ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6959/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 984 din 18 mai 2001, reclamanta V.R. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Interne, obligarea acestuia să-i

răspundă la cererea înregistrată sub nr. A/1278 din 19 mai 2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a solicitat Ministerului de Interne, să-i răspundă la două cereri

înregistrate sub nr. A/516 din 17 martie 1999 și nr. A/2044 din 23 septembrie

1999, privind efectuarea de cercetări, în legătură cu furtul și valorificarea

dezlegării Teoremei lui Fermat, descoperită de soțul său, înainte de 1989.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 959 din 28 iunie 2001, a respins

acțiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că din analiza actelor dosarului,

rezultă că reclamanta a mai adresat pârâtului, o cerere cu același conținut,

cerere la care aceasta a primit răspuns.

La data de 2 august 2001, reclamanta

a formulat cerere pentru lămurirea sentinței civile nr. 959/2001, arătând că în

ultimul paragraf din hotărâre se menționează că pârâtului i-a mai fost adresată

o cerere cu același conținut, cu toate că la dosar nu există un răspuns dat de

acesta.

Reclamanta a invocat ca temei al cererii

sale, art. 281 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Prin încheierea dată în Camera de

consiliu, la 20 septembrie 2001, instanța a respins cererea, reținând că:

sentința nu prezintă erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea și

susținerile părților sau de calcul, de natură să justifice îndreptarea hotărârii,

în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ.; reclamanta este nemulțumită de

motivarea hotărârii și potrivit art. 281

1

alin. (1) din același cod,

părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea, să lămurească

dispozitivul acesteia; cererea reclamantei nu se referă nici la omisiunea

instanței, de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu,

ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, de natură să justifice

completarea hotărârii, în temeiul art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ.

La data de 11 octombrie 2001,

reclamanta a formulat cerere pentru îndreptarea, lămurirea și completarea

hotărârii dată de instanță, la 20 septembrie 2001, în Camera de consiliu,

arătând că instanța a omis să se pronunțe cu privire la cererea sa, apreciind

în mod greșit că nu-i sunt aplicabile prevederile art. 281 C. proc. civ.

Instanța, prin încheierea dată în Camera

de consiliu, la 8 noiembrie 2001, a respins cererea, pe considerentul că

aceasta privește o apreciere de fond care poate constitui motiv de recurs și

nicidecum motiv al unei cereri de îndreptare, lămurire sau completare a

încheierii pronunțate.

Reclamanta a declarat recurs, atât

împotriva sentinței civile nr. 959 din 28 iunie 2001, cât și împotriva celor

două încheieri date de aceeași instanță, la 20 septembrie 2001 și, respectiv, 8

noiembrie 2001.

Prin motivele recursului îndreptat

împotriva sentinței nr. 959/2001, reclamanta a arătat următoarele: soluționarea

cauzei s-a făcut, fără ca pârâtul să depună întâmpinare, deși prin încheierea

de la 7 iunie 2001, s-a dispus amânarea judecării cauzei, nu numai la cererea

reclamantei, dar și pentru ca pârâtul să depună întâmpinare; instanța a

procedat la respingerea acțiunii, fără ca la dosarul cauzei să existe dovezi

care să justifice această soluție.

Criticile aduse de recurentă,

încheierii de la 20 septembrie 2001, se referă, în esență, la următoarele

aspecte:

- instanța nu a fost alcătuită

potrivit dispozițiilor legale. În opinia recurentei, cererea trebuia să fie

soluționată de un alt complet, decât cel care a pronunțat hotărârea a cărei

lămurire s-a cerut;

- hotărârea cuprinde motive

contradictorii, în sensul că se referă atât la art. 281, cât și la art. 281

1

,

alin. (1) C. proc. civ. În opinia recurentei, motivarea trebuia făcută pe art. 281

alin. (1);

- instanța a schimbat natura actului

juridic dedus judecății și nu s-a pronunțat asupra mijlocului de apărare

invocat de reclamantă, cu privire la existența unui răspuns oficial al

Ministerului de Interne, către aceasta.

Cât privește criticile aduse de

recurentă, încheierii de la 8 noiembrie 2001, acestea se referă la faptul că

hotărârea cuprinde motive contradictorii de natura pricinii și nu arată temeiul

legal al respingerii cererii.

Pârâtul Ministerul de Interne a

depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea

sentinței instanței de fond, ca legală și temeinică, arătând că anterior datei

de 15 mai 2000, la care reclamanta a depus petiția nr. A/1278, aceasta, prin

numeroase memorii, a semnalat aceleași aspecte legate de furtul dezlegării

Teoremei lui Fermat, descoperită de soțul său, primind răspuns înregistrat sub nr.

1.196.466 și nr. 1.196.470, din 8 ianuarie 1999.

Examinând hotărârile atacate, în

raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., această instanță constată că recursurile sunt nefondate, după cum

se va arăta în continuare.

Criticile aduse sentinței civile nr.

959/2001, nu pot fi primite.

Art. 118 alin. (2) C. proc. civ.,

prevede sancțiunea decăderii pârâtului, din dreptul de a mai propune probe și

de a invoca excepții, în afară de cele de ordine publică, dacă acesta nu a depus

întâmpinarea în termenul stabilit de art. 114

1

, alin. (2) C. proc.

civ. Decăderea pârâtului din dreptul arătat, îi poate îngreuna acestuia,

situația în proces, în sensul că nu va mai putea invoca excepțiile relative pe

care urma să le ridice prin întâmpinare și nu va mai putea propune probe. Chiar

și în această situație, art. 171 C. proc. civ., îi permite pârâtului să-și facă

o apărare, în sensul că poate discuta probele și temeinicia susținerilor

reclamantului. Cum pârâtul, prin reprezentantul său, a fost prezent la toate

termenele de judecată, acesta a avut posibilitatea de a discuta cu privire la

susținerile reclamantei.

Din analiza înscrisurilor noi depuse

în recurs, rezultă că reclamanta a primit răspuns la petițiile pe care aceasta

le-a adresat Ministerului de Interne, în legătură cu furtul și valorificarea

dezlegării Teoremei lui Fermat, descoperită de soțul său. Prin urmare,

susținerile acesteia cu privire la neprimirea vreunui răspuns din partea

autorității publice sesizate, nu sunt reale.

Nici criticile aduse de recurentă,

încheierii de ședință de la 20 septembrie 2001 și celei de la 8 noiembrie 2001,

nu pot fi primite.

Potrivit art. 281

1

alin. (1)

C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori aceasta cuprinde

dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea,

să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Prin

urmare, susținerile recurentei, cum că soluționarea cererii trebuia făcută de

un alt complet, decât cel care a pronunțat hotărârea, contravin reglementării

legale arătate.

Hotărârea dată de instanța de fond,

cu privire la cererea prin care reclamanta a solicitat lămurirea sentinței

civile nr. 959/2001, este motivată corect, în sensul reglementării art. 281

1

C. proc. civ. Prin urmare, nu poate fi vorba de motive contradictorii și nici

de schimbarea naturii actului juridic dedus judecății, cum în mod greșit

susține recurenta.

Și soluția dată de aceeași instanță,

cu privire la cererea prin care reclamanta a solicitat îndreptarea, lămurirea

și completarea încheierii de ședință de la 20 septembrie 2001, este motivată

corect, în sensul că această cerere nu se circumscrie situațiilor reglementate

de art. 281, 281

1

și 281

2

C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în

conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate de

reclamanta V.R., urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de V.R.

împotriva sentinței civile nr. 959 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ, precum și împotriva încheierilor de ședință

din Camera de consiliu, date de aceeași instanță, la 20 septembrie și 8

noiembrie 2001, în dosarul nr. 984/2001, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2004.