ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3936/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3936/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1346 din 24

decembrie 2002, Judecătoria Piatra Neamț a dispus achitarea inculpatului

P.F.,

pentru săvârșirea infracțiunilor

de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.

și instigare la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri

oficiale, prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2) C. pen., în baza

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Acțiunea civilă formulată de partea

vătămată Primăria Panciu a fost respinsă ca nefondată.

S-a reținut că, prin Rechizitoriul

nr. 276/P/2000 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, inculpatul

P.F. a fost trimis în judecată deoarece, în perioada iunie 1996 – iunie 2000,

în calitate de primar, cu știință, prin exercitarea defectuasă a atribuțiilor

de serviciu, a cauzat un prejudiciu de 901.094.892 lei, din care 209.088.576

lei reprezentând produse achiziționate fără aprobarea consiliului local,

183.718.200 lei uzura scaunelor, meselor și pâslei stratificate folosite în interes

personal, 7.123.593 lei, costul convorbirilor pentru telefonul mobil personal,

9.373.764 lei, contravaloarea unei deplasări în Italia, 39.958.982 lei,

consumul energiei electrice pentru ferma de vaci S.

În luna iulie 1997, inculpatul a

determinat-o pe angajata P.V. să modifice date de intrare în registrul de

corespondență.

Instanța de fond a constatat că

toate aceste cheltuieli au fost legale și nu există prejudiciu, iar

modificările din registru au urmărit îndreptarea unor erori neintenționate și

nu au fost de natură să producă consecințe juridice.

Tribunalul Neamț, prin decizia

penală nr. 295/ A din 25 iunie 2003, a respins apelul declarat de procuror.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

penală nr. 839 din 17 decembrie 2003, cu opinia separată a unui judecător, a

admis recursul declarat de procuror și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de

2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen., pedeapsă pe care

a constatat-o grațiată integral și condiționat în baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 și la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru instigare la săvârșirea

infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25,

raportat la art. 288 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse pe durata

termenului de încercare de 2 ani și 8 luni.

Acțiunea civilă a fost admisă în

parte, dispunându-se obligarea inculpatului la despăgubiri de 449.264.115 lei

către Primăria orașului Panciu.

Împotriva acestei decizii penale, în

baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., a declarat

recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, motivând că hotărârea instanței de recurs a fost

pronunțată cu încălcarea legii, condamnarea inculpatului fiind consecința unei

erori grave de fapt.

S-a solicitat admiterea recursului

în anulare, casarea deciziei penale atacate și respingerea recursului declarat

de procuror, menținându-se soluția instanțelor de fond și de apel.

Examinând recursul în anulare Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat.

Conform prevederilor art. 248 C.

pen., infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constă în

fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu,

cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos, și

prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al

unei instituții de stat ori al unei instituții dintre cele la care se referă

art. 145, sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Infracțiunea prevăzută de art. 288

din același cod, este descrisă ca fiind falsificarea unui înscris oficial prin

contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod,

de natură să producă consecințe juridice [(alin. (1)], pedeapsa fiind mai aspră

dacă fapta este comisă de un funcționar în exercițiul atribuțiilor sale de

serviciu [(alin. (2)], iar instigarea la această infracțiune constă, conform

art. 25 C. pen., în determinarea cu intenție la săvârșirea acestei fapte.

Cadrul legal al activității

primarului și atribuțiile specifice acestei funcții, pentru perioada

respectivă, sunt expres prevăzute în Legea nr. 69/1991, republicată, iar baza

legală a domeniului achizițiilor publice o constituie H.G. nr. 63/1994

republicată și O.G. nr. 12/1993, republicată, ambele cu modificările

ulterioare.

Aceste acte normative obligă

primarul, pe de o parte, să execute dispozițiile consiliul local, și, pe de

altă parte, să raporteze și să supună aprobării acestui organ majoritatea

activităților sale, în principal cele privind calitatea sa de ordonator de

credite, activitate în care se include și achiziția de bunuri.

În cazul achizițiilor publice de

bunuri, indiferent de natura acestora, prin actele normative sus-menționate, se

impune respectarea unei proceduri de selecție dintre mai multe oferte, fiind

obligatorie desemnarea unei comisii care să opteze pentru cea mai avantajoasă;

cazurile în care este permisă alegerea directă a sursei de bunuri ori servicii,

precum și situațiile în care selecția ori licitația nu sunt obligatorii, sunt

expres și limitativ prevăzute de lege.

În speță, în ceea ce privește

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art.

248 C. pen., dispunând condamnarea, instanța de recurs a reținut că o parte din

acțiunile inculpatului constituie încălcări cu știință ale atribuțiunilor sale

de serviciu, de natură să prejudicieze instituția administrației publice

locale.

Ceea ce i se impută este faptul că,

în perioada 1997 – 2000, în mod repetat, a dispus achiziționarea de bunuri

mobile de la diferite unități cu capital privat, fără respectarea legislației

aplicabile acestui domeniu, respectiv fără desemnarea unei comisii, fără

selecție dintre mai multe oferte și fără aprobarea consiliului local.

Cadrul legislativ actual impune

primarului să se comporte ca un bun gospodar, și să gestioneze patrimoniul

unității sale administrativ-teritoriale ca și cum ar fi al său propriu;

obligația este însă de diligență, nu de rezultat, acesta fiind motivul pentru

care legea stabilește ca hotărârile privind gestiunea să fie luate în colectiv.

Or, din probele administrate s-a

dovedit, în mod indubitabil, că bunurile au intrat efectiv în patrimoniul

instituției, fiind folosite în cadrul activității acesteia, cele consumptibile

cu ocazia unor festivaluri și reuniuni cu caracter socio-cultural, a căror

desfășurare este certă, iar piesele de mobilier (rafturi, scaune), au fost

atribuite unităților subordonate primăriei.

Aprecierea că, la momentul

respectiv, aceste bunuri fie nu erau necesare, fie, din diferite motive,

achiziționarea lor este neeconomicoasă, nu conferă caracter penal faptei

inculpatului.

Pe de altă parte, asemenea

considerații sunt subiective, nefiind susținute de probe certe.

Caracterul lor nefondat este

demonstrat de concluziile expertizei contabile care demonstrează că toate

cheltuielile ce au fost făcute de Primăria Panciu și i se impută inculpatului

în calitatea sa de coordonator principal de credite au avut aprobarea C.L.P.

Panciu.

Este, de asemenea, demonstrat că

atribuirea lucrărilor angajate de Primăria Panciu s-a făcut cu respectarea

legislației în materia achizițiilor publice, inculpatul neparticipând la

comisiile de licitații și astfel neinfluențând în nici un mod derularea

procedurilor.

Mai mult, lucrările pentru

iluminatul public stradal au fost aprobate, nu doar de consiliul local, ci au

fost validate și de Prefectura Jud. Vrancea, fiind considerate legale, inclusiv

de Curtea de Conturi Vrancea.

Or, într-un asemenea context este

evident că, aprobând sau validând, organele abilitate legal și care controlau

activitatea inculpatului în calitate de primar au considerat aceste cheltuieli

oportune, necesare și situate în limitele și destinațiile bugetare admise.

De asemenea, prin probele

administrate, nu s-a dovedit că ar fi existat oferte mai avantajoase, a căror

eventuală selectare să fie adus o economie în bugetul primăriei, ori, în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen., existența prejudiciului trebuie să

fie certă și nu eventuală.

Un alt aspect, considerat de

instanța de recurs ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de

abuz în serviciu, îl constituie fapta inculpatului de a folosi în interes

propriu o serie de bunuri ale primăriei, respectiv piese de mobilier, pentru

organizarea unui eveniment cu caracter strict personal (nuntă), abonament la

rețea a telefonului mobil personal, deplasarea în Italia cu mașina unității și

nejustificarea unor sume primite ca „avans spre decontare”.

Asemenea acțiuni pot constitui

încălcări ale atribuțiilor de serviciu, și pot constitui acte abuzive ale unui

funcționar public, însă, în nici unul dintre cazurile sus-menționate nu s-au dovedit

producerea consecințelor prevăzute expres de textul de incriminare.

Astfel, pentru folosirea

mobilierului achiziționat de și pentru primărie, inculpatul a achitat o sumă de

bani reprezentând „chirie”, iar după eveniment, bunurile respective au reintrat

în folosința instituției cumpărătoare, pentru a fi folosite de către unități

subordonate acesteia, nefiind dovedită eventuala diferență de valoare urmare

folosirii necorespunzătoare.

În anul 1998, pentru Primăria Panciu

au fost achiziționate trei telefoane mobile, pentru care s-au încheiat

contracte de conectare la rețea (abonamente), ce urmau a fi folosite ca

telefoane de serviciu de către angajații cu funcții de conducere.

Întrucât inculpatul avea deja un

telefon mobil personal, pentru acesta a fost încheiat numai abonament de

același tip, însă prin probele administrate în cauză nu este dovedită

efectuarea de convorbiri cu caracter exclusiv personal.

În ceea ce privește deplasarea în

Italia cu mașina unității, această călătorie a avut loc în vederea stabilirii

unor relații de colaborare cu administrația orașului înfrățit Casino, la dosar

existând un set de documente care atestă acest aspect.

Referitor la nejustificarea cu

documente a sumei primite cu titlu de „avans spre decontare”, fapta poate

constitui infracțiune numai în măsura în care însăși obținerea sumei este

consecința unui act ilicit al inculpatului; în caz contrar, așa cum se poate

reține și în speță, unitatea are dreptul să dispună sancționarea funcționarului

respectiv și să îi impute suma rămasă nejustificată, ori, dacă acesta nu mai

activează în cadrul instituției, să pretindă plata pe calea unei acțiuni

civile.

Așadar, nu se poate reține că

activitatea de primar a inculpatului, îmbracă forma ilicitului penal, deoarece

nici una dintre încălcările atribuțiilor sale de serviciu nu a produs o

tulburare însemnată bunului mers al instituției, și nu a creat un prejudiciu a

cărui existență și întindere să se poată cuantifica, sens în care s-au

pronunțat și majoritatea expertizelor contabile efectuate în cauză.

În ceea ce privește instigarea la

infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, instanța de recurs a

apreciat că aceasta a fost comisă pentru a înlesni derularea necorespunzătoare

a unei licitații, având ca obiectiv atribuirea unei lucrări edilitare de

valoare semnificativă (producție și instalare stâlpi de iluminat public).

Cu privire la modul de desfășurare a

licitației sus-menționate, instanța de recurs înlătură răspunderea

inculpatului, motivând că, pe de o parte, a existat aprobarea consiliului

local, și, pe de alta, nu a fost membru component al comisiei.

În aceste condiții, fapta de

alterare a înregistrărilor în registrul de intrare-ieșire a corespondenței este

în mod vădit lipsită de efecte juridice, condiție a textului de incriminare. Pe

cale de consecință, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 288 C. pen., pentru fata comisă de autor, în mod evident nici

fapta instigatorului nu poate să subziste.

Pentru aceste considerente, nefiind

întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor deduse judecății, se

impunea ca instanța de recurs să mențină hotărârile atacate, în sensul

achitării inculpatului în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și

respingerii acțiunii civile, așa cum au procedat instanțele de fond și apel, în

acord cu opinia separată a unui judecător al instanței de recurs.

În consecință, Curtea urmează să

admită recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să caseze decizia penală nr. 839 din

17 decembrie 2003 a Curții de Apel Bacău privind pe inculpatul P.F. și să

mențină dispozițiile sentinței penale nr. 1346 din 24 decembrie 2002 a

Judecătoriei Piatra Neamț și deciziei penale nr. 295 din 25 iunie 2003 a Tribunalului

Neamț.

Văzând și dispozițiile art. 414

1

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei penale nr. 839 din 17 decembrie 2003 a Curții de

Apel Bacău, privind pe inculpatul P.F.

Casează decizia atacată.

Menține dispozițiile sentinței

penale nr. 1346 din 24 decembrie 2002 a Judecătoriei Piatra Neamț și deciziei

penale nr. 295 din 25 iunie 2003 a Tribunalului Neamț.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 iulie 2004.