ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecata în primă instanță a cauzei de față s-a finalizat prin pronunțarea Sentinței penale nr. 48/2018.

Prin Sentința penală nr. 48/PI/2018 din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 5 C. pen. cu aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este actualul C. pen. și legislația penală specială în vigoare.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. art. 16 lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub acuzația infracțiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a faptului că la data începerii urmăririi penale in personam intervenise prescripția răspunderii penale.

În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului B. este actualul C. pen. și legislația penală specială în vigoare.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. de sub acuzația instigării la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului C. este C. pen. 1969.

În baza art. 396 alin. (5) cu referire la art. 19 din Legea nr. 255/2013 și art. 18

1

C. pen. 1969 a fost achitat inculpatul C. de sub acuzația infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzute de art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 91 C. pen. 1969 s-a aplicat inculpatului C. o amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a fost ridicată măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța emisă în Dosarul nr. x/2016 la data de 25.04.2016 de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari asupra cotei indivize din dreptul de proprietate al imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare, având număr cadastral x, aflat în proprietatea inculpatului A. până la concurența sumei de 182.114 RON, întrucât nu mai subzistă temeiul pentru care a fost instituită măsura asigurătorie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a fost ridicată măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța emisă în Dosarul nr. x/2016 la data de 25.04.2016 de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari asupra cotei indivize din dreptul de proprietate al imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare, având număr cadastral x Satu Mare, aflat în proprietatea inculpatului B. până la concurența sumei de 182.114 RON întrucât nu mai subzistă temeiul pentru care a fost instituită măsura asigurătorie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a fost ridicată măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța emisă în Dosarul nr. x/2016 la data de 25.04.2016 de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari asupra cotei indivize din dreptul de proprietate al imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x bl. C2-4, jud. Satu Mare înscris în cartea funciară colectivă nr. x Satu Mare și cartea funciară individuală, nr. topografic x și y aflat în proprietatea inculpatului C. până la concurența sumei de 182.114 RON întrucât nu mai subzistă temeiul pentru care a fost instituită măsura asigurătorie.

A fost respinsă cererea formulată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari privind desființarea procesului-verbal de licitație imobiliară din data de 07.09.2010 emis în dosar execuțional nr. x/2010 de Biroul executorului judecătoresc A., procesul-verbal de adjudecare definitivă imobiliară din 22.09.2010 emis în dosar execuțional nr. x/2010 de Biroul executorului judecătoresc A. și procesul-verbal de distribuire a prețului întocmit la data de 11.10.2010 emis în dosar execuțional nr. x/2010 de Biroul executorului judecătoresc A..

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de părțile civile D. și E. în procesul penal împotriva inculpatului A., având în vedere temeiul achitării acestuia de sub acuzația comiterii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de părțile civile D. și E. împotriva inculpaților B. și C.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. a fost respinsă cererea părților civile D. și E. de obligare a inculpaților A., B. și C. la plata în favoarea lor a cheltuielilor judiciare în primă instanță.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în primă instanță au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a reținut că,prin rechizitoriul emis în 19 mai 2016 în Dosarul nr. x/2016 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție au fost trimiși în judecată inculpații: A. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și fals intelectual, prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. inculpatul plt. adj. B. pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, faptă prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în data de 08.01.2010 în cadrul biroului executorului judecătoresc A., a fost înregistrată cererea de executare silită formulată de creditorul B. în baza Sentinței civile nr. 6826/19.11.2008 pronunțată de către Judecătoria Satu Mare în dosarul civil nr. x/2008, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia 1411 din 03.11.2009 a Curții de Apel Oradea, formându-se astfel dosarul execuțional nr. 4/2010.

Prin Sentința civilă nr. 6826/19.11.2008 a Judecătoriei Satu Mare, părțile civile D. și E. fuseseră obligate să-i restituie inculpatului B. suma de 6000 euro reprezentând avansul pe care acesta îl dăduse pentru cumpărarea imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, plus daunele datorate ca urmare a nerespectării înțelegerii stabilite prin antecontractul de vânzare-cumpărare a imobilului respectiv.

Prin încheierea nr. 131/12.01.2010, pronunțată în cadrul Dosarul nr. x/2010, Judecătoria Satu Mare a dispus, în baza dispozițiilor art. 373

1

alin. (1) și (2) din vechiul C. proc. civ., încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 6826/19.11.2008, iar la data de 02.02.2010, inculpatul A. a somat părțile civile D. și E. ca, în termen de 15 zile de la primirea somației, să plătească inculpatului B. suma totală de 6.470 euro și 2.998,65 RON, în caz contrar, imobilul aparținând acestora, situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, urmând a fi vândut prin licitație publică.

La data de 23.02.2010, inculpatul A. a solicitat expertului tehnic F. să efectueze o evaluare a imobilului sus-menționat, acesta din urmă stabilind valoarea de circulație a acestuia la suma de 130.500 RON, iar la data de 26.04.2010 a emis prima publicație de vânzare prin licitație publică imobiliară, aceasta urmând a se desfășura la data de 02.06.2010, prețul de pornire fiind de 130.500 RON.

Având în vedere că la acest termen nu s-a prezentat niciun ofertant, inculpatul A. a emis la data de 02.06.2010 o nouă publicație de vânzare la licitație a imobilului respectiv pentru data de 07.07.2010, când prețul de pornire a licitației a fost stabilit la suma de 97.875 RON, reprezentând 75% din prețul la care a fost evaluat imobilul.

Nici de această dată nu s-a prezentat nimeni la licitație, motiv pentru care, la data de 07.07.2010 inculpatul A. a emis o altă publicație de vânzare la licitație pentru data de 07.09.2010, prețul de pornire a licitației rămânând tot cel de 97.875 RON.

Conform procesului-verbal de licitație imobiliară din 07.09.2010 întocmit de către inculpatul A., la licitație s-ar fi prezentat două persoane cu intenția de a cumpăra imobilul respectiv, inculpatul C. și martorul G., primul făcând și dovada consemnării la H. a sumei de 13.050 RON, reprezentând cauțiunea în cuantum de 10% din prețul de evaluare a imobilului.

Executorul judecătoresc A. a consemnat în procesul-verbal faptul că, prezentându-se doi licitatori, a dat citire publicației de vânzare, menționând prețul de vânzare, faptul că nu au fost primite oferte de cumpărare din partea altor persoane și că licitatorul G. s-a retras. A mai menționat că, în condițiile art. 504 C. proc. civ., imobilul a fost adjudecat la prețul de 45.000 RON, preț oferit de licitatorul C.

Procesul-verbal de licitație imobiliară a fost semnat de către inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, C., în calitate de licitator, și B., în calitate de creditor, nu însă și de către suspectul G.

Anexat acestui proces-verbal, inculpatul A. a atașat și fotocopii de pe cărțile de identitate ale lui G. și inculpatului C.

În data de 22.09.2010, inculpatul C. a semnat procesul-verbal de adjudecare definitivă imobiliară, după ce, în prealabil, a achitat diferența de preț până la 45.000 RON, iar la data de 01.11.2010, acesta l-a împuternicit, cu puteri depline, pe inculpatul B. să vândă "cui va crede de cuviință și la prețul de comun acord stabilit cu cumpărătorii" imobilul adjudecat la licitația sus menționată (procura specială nr. 2355/01.11.2010, autentificată la BNP I.).

Inculpatul B., în calitate de mandatar al inculpatului C., a vândut imobilul sus-menționat soților J. și F. la data de 22.06.2011, contra sumei de 93.302 RON (echivalentul a 22.000 euro).

În actul de sesizare a instanței s-a mai reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că, la data de 07.09.2010, în cadrul biroului executorului judecătoresc A., situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, s-a prezentat la licitație, în calitate de licitator, doar inculpatul C., singurul, de altfel, care a făcut dovada achitării cauțiunii, conform recipisei H. nr. x din data de 06.09.2010. Suspectul G. nu s-a prezentat la licitație, nu a depus nicio sumă de bani cu titlu de cauțiune pentru a putea participa în mod legal la această licitație și nici nu a semnat procesul-verbal de licitație imobiliară întocmit de către inculpatul A. la data de 07.09.2010.

De asemenea, s-a constatat că, în realitate, inculpatul B., creditor al părților civile D. și E., în vederea recuperării debitului de la acestea, a solicitat ajutorul colegilor săi, G. și C., cărora le-a propus să participe la o licitație unde urma a fi vândut imobilul aparținând părților civile D. și E.. Cei doi au fost de acord cu propunerea inculpatului lui B., iar G. i-a înmânat acestuia o copie de pe cartea sa de identitate urmând a fi anunțat când va trebui să se prezinte la respectiva licitație.

Totodată, s-a reținut că inculpatul B. nu i-a mai adus însă la cunoștință lui G. când a fost organizată licitația, astfel încât acesta nu a mai putut participa la desfășurarea ei, însă i-a dat inculpatului A. copia de pe cartea sa de identitate pe care acesta a atașat-o ulterior procesului-verbal de licitație imobiliară întocmit la data de 07.09.2010. Inculpatul B. i-a înmânat documentul sus-menționat inculpatului A. pentru a-l atașa la dosarul execuțional, în condițiile în care cunoștea că G. nu va participa la acea licitație nefiind încunoștințat despre data la care va fi ea organizată.

Astfel, s-a reținut că, atașând acea copie la procesul-verbal de licitație imobiliară, inculpatul A. a întărit convingerea că la data de 07.09.2010, la sediul B.E.J. A., s-ar fi prezentat doi licitatori, suspectul G. și inculpatul C., fapt ce a făcut posibilă vânzarea imobilului supus executării silite la un preț inferior celui de pornire a licitației, în dauna intereselor legitime ale părților civile D. și E.

În continuare, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010, persoanele cu funcții de conducere și control din cadrul instituțiilor publice au obligația declarării averii și intereselor.

De asemenea, s-a observat că inculpatul C. este angajat în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, instituție publică, din anul 1995 și, începând cu data de 01.05.2010, îndeplinește funcția de Șef Serviciu II Suport Logistic. Potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, acesta avea astfel obligația declarării averii.

Cu ocazia completării, la datele de 01.06.2011 și 21.05.2012, a propriilor declarații de avere, inculpatul C. a făcut afirmații contrare realității.

Astfel, s-a reținut că acesta a omis cu știință să insereze în conținutul declarației de avere din data de 01.06.2011 faptul că la data de 07.09.2010 a dobândit prin adjudecare imobilul situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, după care, în cuprinsul declarației de avere din anul următor, completată la data de 21.05.2012, inculpatul C. a omis să menționeze faptul că, la data de 22.06.2011, a vândut imobilul respectiv cumpărătorilor J. și F.

Totodată, s-a reținut că inculpatul A. este executor judecătoresc și își desfășoară activitatea în cadrul Biroului Executorului Judecătoresc A..

Potrivit dispozițiilor art. 1, 2 și 5 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, executarea silită a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii se efectuează de către executorii judecătorești, iar activitatea acestora se înfăptuiește în condițiile legii cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților. Executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public. Actele îndeplinite de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnătura acestuia, precum și numărul de înregistrare și data, sunt acte de autoritate publică și au forța probantă prevăzută de lege.

Potrivit regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 adoptat prin O.M.J. nr. 210/2001, executorii judecătorești își îndeplinesc atribuțiile cu respectarea și în limitele competențelor prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, de regulamentul de aplicare a acestei legi, de prevederile Statutului profesiei de executor judecătoresc, de C. proc. civ. și de alte legi aplicabile în materie.

Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, printre atribuțiile executorilor judecătorești se numără și cea de punere în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii.

Potrivit dispozițiilor legale din vechiul C. proc. civ., în vigoare la data de 07.09.2010, dacă în termen de 15 zile de la primirea somației debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare.

Conform art. 506 C. proc. civ., persoanele care vor să cumpere imobilul la licitație sunt obligate să depună la Trezoreria Statului, la H. - SA sau la orice altă instituție bancară, la dispoziția executorului judecătoresc, până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauțiune reprezentând 10% din prețul de începere a licitației pentru termenul respectiv. Dovada consemnării va fi atașată ofertei de cumpărare.

Conform art. 509 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care nu este oferit prețul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicație în condițiile art. 504 alin. (3) C. proc. civ.. La acest termen licitația va începe de la prețul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obține prețul de începere a licitației, la același termen bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația.

Potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ. "în toate cazurile, creditorii urmăritori sau intervenienți nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preț mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat".

În fine, potrivit art. 511 C. proc. civ., executorul va întocmi un proces-verbal despre desfășurarea și rezultatul fiecărei licitații. În procesul-verbal vor fi menționați toți cei care au participat la licitație, sumele oferite de fiecare participant, precum și adjudecatarul imobilului. Procesul-verbal va fi semnat de executor, creditor, debitor și de adjudecatar.

Așadar, s-a apreciat că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale prevăzute de art. 509 alin. (5) C. proc. civ. rezultă că, pentru a se putea adjudeca un imobil, la un preț avantajos, sub prețul de la care începe licitația, cum a fost cazul în speță, este necesar să existe minim doi licitatori. La licitația organizată la data de 07.09.2010 la sediul B.E.J. A. s-a prezentat însă un singur licitator, în persoana inculpatului C..

Curtea de Apel Oradea, analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt:

Prin Sentința civilă nr. 6826/19.11.2008 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. x/2008 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtele E. și D. și, de asemenea, s-a admis în parte acțiunea pârâtelor reclamante reconvenționale în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional B. și, în consecință, s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.03.2006 de BNP K. din culpa pârâtelor reclamante reconvenționale și s-a dispus obligarea pârâtelor reclamante reconvenționale E. și D. la plata în favoarea reclamantului pârât reconvențional a sumei de 6.000 euro.

Totodată, s-a dispus OCPI Satu Mare radierea din CF x Satu Mare a notării antecontractului de vânzare-cumpărare autentic nr. x/2006 de sub B4.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Satu Mare a reținut că părțile au încheiat în data de 17.03.2006 antecontractul de vânzare-cumpărare autentic nr. x la BNP K., antecontract în baza căruia vânzătoarele promitente D. și E. s-au obligat să vândă cumpărătorului promitent B. cotele lor din imobilul apartament nr. x situat în Satu Mare, str. x, precum și cota de 1/2 parte din teren intravilan aferent apartamentului în termen de 30 de zile de la terminarea procesului prin sentință definitivă și irevocabilă intentat de L. și M., proces notat în Cf x coala colectivă Satu Mare.

S-a reținut că părțile au inserat o clauză penală în antecontractul de vânzare-cumpărare în sensul că dacă contractul definitiv nu se va încheia din vina promitenților vânzători, adică din vina pârâtelor reclamante reconvenționale acestea vor plăti promitentului cumpărător, adică reclamantului pârât suma de 6000 euro.

Judecătoria a apreciat că neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din litigiu între părți s-a datorat culpei promitentelor vânzătoare și nicidecum a promitentului cumpărător, astfel cum susțin pârâtele reclamante.

Astfel, s-a reținut că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare încheierea unui contract de vânzare -cumpărare, translativ de proprietate, nu s-a putut realiza deoarece în cartea funciară era notat un proces aflat pe rolul instanțelor în care părți erau L. și M. și pârâtele reclamante reconvenționale. Acestea din urmă s-au obligat ca în termen de 30 de zile de la finalizarea acelui litigiu prin hotărâre definitivă și irevocabilă să vândă reclamantului pârât imobilul. S-a arătat că, fiind părți în acel litigiu, pârâtele reclamante reconvenționale aveau obligația să urmărească momentul în care litigiul respectiv a fost finalizat prin hotărâre definitivă și irevocabilă, pentru a-și putea respecta obligația convențională, de încheiere a contractului în termen de 30 de zile.

S-a menționat că litigiul din cauza căruia nu s-a putut încheia contractul de vânzare-cumpărare a fost finalizat la 15.11.2007 prin Decizia nr. 765/R/2007 a Tribunalului Satu Mare, însă pârâtele reclamante reconvenționale nu și-au respectat obligația contractuală și, cu depășirea termenului de 30 de zile, la data de 25.02.2008, l-au convocat pe reclamantul pârât reconvențional pentru confirmarea vânzării și întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.

Instanța civilă a reținut că reclamantul pârât reconvențional a fost cel care a urmărit finalitatea litigiului și le-a adus la cunoștință pârâtelor reclamante reconvenționale această împrejurare, deși o astfel de obligație nu-i incumba lui. Astfel, s-a observat că, din interogatoriul pârâtelor reclamante reconvenționale rezultă că reclamantul pârât le-a căutat și le-a adus la cunoștință în ianuarie 2008 că litigiul pentru care nu s-a putut înstrăina imobilul este finalizat. Mai mult, în formarea convingerii instanței referitor la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâtele reclamante reconvenționale s-a avut în vedere și faptul că nici la data de 07.03.2008, notarea procesului aflat pe rolul instanței sub Dosar nr. x/2003 nu a fost radiată, deși Dosarul nr. x/2003 era deja finalizat irevocabil din luna noiembrie 2007.

În consecință, instanța de fond a apreciat clauza penală prevăzută în antecontractul de vânzare-cumpărare activată și că pârâtele reclamante reconvenționale datorează suma de 6000 euro reclamantului pârât.

Apelul declarat de pârâtele D. și E. împotriva Sentinței civile nr. 6826 din 19 noiembrie 2008 a Judecătoriei Oradea a fost respins ca tardiv prin Decizia penală nr. 118/Ap din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2008 .

Prin Decizia civilă nr. 1411/2009-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2008 s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de pârâtele D. și E. împotriva Deciziei civile nr. 118 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

După rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 6826/19.11.2008 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. x/2008, B. a formulat o cerere de executare silită, înregistrată sub nr. x din 08.01.2010 la Biroul executorului judecătoresc A.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Satu Mare sub Dosarul nr. x/2019, Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite la cererea creditorului B. împotriva debitoarelor D. și E. .

Prin încheierea nr. 131 din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. x/2010, s-a încuviințat executarea silită a Sentinței civile nr. 6826 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. x/2008 .

În data de 18.01.2010, Biroul executorului judecătoresc A., în baza art. 387 alin. (1) și (2) și art. 411 C. proc. civ. anterior le-a somat pe debitoarele D. și E., solicitându-le să achite suma de 6.470 euro sau contravaloarea în RON a acestei sume la cursul oficial al BNR din data plății, precum și suma de 2.938,65 RON, aducându-le la cunoștință că, în caz contrar, se va proceda la executarea silită, somație ce a fost primită de debitoare, acestea semnând dovada de primire .

Tot în data de 18.01.2010, Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat OCPI - Biroul de carte funciară Satu Mare înscrierea în c.f. a somației de plată în favoarea creditorului B. .

În data de 02.02.2010, Biroul executorului judecătoresc A. a emis o nouă somație imobiliară, în temeiul dispozițiilor art. 497 alin. (1) și (2) și art. 500 alin. (1) C. proc. civ. 1865, aducându-le la cunoștință debitoarelor D. și E. că, în cazul în care în termen de 15 zile de la primirea somației nu vor achita debitul, imobilul proprietatea debitoarelor va fi vândut la licitație publică, cu prețul cel mai mare oferit, preț care poate fi și sub valoarea imobilului, urmând ca în acest caz debitoarele să achite în plus și toate cheltuielile care vor mai fi astfel ocazionate, somație ce a fost primită de debitoarea E. în data de 05.02.2010 .

În data de 23 februarie 2010, Biroul executorului judecătoresc A. i-a solicitat expertului F. să evalueze imobilul debitoarelor .

Debitoarele au comunicat în data de 17 martie 2010 Biroului executorului judecătoresc A. că nu pot fi prezente la adresa din Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare la data pentru care expertul F. le-a solicitat atât creditorului, cât și debitoarelor să se prezinte în vederea efectuării expertizei.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în data de 19.03.2010 expertul s-a deplasat la imobilul situat în Mare, str. x, jud. Satu Mare, unde a fost prezent doar creditorul B., însă, deși debitoarele au lipsit, a putut inspecta imobilul ca urmare a bunăvoinței vecinului debitoarelor, numitul L.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul ing. F. s-a stabilit că valoarea de piață a imobilului situat în Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare este de 137.000 RON.

Biroul executorului judecătoresc A. a comunicat un exemplar al raportului de expertiză debitoarelor în data de 12.04.2010 și, în aceeași dată, a întocmit publicația de vânzare la licitație a imobilului, cu prețul de pornire la licitație de 137.000 RON, publicație care a fost afișată la sediul Biroului executorului judecătoresc A., la sediul Primăriei mun. Satu Mare și la sediul Judecătoriei Satu Mare.

Ca urmare a solicitării numiților L. și M., care au arătat prin cererea adresată Biroului executorului judecătoresc A. că sunt coproprietari asupra cotei de 1/2 din imobilul în cauză, expertul F. a efectuat un nou raport de expertiză, în care a precizat că pe rolul Judecătoriei Satu Mare se află Dosarul nr. x/2006 vizând dreptul de proprietate asupra anexelor gospodărești, considerent pentru care a evaluat imobilul debitoarelor la suma de 130.500 RON, menționând că în prima expertiză pe care a depus-o la dosar a luat în considerare o suprafață ce nu le aparține debitoarelor.

În data de 26.04.2010, Biroul executorului judecătoresc A. a comunicat cu debitoarele noul raport de expertiză, în aceea dată întocmind publicația de vânzare la licitație a imobilului debitoarelor cu prețul de pornire la licitație de 130.500 RON, publicația fiind afișată la sediul biroul executorului judecătoresc, la sediul Primăriei mun. Satu Mare și la sediul Judecătoriei Satu Mare.

În data de 02.06.2010, Biroul executorului judecătoresc A. a emis o nouă publicație de vânzare la licitație a imobilului debitoarelor pentru data de 07 iulie 2010, ora 9:00, cu prețul de pornire de 97.875 RON (75% din suma cu care a fost evaluat imobilul), precizându-se că dacă nu se obține prețul de începere al licitației, imobilul va fi vândut la cel mai mare preț oferit și că vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația . Și această publicație a fost afișată la sediul biroul executorului judecătoresc, la sediul Primăriei mun. Satu Mare și la sediul Judecătoriei Satu Mare.

În data de 07 iulie 2010, Biroul executorului judecătoresc A. a emis o nouă publicație de vânzare la licitație pentru 07 septembrie 2010, ora 9:00, cu prețul de pornire de 97.875 RON, afișată la sediul biroul executorului judecătoresc, la sediul Primăriei mun. Satu Mare și la sediul Judecătoriei Satu Mare.

În data de 07 septembrie 2010, Biroul executorului judecătoresc A. a întocmit procesul-verbal de licitație imobiliară, în care s-a reținut că la licitație s-au prezentat două persoane și anume G. și C., care a făcut dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 10% din prețul de evaluare al imobilului, respectiv a sumei de 130.959 RON, prin recipisa H. nr. x din 06.09.2010 și că, prezentându-se doi licitatori, executorul a dat citire publicației de vânzare, menționând că nu au fost primite alte oferte până la acea dată și că G. s-a retras.

S-a menționat că, în condițiile art. 504 alin. (3) C. proc. civ., imobilul a fost adjudecat la prețul de 45.000 RON, prețul oferit de C. și că, potrivit art. 512 alin. (1) C. proc. civ., adjudecatarul imobilului va depune prețul la dispoziția executoriului judecătoresc în cel 30 de zile de la data vânzării.

În data de 22 septembrie 2010, Biroul executorului judecătoresc A. a întocmit procesul-verbal de adjudecare definitivă imobiliară, care constituie titlu executoriu, în care s-a arătat că adjudecatarul imobilului, C., care a adjudecat imobilul cu suma de 45.000 RON, a achitat suma de 13.050 RON, reprezentând avans participare la licitate și că în data de 22.09.2010 a mai achitat și suma de 29.948 RON, reprezentând diferența din contravaloarea imobilului adjudecat, precum și suma de 2.002 RON, reprezentând diferența onorariu executare silită.

În data de 10.11.2010, Biroul executorului Judecătoresc A. le-a cerut debitoarelor să se prezinte la sediul biroului pentru a li se elibera recipisa H. nr. x din data de 28.09.2010 în valoare de 12.526,35 RON, sumă consemnată la dispoziția debitoarelor în urma scoaterii la licitație a imobilului din Satu Mare, str. x, str. 21, jud. Satu Mare, după ce, în data de 11.10.2010, se încheiase procesul-verbal de distribuire a prețului. Prin acest proces-verbal s-a constatat că, având în vedere Sentința civilă nr. x din 19 noiembrie 2008 a Judecătoriei Satu Mare, debitoarele D. și E. au fost obligate să achite în favoarea creditorului B. suma totală de 6.470 euro și suma de 4.998,65 reprezentând pretenții și cheltuieli de executare și că la licitația publică din 07 septembrie 2010 imobilul debitoarelor a fost adjudecat în favoarea licitatorului C. pentru suma de 45.000 RON. Totodată, potrivit art. 569 și art. 570 C. proc. civ. s-a procedat la distribuirea prețului de 45.000 RON rezultat în urma vânzării la licitație publică a imobilului debitoarelor după cum urmează: sumele de 29.948 RON și 523,65 RON creditorului B., suma de 2.002 RON BEJ A., reprezentând diferența de onorariu cheltuieli de executare, suma de 8.380,45 RON creditorului L., suma de 1.261,10 debitoarei E. și suma de 2.884,80 RON reprezentând diferență de cheltuieli de executare BEJ A.

Cu privire la procedura de executare silită a unui bun imobil, potrivit dispozițiilor C. proc. civ. 1865, aplicabil în cauză conform art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea de Apel Oradea a reținut că executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge, cu concursul organelor competente, pe debitorul său, care nu-și execută de bunăvoie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a și le aduce la îndeplinire în mod silit. Principalul organ de executare cu plenitudinea competenței de executare în materie civilă este executorul judecătoresc. Cererea de executare depusă la executorul judecătoresc competent și încuviințată de instanța de executare, la solicitarea acestuia, declanșează procedura de executare silită. Înainte de a trece la executarea silită a bunurilor debitorului, executorul judecătoresc este obligat să-i facă acestuia o încunoștințare despre pornirea executării, înștiințare care, potrivit C. proc. civ. 1865, poartă denumirea de somație.

Astfel, potrivit art. 496 C. proc. civ., executorul va soma pe debitor că, dacă nu va plăti, se va trece la vânzarea imobilului, somație care trebuie înscrisă în cartea funciară.

Conform art. 500 C. proc. civ., dacă în termen de 15 zile de la primirea somației debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare și, dacă consideră necesar, va cere părerea unui expert, caz în care o copie a raportului de expertiză se comunică debitorului, iar potrivit art. 504 C. proc. civ., în termen de 5 zile de la stabilirea prețului imobilului, executorul întocmește și afișează publicația de vânzare a acestuia.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 506 C. proc. civ., persoanele care vor să cumpere la licitație imobilul sunt obligate să depusă la dispoziția executorului judecătoresc, până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauțiune reprezentând 10% din prețul de începere a licitației pentru termenul respectiv.

Conform art. 509 alin. (4) C. proc. civ. 1865, în cazul în care nu este oferit nici prețul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicație, iar la acest nou termen licitația va începe de la prețul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obține prețul de începere a licitației, la același termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația.

S-a precizat că, potrivit art. 399 C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva executării oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În continuare, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriu, inculpatul A. a fost trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și a infracțiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu s-a susținut că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, fiind în exercitarea îndatoririlor profesionale prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, de Ordinul nr. 210/2011 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a acestei legi și de C. proc. civ., a organizat în data de 07 septembrie 2010 o licitație publică imobiliară cu încălcarea dispozițiilor art. 509 alin. (5) C. proc. civ., dispunând în mod nelegal adjudecarea de către inculpatul C. a imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, aparținând părților civile D. și E., la prețul de 45.000 RON în loc de 97.850 RON cât reprezenta prețul de pornire a licitației, cauzând astfel o pagubă în cuantum de 129.239 RON, iar pentru inculpatul C. obținând un folos necuvenit în cuantum de 52.875 RON.

De asemenea, prin rechizitoriu s-a reținut că fapta inculpatul A. care, în calitate de executor judecătoresc și fiind în exercitarea îndatoririlor profesionale prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, de Ordinul nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a acestei legi și de C. proc. civ., a întocmit în data de 07.09.2010 un proces-verbal de licitație imobiliară în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual.

Curtea de Apel Oradea a constatat că pe parcursul procesului penal a intrat în vigoare noul C. pen., condiții în care, examinând incidența legii penale mai favorabile în raport de dispozițiile art. 5 C. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 372/2014), în sensul aplicării globale a legii penale mai favorabile, a reținut că inculpatului A. și inculpatului B. le sunt mai favorabile dispozițiile actualului C. pen.

Într-adevăr, legea nu prevede criteriile după care trebuie determinată legea penală mai favorabilă, dar din examinarea comparativă a celor două reglementări, Curtea de Apel a considerat că, în concret, legea penală mai favorabilă inculpatului o constituie actualul C. pen., întrucât deși condițiile de sancționare sunt mai favorabile potrivit C. pen. 1969, inculpatului îi sunt mai favorabile dispozițiile privind prescripția răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel Oradea a reținut că inculpatul A. are calitatea de subiect activ al infracțiunii, fiind executor judecătoresc, deci o persoană care exercită un serviciu de interes public (potrivit art. 2 din Legea nr. 188/2009 privind executorii judecătorești, executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public).

De asemenea, s-a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu se poate realiza fie printr-o acțiune (îndeplinirea defectuoasă a unui act privitor la îndatoririle de serviciu), fie printr-o inacțiune (neîndeplinirea unui act).

Prin act se înțelege operațiunea care trebuia efectuată de funcționarul public potrivit solicitărilor făcute de o persoana și conform cu atribuțiunile sale de serviciu. Neîndeplinirea unui act presupune omiterea, neefectuarea unui act care trebuie îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu, adică a unui act a cărui îndeplinire cădea în atribuțiunile funcționarului public. Prin îndeplinirea actului în mod defectuos se înțelege îndeplinirea lui în alte condiții, termene, modalități decât cele reglementate de lege. Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actului, adică acțiunea sau inacțiunea prin care se realizează elementul material al infracțiunii, trebuie să fie săvârșită de făptuitor în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu prevăzute de legislația primară.

Astfel, prin Decizia nr. 405/2016 (publicată în M. Of. nr. 517/2016), Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma îndeplinește în mod defectuos din cuprinsul acestora se înțelege îndeplinește prin încălcarea legii.

Totodată, prin Decizia nr. 392/2017 (publicată în M. Of. nr. 504/2017) a instanței de contencios constituțional s-a reținut că dispozițiile art. 248 din C. pen. 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma îndeplinește în mod defectuos din cuprinsul acestora se înțelege îndeplinește prin încălcarea legii.

În parag. 60, 61 ale Deciziei nr. 405/2016, Curtea Constituțională a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. De asemenea, s-a reținut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare și predictibile este obligatorie. Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, respectiv ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice.

În parag. 69 al aceleiași decizii, a apreciat că, în sens larg, scopul urmărit de legiuitor prin legislația penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, este acela de a apăra valori sociale, identificate de legiuitor în partea specială a C. pen., acest scop fiind, în principiu, legitim. Totodată, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare și să respecte un just echilibru între interesul public și cel individual. De asemenea, s-a reținut că, din perspectiva principiului ultima ratio în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală.

Prin actul de sesizare a instanței s-a susținut că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, fiind în exercitarea îndatoririlor profesionale prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, de Ordinul nr. 210/2011 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a acestei legi și de C. proc. civ., a organizat în data de 07 septembrie 2010 o licitație publică imobiliară cu încălcarea dispozițiilor art. 509 alin. (5) C. proc. civ., dispunând în mod nelegal adjudecarea de către inculpatul C. a imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, aparținând părților civile D. și E., la prețul de 45.000 RON în loc de 97.850 RON cât reprezenta prețul de pornire a licitației, cauzând astfel o pagubă în cuantum de 129.239 RON, iar inculpatul C. obținând un folos necuvenit în cuantum de 52.875 RON.

Pe de o parte, Curtea de Apel a reținut că dispozițiile art. 509 C. proc. civ. 1865, reglementează procedura de desfășurare a licitației.

De asemenea, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, stabilește în mod generic, prin art. 7, atribuțiile executorilor judecătorești, respectiv: a) punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii; b) notificarea actelor judiciare și extrajudiciare; c) comunicarea actelor de procedură; d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe; e) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanța judecătorească; f) constatarea unor stări în fapt în condițiile prevăzute de C. proc. civ. g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmare de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispozițiilor C. proc. civ. h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor; i) orice alte acte sau operațiuni date de lege în competența lui.

Conform art. 54 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc își îndeplinește atribuțiile cu respectarea dispozițiilor acestei legi, a statutului profesiei și a regulamentului de aplicare a legii, precum și ale C. proc. civ. și ale altor legi aplicabile în materie, iar potrivit art. 61, cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de C. proc. civ.

În raport de acuzația ce-i este adusă inculpatului, Curtea de Apel Oradea a considerat că este necesar să se analizeze dacă actele îndeplinite de inculpatul A. au avut caracter nelegal și dacă au produs vătămări drepturilor și intereselor legale ale persoanei de o astfel de amploare încât să depășească sfera unei abateri disciplinare. În acest sens, s-a reținut că, potrivit parag. 80 al Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, sarcina aplicării principiului ultimo ratio revine, pe de o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea: astfel, responsabilitatea de a reglementa și aplica, în acord cu principiul anterior menționat, prevederile privind abuzul în serviciu, ține atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât și de organele judiciare - Ministerul Public și instanțele judecătorești - indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor produceri penale ordinare.

Curtea de Apel Oradea a reținut că atribuțiile de serviciu ale executorilor judecătorești se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, eventualele erori apărute în soluționarea acestora neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate prin exercitarea contestației la executare, stabilirea legalității și temeiniciei actelor de executare fiind de competența instanței civile învestite de cei interesați sau vătămați prin actele de executare. Răspunderea penală a unui executor judecătoresc ar putea fi pusă în discuție numai în situația în care aceștia și-ar exercita funcția cu rea-credință, cunoscând caracterul vădit abuziv al acțiunii sale, urmărind sau acceptând vătămarea drepturilor sau intereselor unei persoane.

În continuare, instanța de fond a reținut că, potrivit acuzării, inculpatul A., instigat de inculpatul B. ar fi dispus vânzarea imobilului ce le-a aparținut numitelor D. și E. la un preț inferior celui de la care a început licitația, în condițiile în care la licitație a participat un singur licitator, respectiv că inculpatul B. i-ar fi înmânat inculpatului A. o copie de pe cartea de identitate a numitului G., deși știa că acesta nu va participa la licitație, neștiind când va fi organizată, determinându-l în acest fel pe inculpatul A. să comită infracțiunea de abuz în serviciu.

Tot în actul de sesizare a instanței s-a reținut că numitul G. a declarat că i-a înmânat inculpatului B. o copie de pe cartea sa de identitate, după ce, în prealabil, acesta l-a rugat să participe la o licitație publică în vederea recuperării unei sume pe care o plătise în avans către o persoană.

Curtea de Apel a constatat că, în declarația dată în fața acestei instanțe, inculpatul B. a arătat că nu l-a cunoscut pe inculpatul A. înainte de data la care a solicitat executarea silită a Sentinței civile nr. 6826/2008 a Judecătoriei Satu Mare.

Pe de altă parte, s-a constatat că martora N., secretara Biroului executorului judecătoresc A., a arătat în declarația dată în faza de urmărire penală că inculpatul B. avea mai multe dosare la BEJ A., iar în declarația dată în fața instanței a susținut că doar cel care câștiga licitația trebuia să consemneze cauțiunea la H.

De asemenea, s-a reținut că numitul G. a arătat în declarația dată în calitate de martor în fața instanței că inculpatul B. l-a rugat atât pe el, cât și pe alți colegi ai săi, să-l ajute prin participarea la o licitație, context în care i-a dat cartea lui de identitate, pentru ca inculpatul B. să-l înscrie la licitație, respectiv că inculpatul i-a restituit-o, spunându-i că nu a fost nevoie decât de două cărți de identitate și că îl va anunța când va avea loc licitația, precizând că nu a participat la licitație.

Inculpatul A., în declarația dată în faza de urmărire penală în data de 10 decembrie 2014, în calitate de martor, a arătat că licitația s-a desfășurat la al patrulea termen, iar prețul de pornire a fost stabilit conform legii, fiind redus la valoarea de 75% din prețul de evaluare prin expertiză a imobilului, precum și că numitul C. a oferit suma de 45.000 RON, întrucât la licitație s-au prezentat doi licitatori, iar după oferirea acestui preț, licitatorul G. s-a retras. Inculpatul a arătat că nu poate preciza dacă acesta din urmă a prezentat recipisa cu consemnarea sumei sau avea suma la el, lucru pe care l-a apreciat ca fiind legal și a menționat că nu a consemnat din greșeală acest aspect în procesul-verbal.

Curtea de apel a considerat că Parchetul nu a dovedit că acțiunile inculpatului A. reflectă o modalitate de operare concepută în ansamblu de acesta în ceea ce privește desfășurarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu și nici că acesta ar fi fost instigat sau determinat de inculpatul B. să-și îndeplinească abuziv aceste atribuții, respectiv că inculpatul A., determinat de inculpatul B. ar fi decis să-și încalce în mod intenționat și cu rea-credință atribuțiile de serviciu în scopul favorizării inculpatului B. și al creării unei pagube ori a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale părților civile D. și E.

Ținând seama de cele mai sus arătate, precum și de faptul că, așa cum a stabilit instanța de contencios constituțional, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege, neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice, Curtea de apel a reținut, pe de o parte, că acțiunile desfășurate de inculpatul A. nu constituie încălcări ale unor atribuții de serviciu prevăzute expres de legislația primară, raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi și ordonanțe ale Guvernului, și acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice și deontologice, regulamente de organizare internă, fișa postului, având influență asupra laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acțiuni sau inacțiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracțiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară (parag. 59 din Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale).

Pe de altă parte, insta