ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8331/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 1

octombrie 2002, la Tribunalul Mehedinți, trimisă prin declinare de competență, la Curtea de Apel Craiova, reclamantul L.V. a solicitat anularea parțială a raportului de

verificare nr. 20253 din 5 august 2002, întocmit de Grupul de control al

Ministerului de Interne, în urma căruia a fost sancționat cu mustrare scrisă,

anularea sancțiunii ce i s-a aplicat și repunerea în situația anterioară, prin

acordarea salariului de merit ce i-a fost sistat, începând cu luna septembrie

2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul

arată că nu se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare reținute în

sarcina sa, deoarece actele premergătoare privitoare la abaterile săvârșite de

către doi ofițeri din Poliția de Frontieră, au fost întocmite de o altă

persoană, că numai a avizat referatul, cu propunerea de neîncepere a urmăririi

penale și că toate actele de urmărire penală s-au înaintat Parchetului Militar

Teritorial București, prin Procurorul de supraveghere de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

Pârâtul Ministerul de Interne a

depus la dosar, întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență

materială a Tribunalului Mehedinți, iar pe fond a solicitat ca acțiunea să fie

respinsă ca neîntemeiată, pentru că reclamantul a manifestat neglijență în

îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 149 din 7 aprilie 2003, a admis

acțiunea, anulând măsura de sancționare, „mustrare scrisă”, a reclamantului.

Instanța reține, în motivarea

sentinței, că reclamantul nu a pus vreo rezoluție pe referatul de neîncepere a

urmăririi penale, iar faptul că era șeful Biroul de cercetări penale, nu poate

atrage răspunderea disciplinară a acestuia.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, ambele părți.

Reclamantul critică hotărârea,

pentru că instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind

restabilirea situației anterioare, prin acordarea drepturilor bănești pierdute

în urma aplicării sancțiunii, și anume, de retragere a salariului de merit,

începând cu luna septembrie 2002 și neacordarea acestuia pe anul 2003.

Menționează că sentința conține și

numeroase erori materiale, și anume, că ofițerul D.D. a fost indicat greșit cu

numele de D.Du., iar locul lui de muncă era Biroul judiciar al Poliției

municipiului Drobeta Turnu Severin, nu Biroul cercetări penale.

Pârâtul Ministerul de Interne (în

prezent Ministerul Administrației și Internelor), consideră că hotărârea este

netemeinică și nelegală, pentru că instanța de fond nu a reținut corect faptele,

pentru care reclamantul a fost sancționat disciplinar.

Astfel, nu s-a avut în vedere că

reclamantul a dat îndrumări ofițerului D.Du. să întocmească referat de

neîncepere a urmăririi penale și să înainteze dosarul, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu toate cu acesta întocmise referat,

cu propunerea de sesizare a altor organe de urmărire penală, competente să

efectueze cercetarea.

Se impunea, susține pârâtul, luarea

măsurii declinării competenței în favoarea Parchetului Militar Teritorial

Craiova și înregistrarea statistică a faptei și făptuitorilor, ținându-se cont

că făptuitorii erau militari, iar victime, două minore de 15 și 16 ani.

Analizând cele două recursuri, în

raport cu motivele invocate în acestea și cu materialul probator administrat în

cauză, precum și de dispozițiile legale aplicabile, se rețin următoarele:

Prin raportul întocmit de Grupul de

control al Ministerului de Interne, înregistrat sub nr. 20253 din 5 august 2002,

se reține în sarcina recurentului-reclamant, că a îndrumat greșit pe

locotenentul D.Du., să întocmească referat de neîncepere a urmăririi penale, pentru

parchetul civil, și nu de declinare a competenței la Parchetul militar, că a avizat nelegal, referatul de neîncepere a urmăririi penale față de

maiorul M.I. și că a acceptat soluția propusă, de neîncepere a urmăririi penale,

motivată neprocedural și a trimis dosarul, cu o soluție ilegală, la Parchetul local.

Pentru faptele reținute în sarcina

acestuia, s-a propus aplicarea sancțiunii „mustrare scrisă”, în baza

prevederilor art. 33 din Legea nr. 80/1995.

Această propunere a fost aprobată de

conducerea Ministerului de Interne, care ulterior a respins și contestația

formulată de recurentul-reclamant, împotriva măsurii de sancționare a sa.

Se va reține că faptele stabilite în

sarcina acestuia, sunt reale și în funcție de gravitatea lor, se impunea

sancționarea sa, cu mustrare scrisă.

Vina principală a

recurentului-reclamant constă în aceea că, în calitatea sa de șef al Biroului

cercetări penale din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, a dat

îndrumări locotenentului D.Du. din cadrul Biroului judiciar, să întocmească

pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, referat de neîncepere

a urmăririi penale pentru numitul M.I., maior în cadrul Inspectoratului

Poliției de Frontieră Mehedinți, cu toate că trebuia să se trimită cauza la Parchetul Militar Teritorial, prin declinare de competență, ținându-se cont că persoana

aflată sub cercetare, era militar, iar pentru una dintre victime nu se putea

dispune neînceperea urmăririi penale, fiind minoră.

Chiar recurentul-reclamant

recunoaște în cuprinsul acțiunii, că a avizat referatul cu propunerea de

neîncepere a urmăririi penale, contrar celor reținute de instanța de fond, în

considerentele sentinței, în sensul că acesta n-ar fi întocmit nici un act

legat de cazul în discuție.

Ca atare, corect s-a reținut în

sarcina recurentului-reclamant, că nu și-a îndeplinit corespunzător

îndatoririle de serviciu, faptă pentru care s-a aplicat una dintre sancțiunile

disciplinare prevăzute de art. 33 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul

cadrelor militare, act normativ în vigoare la acea dată.

La aplicarea sancțiunii s-a ținut

cont de gravitatea abaterii, de împrejurările cauzei și de persoana

recurentului-reclamant, sancțiunea fiind corect stabilită.

Ca atare, reținându-se că hotărârea

instanței de fond este dată în dezacord cu materialul probator aflat la dosar,

urmează ca în temeiul art. 312 și 314, raportate la art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ., să se admită recursul declarat de recurentul-pârât, în sensul că se

va casa sentința și pe fond, va fi respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.

În ce privește recursul promovat de

recurentul-reclamant, acesta este nefondat, deoarece respingându-se acțiunea și

reținându-se că sancțiunea i s-a aplicat legal, nu putea să mai beneficieze de

dreptul la acordarea salariului de merit.

De altfel, chiar dacă nu ar fi fost

sancționat disciplinar, nu era obligatorie acordarea salariului de merit,

organul de decizie fiind cel care avea dreptul de a aprecia, de la caz la caz,

cui să i se acorde această recompensă.

Referitor la greșelile materiale din

sentință, invocate de recurentul-reclamant, acestea nu pot fi un motiv de

admitere a recursului, instanța de recurs având posibilitatea să facă o astfel

de îndreptare, ceea ce s-a și făcut în cuprinsul prezentei decizii.

Ca atare, recursul declarat de

recurentul-reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.V.,

împotriva sentinței civile nr. 149 din 7 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ.

Admite recursul declarat de

Ministerul Administrației și Internelor.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 noiembrie 2004.