ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5144/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5144/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala PECO Bacău a chemat în judecată pe pârâții S.N.T.F.M. – C.F.R. M. SA, sucursala Marfă SA Iași, SC P. SA Ploiești și S.N.P. P. SA București, sucursala Petrobrazi solicitând obligarea la plata sumei de 4.681.395 lei reprezentând contravaloarea cantității de 220 kg motorină. Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 2714 din 9 septembrie 2003, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, precum și cererea reconvențională formulată de pârâta SC P. SA Ploiești având ca obiect plata sumei de 89.540 lei. Prin decizia nr. 84 din 24 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de reclamantă și schimbând în parte sentința atacată a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâta S.N.T.F.M.
SA, sucursala Iași la plata sumei 4.681.395 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței. În contra deciziei menționate au declarat recurs pârâtele SC P. SA Ploiești și S.N.T.F.M. M. SA, sucursala Iași. La termenul din 30 noiembrie 2004, Înalta Curte a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică excepția de nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport de prevederile art. 282 1 C. proc. civ. și pe cale de consecință a necompetenței instanței supreme de soluționare a recursului pe fondul său. Excepțiile invocate sunt întemeiate. În speță, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 720 8 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003 care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță, sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc.
civ. Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV din Codul de procedură civilă: Apelul. Prin urmare, în cauza de față, Curtea de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 282 1 C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece, valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până în 200 milioane lei iar potrivit normei citate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz, nu este supusă apelului. Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, va casa decizia instanței de apel și făcând aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc.
civ., raportat la art. 312 alin. (6) va trimite cauza la Curtea de Apel Ploiești pentru soluționarea căii de atac cu respectarea prevederilor art. 282 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele SC P. SA Ploiești și S.N.T.F.M. M. SA, sucursala Iași împotriva deciziei nr. 84 din 24 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia recurată și trimite cauza la Curtea de Apel Ploiești pentru soluționarea căii de atac cu respectarea dispozițiilor art. 282 1 C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.