ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 65 din 1.03.2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț în Dosarul nr. x/2014, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. și art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute sarcina inculpatului A. prin rechizitoriu, din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 și art. 248<SUP>1</SUP> C. pen. din 1969, în infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

S-a constatat că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. de art. 248<SUP>1</SUP>

C. pen. din 1969 a fost dezincriminată.

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (5), art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

S-a luat act de faptul că partea vătămată comuna I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispusă în cursul urmăririi penale, prin ordonanța din data de 09.11.2012, asupra bunurilor inculpatului A. (proces-verbal din 30.11.2012 asupra imobilului situat în sat/com. I., jud. Neamț).

Prin aceeași sentință s-au pronunțat soluții de achitare față de inculpații B., C., D. și E., sub aspectul săvârșirii, în diferite forme de participație penală, a infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, în esență, că, potrivit rechizitoriului, în perioada 2007 - 2008, inculpații B., A. și E., primii doi succedându-se în mandatul de primar al comunei I., județul Neamț, iar cel de-al treilea fiind, până în luna iunie 2008, primar al comunei J., județul Neamț, toți având și calitate de ordonatori principali de credite, au fost determinați de inculpatul C., administrator al SC F. SRL Piatra-Neamț, să-și exercite în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin atribuirea cu încălcarea dispozițiilor legale, de lucrări de pietruire a drumurilor comunale către SC F. SRL și prin plata unor lucrări neefectuate ori prin plata unor costuri modificate unilateral de executant, față de cele prevăzute în studiul de fezabilitate și ofertă.

În cuprinsul actului de inculpare s-a reținut că, prin săvârșirea faptelor astfel descrise, a fost cauzat un prejudiciu total de 723.325,42 lei, din care 532.270,42 lei în dauna bugetului local al comunei I., iar suma de 191.055 lei, în dauna bugetului local al comunei J., județul Neamț, sume de bani ce au profitat SC F. SRL și coinculpatului C.

Producerea prejudiciului a fost înlesnită de inculpatul D., în calitate de diriginte de șantier.

În concret, s-a reținut în actul de inculpare că, în perioada de referință, inculpatul C. s-a prezentat la cele două primării, pretinzând că are susținere politică și că în virtutea acestui fapt va asigura finanțarea din fonduri guvernamentale a lucrărilor din cele două localități, condiționând însă alocarea acestor fonduri de contractarea lucrărilor cu societatea comercială pe care o reprezenta.

În acest context, la data de 12.02.2007, între SC F. SRL Piatra-Neamț, în calitate de executant, și Primăria I., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de lucrări nr. 1220. Contractul a fost semnat din partea beneficiarului de primarul B. și contabilul șef G., iar din partea executantului de H., asociată a firmei și sora inculpatului C. Solicitarea de fonduri s-a realizat de către primărie prin intermediul Instituției Prefectului Județului Neamț și Consiliului Județean Neamț, pentru lungimea de 11,30 km de drum. La data de 30.10.2007 a fost publicată în Monitorul Oficial H.G. nr. 1250/17.10.2007, prin care s-au alocat din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, pentru asigurarea unor cheltuieli curente și de capital ale autorităților administrației publice locale, fonduri pentru mai multe unități administrativ teritoriale, printre care și comuna I., pentru pietruire drumuri comunale - 1.000.000 lei.

Potrivit rechizitoriului, contractul sus-menționat a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice și a celor de concesiune de servicii, ale H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 34/2006 și ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Cu privire la inculpatul A., care a succedat coinculpatului B. în funcția de primar al comunei I., s-a reținut că, deși anterior, în calitate de consilier local, s-a opus încheierii contractului, la data de 04.09.2008, în baza acestei convenții, a plătit SC F. SRL suma de 292.259,04 lei, cunoscând că reprezintă costul unor lucrări neexecutate.

Reținând că în acest fel inculpatul a asigurat un avantaj patrimonial SC F. SRL, prin prejudicierea comunei I., procurorul a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și 248<SUP>1</SUP> C. pen. din 1969.

Audiat în fața instanței de fond, inculpatul A. nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că: inițial, în calitate de consilier local, a învederat în cadrul ședințelor de consiliu necesitatea parcurgerii procedurilor de achiziție publică în demararea contractului cu SC F. SRL; nu a făcut parte din comisia de recepție a lucrărilor, așa cum se menționează în rechizitoriu, ci doar din comisia de evaluare a ofertelor, comisie care nu a fost convocată niciodată; a dispus plata sumei de 292.259,04 lei în baza procesului-verbal de recepție din data de 05.12.2007, avizat de dirigintele de șantier, de fostul primar B. și de o comisie desemnată de acesta; la efectuarea acestei plăți a avut în vedere și clauza contractuală conform căreia, în caz de neplată a prețului în termen de 5 zile de la facturare, se vor percepe penalități de întârziere, precum și hotărârea judecătorească prin care comuna a fost obligată de tribunal la plata acestei sume.

După ce a stabilit că legea penală nouă este mai favorabilă în cauză, evaluând probatoriul administrat, prima instanță a concluzionat că inculpatul A. nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, întrucât nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu în patrimoniul comunei I., ca urmare a activității desfășurate de acesta.

În acest sens, a reținut că raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea drumuri și poduri, întocmit în cursul judecății, căruia i-a acordat preeminență în raport cu cele două rapoarte de constatare tehnico-științifică întocmite de către un specialist al D.N.A. în cursul urmăririi penale, a concluzionat că, în condițiile în care SC F. SRL a executat lucrări în plus față de plățile efectuate de beneficiar, în sumă de 37.790,80 lei, plățile efectuate de comuna I. în executarea contractului sunt justificate.

Ca urmare, reținând că proba științifică administrată în fața instanței a concluzionat că în urma derulării contractului nr. 1220/12.02.2007 nu s-a creat nici un prejudiciu în dauna comunei I., care, de altfel, nici nu s-a constituit parte civilă în cauză, dar și faptul că, potrivit actului de sesizare a instanței, inculpatul B. este răspunzător de întreg prejudiciul cauzat comunei I. întrucât, prin faptul atribuirii directe a contractului de lucrări și a acceptării recepției finale, a determinat și plata efectuată de succesorul său la data de 04.09.2008, instanța a apreciat că inculpatul A. nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) și a art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel partea civilă comuna J. și Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, care, printre altele, a criticat soluția de achitare dispusă în primă instanță față de inculpatul A., susținând că aceasta este rezultatul unei greșite interpretări a probatoriului administrat în cauză.

Prin Decizia penală nr. 172 din 10.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț și de partea civilă comuna J. împotriva Sentinței penale nr. 65 din 1.03.2016 a Judecătoria Târgu Neamț, care a fost desființată, în totalitate, iar în rejudecare, printre altele:

S-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 și art. 248<SUP>1</SUP>

C. pen. din 1969, cu aplic. 74 lit. a) și a) art. 76 lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 86<SUP>1</SUP> C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere, pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86<SUP>2</SUP> C. pen. din 1969.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 86<SUP>4</SUP> C. pen. din 1969.

În baza art. 86<SUP>3</SUP> alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare i-au fost impuse inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Neamț, ori de câte ori este chemat;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 177.423, 47 lei.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă în cursul urmăririi penale prin ordonanța din data de 09.11.2012, asupra bunurilor inculpatului A. (proces-verbal din 30.11.2012 asupra unui imobil din comuna I., județul Neamț).

Prin aceeași decizie s-a dispus și condamnarea inculpaților B., C., D. și E. pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, cu privire la inculpatul A., că probatoriul administrat în cauză înfrânge prezumția de nevinovăție care operează în favoarea acestuia, relevând în mod cert și decisiv existența infracțiunii de abuz în serviciu ce face obiectul acuzației care i se aduce în cauză și vinovăția acestuia în săvârșirea ei.

În acest sens, a notat că probele administrate în cauză relevă în mod cert și precis că SC F. SRL, administrată de inculpatul C., a modificat prețul și cantitățile de lucrări prevăzute în studiul de fezabilitate, în sensul că prețul a fost majorat nejustificat în listele conținând cantitățile de lucrări și costurile transportului ce au stat la baza emiterii facturii nr. 9802018 din 05.12.2007, în valoare de 792.259,04 lei, din care numai suma de 259.988,62 lei este justificată.

Or, în contextul prezentat, instanța de control judiciar a constatat că acceptarea de către inculpatul B. (predecesorul inculpatului A. în funcția de primar al comunei I.) a recepției finale a lucrărilor, fără ca acestea să fi fost terminate, dar și plata efectuată de către inculpatul A., la data de 04.09.2008, s-au făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 51 alin. (3) și a art. 54 alin. (5) din Legea nr. 273/2006, întrucât inculpații nu au verificat dacă prin documentele justificative se certifica exactitatea sumelor de plată, conform contractului încheiat.

Instanța de apel a reținut că neconformitatea dintre plățile efectuate de inculpații B. și A. și lucrările efectiv realizate de executantul SC F. SRL prin folosirea materialelor din documentație, rezultă, cu precădere, din listele cuprinzând cantitățile de lucrări, întocmite de firma prestatoare și vizate de dirigintele de șantier D., care au stat la baza emiterii fracturilor fiscale și care au fost procesate pe calculator la data de 13.11.2007, deci înainte de executarea lucrărilor (care au început la data de 26.11.2007), dar și din celelalte înscrisuri aflate la dosarului cauzei, care constată că lucrările au fost efectuate în perioada 26.11.2007 - 05.12.2007, în zece zile în care, potrivit relațiilor comunicate de Administrația Națională de Meteorologie - Centrul Regional Moldova, au predominat ninsorile, ploaia și lapovița, și în care firma prestatoare nu a dispus de forța de muncă necesară pentru executarea lucrărilor facturate către Primăria I., din relațiile comunicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț rezultând că, în perioada noiembrie - decembrie 2007, firma a avut doi angajați - un contabil și un agent de vânzări, neexistând mențiuni cu privire la situația utilajelor de care dispunea societatea.

În consecință, a apreciat că ambii primari, B. și A. au săvârșit fapta de abuz în serviciu în legătură cu executarea contractului nr. 1220/12.02.2007, producând prin activitatea desfășurată o pagubă importantă comunei I., în cuantum de 532.270,42 lei, ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 51 alin. (3) și art. 54 alin. (5) din Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale.

În acest sens a reținut că, potrivit art. 23 alin. (2) lit. f) din același act normativ, ordonatorii de credite, în speță primarii, răspund de organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziții publice și a programului de investiții publice.

Totodată, notând că prin Hotărârea Consiliului Local I. nr. 2/29.01.2008 s-au aprobat investițiile pentru anul 2008 din fondul de rulment (în care a fost inclusă, la finele anului 2007, diferența necheltuită de 500.000 lei din finanțarea guvernamentală), în lista acestor obiective figurând continuarea pietruirii rețelei de drumuri și proiectul tehnic, cu sumele de 336.000 lei, respectiv 134.000 lei, instanța de apel a reținut că acest aspect implică răspunderea pentru modul de cheltuire a acestei diferențe atât în sarcina inculpatul B., primar în funcție la data stabilirii bugetului, cât și a inculpatului A., care a preluat realizarea obiectivelor și a dispus efectiv plata de referință cu nerespectarea dispozițiilor legale precizate.

Deopotrivă, reținând ca fiind dovedit cu certitudine faptul că, la data de 29.01.2008, lucrările asumate de SC "F." SRL, recepționate și facturate la 05.12.2007, nu erau finalizate, instanța de apel a constatat că inculpații B. și A. au determinat efectuarea de plăți suplimentare, care excedau substanțial prețului și cantităților de lucrări prevăzute în studiul de fezabilitate, cunoscând în mod evident acest aspect.

În concluzie, instanța de apel a constatat că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în legătură cu executarea contractului nr. 1220/12.02.2007, producând prin activitatea desfășurată, împreună cu inculpatul B., o pagubă importantă comunei I., în cuantum de 532.270,42 lei, care a fost reținută pe baza celor două rapoarte de constatare tehnico-științifică întocmite în cursul urmăririi penale.

În acest context, apreciind că în beneficiul inculpatului se impune a fi valorificată circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, instanța de apel a reținut că prin raportare la efectele acesteia, legea veche este mai favorabilă inculpatului A., motiv pentru care, în apelul parchetului, a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 și art. 248<SUP>1</SUP>

C. pen. din 1969, cu aplic. 74 lit. a), și) a art. 76 lit. b) C. pen. din 1969.

Împotriva Deciziei penale nr. 172 din 10 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație inculpatul A.

În motivarea cererii, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut, cu titlu principal, faptul că, urmare Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15.06.2016, infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen., respectiv de art. 248 C. pen. din 1969, și-a încetat efectele juridice la data de 23.08.2016 (anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare dispuse împotriva sa), ca urmare a dezincriminării ei.

În subsidiar, a arătat faptul că, în cauza de față, rechizitoriul nu face trimitere sub nicio formă la norma legală presupusă a fi fost încălcată prin conduita sa, astfel că, prin raportare la considerentele deciziei Curții Constituționale anterior menționată, decizia de condamnare pronunțată de către instanța de apel nu răspunde unor minime exigențe în ceea ce privește dreptul la apărare, predictibilitatea și claritatea normei de incriminare, ceea ce impune reformarea acesteia în prezenta procedură.

În considerarea acestor argumente, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, achitarea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248 și art. 248<SUP>1</SUP> C. pen. din 1969 cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 10 mai 2017, sub nr. x/321/2013.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 30 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv 15 septembrie 2017, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căi extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

La același termen de judecată, instanța de recurs a luat act de poziția exprimată de intimatul inculpat E., care a solicitat extinderea efectelor recursului în casație declarat în cauză și în ceea ce îl privește.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și 2 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care constituie obiectul cauzei penale, ci evaluează, exclusiv, dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În cauza de față, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În consecință, acest caz de recurs în casație permite instanței de casație să analizeze doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În acest context, procedând la evaluarea criticilor subsumate de inculpatul A. cazului de recurs în casație invocat, Înalta Curte reține, prioritar, că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

În considerentele deciziei de referință, Curtea Constituțională a statuat că principiul legalității incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar acesta supunându-se sancțiunii penale. Deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanțe și ordonanțe de urgență). Așa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului.

În esență, instanța de control constituțional a reținut că orice acuzație având ca obiect o faptă constând în încălcarea îndatoririlor de serviciu va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc. prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislația primară, legi și ordonanțe simple sau de urgență.

Statuând asupra efectelor unei decizii de constatare a neconstituționalității unei norme de incriminare, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut, în cuprinsul Deciziei nr. 6/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 284/24.04.2017, că efectele unei decizii a Curții Constituționale sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării acestuia.

În aceeași hotărâre de dezlegare se stabilește că atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicității nu este întrunită, indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii excepției de neconstituționalitate și a constatării neconstituționalității normei (în același sens este și Decizia nr. 18 din 17 septembrie 2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930/18.11.2016).

Potrivit aceleiași decizii de dezlegare, constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea "poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare".

În considerarea acestor dezlegări, practica a statuat că, în condițiile în care nici Parlamentul și nici Guvernul nu au intervenit pentru modificarea legii, în conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și a art. 297 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, și-au încetat efectele, textele continuând să subziste în sensul stabilit de Curtea Constituțională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale.

În consecință, s-a stabilit că, prin Decizia Curții Constituționale anterior evocată s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, în sensul restrângerii sferei de incidență a infracțiunii în limite constituționale, respectiv numai la încălcările atribuțiilor de serviciu stabilite expres prin legislația primară.

Raportând aceste considerații teoretice la datele particulare ale cauzei, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 și art. 248<SUP>1</SUP>

C. pen. din 1969, reținându-se în sarcina acestuia, în concret, că, în calitate de primar al comunei I., la data de 04.09.2008, a plătit SC F. SRL suma de 292.259,04 lei, cunoscând că aceasta reprezintă costul unor lucrări neexecutate și asigurând astfel societății un avantaj patrimonial, prin prejudicierea comunei I.

În cuprinsul actului de inculpare, în capitolul alocat expunerii faptelor, procurorul a reținut că activitatea concretă imputată inculpatului s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 51 alin. (3) și art. 54 alin. (5), coroborate cu art. 23 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 273/2006.

Activitatea concretă reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu a fost confirmată de către instanța de fond, dar și de către instanța de apel, care, în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, publicată după pronunțarea hotărârii în primă instanță, dar înainte de judecarea definitivă a cauzei, a efectuat o evaluare a faptei imputate recurentului și prin prisma exigențelor impuse de instanța de contencios constituțional în interpretarea sintagmei"îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul art. 297 alin. (1) C. pen., aplicabile mutatis mutandis și în interpretarea art. 248 și art. 248<SUP>1</SUP>

din C. pen. din 1969 (încadrare juridică reținută de instanța de apel).

În esență, se constată, din expunerea situației de fapt, stabilită cu titlu definitiv în cauză, că, la data de 04.09.2008, în calitate de primar al comunei I., județul Neamț, încălcând dispozițiile art. 51 alin. (3) și art. 54 alin. (5) din Legea nr. 273/2006, inculpatul A. a plătit SC F. SRL suma de 292.259,04, în baza contractului de lucrări nr. 1220/12.02.2007 încheiat de firmă cu primăria în timpul mandatului coinculpatului B., fără a verifica dacă prin documentele justificative se certifica exactitatea sumei de plată, conform contractului încheiat.

În consecință, Înalta Curte constată că, prin conținutul său concret, fapta de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat inculpatul A. constă în încălcarea atribuțiilor care revin autorităților administrației publice locale (în speță, primarului) în materia administrării și utilizării fondurilor publice locale, reglementate expres prin Legea nr. 273/2006.

Condamnarea recurentului inculpat vizează, prin urmare, săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislației primare.

Ca urmare, în speță nu este incident motivul de recurs în casație invocat de recurentul inculpat A.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 172 din 10 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar conform art. 275 alin. (6) din același cod, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 172 din 10 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2017.

Procesat de GGC - GV