ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3886/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 6 iunie 2006, reclamanții I.E., I.G.D. și H.E. au solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor în sumă de 400.000 Euro, pentru imobilul situat în București. Prin sentința civilă nr. 1258 din 3 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, fiind obligată pârâta Primăria Municipiului București să emită o dispoziție de restituire a imobilului situat în fosta stradă B. nr. 75, respectiv teren în suprafață de 500 mp, și construcție demolată, prin propunerea de acordare a despăgubirilor în favoarea reclamanților, în condițiile Legii nr. 247/2005 și s-a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Primăria Municipiului București prin Primarul General, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - în cauză, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, nu are calitate procesuală pasivă, neavând personalitate juridică; - potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțate asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii, astfel că instanța nu se poate subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu poate soluționa fondul notificării, cât timp procedura administrativă nu a fost finalizată; - instanța nu poate obliga pârâta să emită o dispoziție ca urmare a notificării cu care a fost sesizată, atunci când aceasta nu a soluționat notificarea.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 423 din 7 iunie 2007, a admis apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea față de pârâta, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reținut, că în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005 pârâta Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Criticile expuse în celelalte motive le-a apreciat ca nefontate întrucât reclamanții au înaintat notificarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 în urmă cu peste 5 ani, nefiind soluționată, deși au fost atașate actele de proprietate și de calitate procesuală și nici nu li s-a pus în vedere reclamanților să completeze dosarul cu alte înscrisuri doveditoare. Cât privește evaluarea despăgubirilor, instanța de fond, nu a procedat decât la obligarea Primăriei Municipiului București să emită decizie de acordarea despăgubirilor, în favoarea reclamanților, în condițiile Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea criticilor de nelegalitate recurentul a susținut, în esență, că termenul de 60 de zile, pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în sensul că nu mai deține probe, precizări ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării. Pe de altă parte, instanța nu se poate subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu poate soluționa fondul notificării atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Unitatea deținătoare notificată are obligația, instituită prin art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în vigoare, la data pronunțării notificării) ca, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării și a depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Asemenea obligație îi revenea pârâtului și în ipoteza reglementată prin art. 24 alin. (1) din lege, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, situație când persoanei îndreptățite trebuie să i se facă o ofertă de restituire prin echivalent.

Termenul în care trebuie să se pronunțe unitatea deținătoare este unul imperativ și nu de recomandare, cum greșit susține recurentul. Pe de altă parte, reclamanții-intimați au depus actele doveditoare și nici nu li s-a pus în vedere să completeze dosarul cu alte acte doveditoare, cum corect a reținut ambele instanțe. Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 423 din 7 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 423 din 7 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2008.