ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2752/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 572 din 20 iunie 2003 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanta M.A.D. și a obligat Primarul municipiului București să se pronunțe asupra notificării formulate pe temeiul Legii nr. 10/2001. A fost respinsă acțiunea față de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 deoarece aceasta nu are calitate procesuală pasivă. În motivarea sentinței se arată că pârâta avea obligația să răspundă la notificarea ce i-a fost adresată în termen de 60 de zile, ceea ce aceasta nu a făcut deși avea obligația legală să o facă în temeiul art. 23 alin. (1), raportat la art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de Primarul General al municipiului București a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 521 din 25 noiembrie 2003, care a considerat sentința atacată temeinică și legală, pârâta obligată încălcându-și obligațiile cei reveneau potrivit Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs Municipiului București prin Primarul General invocând motivele de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține în esență în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare, partea având numai dreptul la despăgubiri dacă dovedește existența unui prejudiciu, în plus termenul curge de la data depunerii tuturor actelor doveditoare.

Recursul se privește ca nefondat. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 nu este întemeiat deoarece hotărârea atacată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Reclamanta a notificat Primăria municipiului București prin executorul judecătoresc la 13 august 2001, conformându-se prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Conform art. 23 din aceeași lege pârâta, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării avea obligația să se pronunțe prin decizia sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. Deoarece pârâta nu a răspuns în acest termen (acțiunea a fost introdusă la 17 martie 2003) în mod legal instanța a obligat-o să se pronunțe asupra notificării.

Faptul că recurenta ar putea fi sancționată cu plata unor despăgubiri nu închide reclamantei calea unei acțiuni în justiție pentru a i se răspunde, pozitiv sau negativ, la notificare. Împrejurarea că reclamanta a depus sau nu toate actele, în opinia pârâtei, pentru a dovedi cele solicitate prin notificare este o problemă de fond ce trebuia avută în vedere la soluționarea notificării, indiferent de modul de soluționare. Acesta însă nu exonerează persoana publică notificată de obligația de a răspunde notificării dacă termenul prevăzut de lege în acest scop a expirat, cum este cazul în speță. Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 521 din 25 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 aprilie 2005