost adresată în termen de 60

de zile, ceea ce aceasta nu a făcut deși avea obligația legală să o facă în

temeiul art. 23 alin. (1), raportat la art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de Primarul General al

municipiului București a fost respins de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 521 din 25 noiembrie 2003, care a considerat

sentința atacată temeinică și legală, pârâta obligată încălcându-și obligațiile

cei reveneau potrivit Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărârii a declarat

recurs Municipiului București prin Primarul General invocând motivele de casare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține în esență în termenul de 60 de

zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare,

partea având numai dreptul la despăgubiri dacă dovedește existența unui

prejudiciu, în plus termenul curge de la data depunerii tuturor actelor

doveditoare.

Recursul se privește ca nefondat.

Motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 nu este întemeiat deoarece hotărârea atacată nu este lipsită de temei

legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Reclamanta a notificat Primăria

municipiului București prin executorul judecătoresc la 13 august 2001,

conformându-se prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 23 din aceeași lege pârâta,

în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării avea obligația să se

pronunțe prin decizia sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de

restituire în natură.

Deoarece pârâta nu a răspuns în acest

termen (acțiunea a fost introdusă la 17 martie 2003) în mod legal instanța a

obligat-o să se pronunțe asupra notificării.

Faptul că recurenta ar putea fi

sancționată cu plata unor despăgubiri nu închide reclamantei calea unei acțiuni

în justiție pentru a i se răspunde, pozitiv sau negativ, la notificare.

Împrejurarea că reclamanta a depus sau nu

toate actele, în opinia pârâtei, pentru a dovedi cele solicitate prin

notificare este o problemă de fond ce trebuia avută în vedere la soluționarea

notificării, indiferent de modul de soluționare. Acesta însă nu exonerează

persoana publică notificată de obligația de a răspunde notificării dacă

termenul prevăzut de lege în acest scop a expirat, cum este cazul în speță.

Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 521

din 25 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7

aprilie 2005