ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3886/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3886/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 6 iunie 2006, reclamanții
I.E., I.G.D. și H.E. au solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului
București, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor
în sumă de 400.000 Euro, pentru imobilul situat în București.
Prin sentința civilă nr. 1258 din 3
octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a, s-a admis în
parte acțiunea formulată de reclamanți, fiind obligată pârâta Primăria
Municipiului București să emită o dispoziție de restituire a imobilului situat
în fosta stradă B. nr. 75, respectiv teren în suprafață de 500 mp, și
construcție demolată, prin propunerea de acordare a despăgubirilor în favoarea
reclamanților, în condițiile Legii nr. 247/2005 și s-a respins acțiunea față de
pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe, a
declarat apel Primăria Municipiului București prin Primarul General,
criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- în cauză, Comisia pentru aplicarea
Legii nr. 10/2001, nu are calitate procesuală pasivă, neavând personalitate
juridică;
- potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001,
unitatea deținătoare este obligată să se pronunțate asupra cererii de
restituire în natură sau prin măsuri reparatorii, astfel că instanța nu se
poate subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina
unității deținătoare și nu poate soluționa fondul notificării, cât timp
procedura administrativă nu a fost finalizată;
- instanța nu poate obliga pârâta să
emită o dispoziție ca urmare a notificării cu care a fost sesizată, atunci când
aceasta nu a soluționat notificarea.
Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă, prin decizia nr. 423 din 7 iunie 2007, a admis apelul declarat de
pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General, a schimbat în
parte sentința apelată în sensul că a respins cererea față de pârâta, Comisia
pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, pentru lipsa calității procesuale pasive a
acesteia, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a decide astfel, curtea de
apel, a reținut, că în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr.
247/2005 pârâta Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 nu are calitate
procesuală pasivă în cauză.
Criticile expuse în celelalte motive
le-a apreciat ca nefontate întrucât reclamanții au înaintat notificarea
Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 în urmă cu peste 5 ani, nefiind
soluționată, deși au fost atașate actele de proprietate și de calitate
procesuală și nici nu li s-a pus în vedere reclamanților să completeze dosarul
cu alte înscrisuri doveditoare.
Cât privește evaluarea
despăgubirilor, instanța de fond, nu a procedat decât la obligarea Primăriei
Municipiului București să emită decizie de acordarea despăgubirilor, în
favoarea reclamanților, în condițiile Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei din urmă hotărâri
a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General invocând
prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea criticilor de
nelegalitate recurentul a susținut, în esență, că termenul de 60 de zile,
pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra
cererii de restituire poate avea date de referință, fie data depunerii
notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Mai mult decât atât, Normele
Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și
celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în
sensul că nu mai deține probe, precizări ce condiționează pârâtul în a se
pronunța asupra notificării.
Pe de altă parte, instanța nu se
poate subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina
unității deținătoare și nu poate soluționa fondul notificării atâta timp cât
procedura administrativă nu a fost finalizată.
Intimații-reclamanți au formulat
întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.
Verificând legalitatea deciziei
recurate în raport de criticile formulate și având în vedere prevederile legale
aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru
considerentele ce succed.
Unitatea deținătoare notificată are
obligația, instituită prin art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în vigoare,
la data pronunțării notificării) ca, în termen de 60 de zile de la data
înregistrării notificării și a depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe
prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire
în natură.
Asemenea obligație îi revenea
pârâtului și în ipoteza reglementată prin art. 24 alin. (1) din lege, în cazul
în care restituirea în natură nu este posibilă, situație când persoanei
îndreptățite trebuie să i se facă o ofertă de restituire prin echivalent.
Termenul în care trebuie să se
pronunțe unitatea deținătoare este unul imperativ și nu de recomandare, cum
greșit susține recurentul.
Pe de altă parte,
reclamanții-intimați au depus actele doveditoare și nici nu li s-a pus în
vedere să completeze dosarul cu alte acte doveditoare, cum corect a reținut
ambele instanțe.
Pentru aceste considerente în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul
Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 423 din 7
iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, va fi
respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâtul
Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 423 din 7
iunie 2007 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2008.