ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1278/2003

S-a luat în examinare

recursul declarat de T. V. împotriva sentinței civile nr.1635 din 29 noiembrie

2001 a  Curții de Apel București, Secția contencios administrativ.

La apelul nominal s-au

prezentat: intimatul pârât Ministerul Public prin procuror, lipsind recurentul

reclamant T. V..

Procedura completă.

Procurorul a pus concluzii

de  respingere a recursului, apreciind că în mod corect instanța de fond a

respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la 29 ianuarie 2002 la Curtea de Apel București, T. V. a declarat recurs

împotriva sentinței civile nr.1635 din 29 noiembrie 2001, solicitând casarea

acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului,

petentul a susținut că în 1993 a formulat o plângere penală (dosarul

nr.341/P/1993) dar pârâtul (Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

București) a refuzat să cerceteze  faptele reclamate, să finalizeze  lucrarea

în termenele legale astfel încât prin rezoluție 25 februarie 2000, în temeiul

prevederilor art.124 C. pen., pârâta a dispus închiderea și clasarea dosarului.

Recurentul mai arată că nu

a contestat soluția, dar a cerut Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului

1  să-i răspundă la memoriile înaintate (ultimul  din 4 octombrie 2001), să-i

comunice o dată de audiență, ocazie în care  să ia cunoștință de dosarul de

urmărire penală nr.341/P/1993. A mai solicitat petentul ca pârâtul să-i

comunice cine se face vinovat de dispariția de la sediul parchetului a

dosarului nr.341/1993 cu privire la care s-a luat măsura  reconstituirii, cine

a eliberat adresa nr.4561/P/1993 și cine a încasat în numele lui suma de 14.401

$ lunar reprezentând salariu brut, în condițiile în care nu a avut contracte de

muncă și nici nu a semnat vreun stat de plată.

Din actele cauzei, Curtea

Supremă de Justiție reține următoarele:

Prin sentința civilă

nr.1635/2001, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de

reclamantul  T. V., în  contradictoriu cu Ministerul Public, Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Curtea de Apel București a

reținut în fapt că cererea reclamantului nu întrunește condițiile cerute de

art.1 din Legea nr.29/1990.

Reclamantul chiar a depus

răspunsurile date de pârât la unele memorii, dar ceea ce solicită petentul să i

se comunice, prin cele 6 puncte din acțiune sunt cereri inadmisibile în

contencios administrativ.

Verificându-se actele

cauzei, Curtea Supremă de Justiție constată că T. V. a depus o plângere la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Cercetările penale ce s-au efectuat în dosarul

nr.341/P/1993 s-au supus dispozițiilor C. proc. pen.

Din modul

în care decurge cercetarea penală, eventualele plângeri împotriva felului în

care este instrumentată cauza penală urmează  în mod obligatoriu dispozițiile C.

proc. pen.

Așa fiind

și cum în cauză s-a făcut dovada că Parchetul (fila 5, fila 10, fila 11, din

dosarul nr.1931/2001 al Curții de Apel București) a răspuns la memoriile

petentului, nu se poate susține că nu i s-a răspuns la sesizările făcute.

Faptul că

nu i s-a comunicat în scris o dată la care să fie primit în audiență când

petentul ca parte interesată trebuia să facă diligențe mergând în audiență sau

cereri de consultații juridice (fila 17  din dosarul nr.1931/2001 al Curții de

Apel București) nu constituie cereri care să se încadreze în contencios

administrativ așa cum corect a reținut instanța de fond.

Pe de altă

parte, instanța de contencios administrativ nu se constituie în organ de

control al felului în care se organizează munca în Parchetul de pe  lângă

Judecătoria Sectorului 1 urmând a stabili dacă pârâtul a adoptat o soluție

corectă sau nu în organizarea audiențelor.

Ceea ce

este cert în cauză este faptul că cererea așa cum a fost făcută de petent nu se

încadrează în dispozițiile art.1 din Legea nr.29/1990, întrucât la memoriile

făcute de reclamantul recurent i s-a răspuns, așa cum rezultă din înseși copia

adreselor depuse chiar de acesta la dosarul Curții de Apel București.

De altfel,

nici motivele de recurs formulate de petent nu se încadrează în dispozițiile

art.304 C. proc. civ., instanța de recurs făcând verificarea  cauzei în

condițiile art.304

1

C. proc.  civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat

de T. V. împotriva sentinței civile nr.1635 din 29 noiembrie 2001 a  Curții de

Apel București, Secția contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2003.